miercuri, 22 decembrie 2010

Novodvorskaia: „Unirea cu România este singura șansă și soluție de securitate pentru R. Moldova”

Cunoscuta jurnalistă rusă, Valeria Novodvorskaia, recomandă R. Moldova să se detașeze cât mai curând de Federația Rusă și să ia o decizie strategică. „Unirea cu România este singura șansă și soluție de securitate pentru R. Moldova. Nu trebuie să acordați prea mare atenție Transnistriei. Rușii nu întorc niciodată nimic". Novodvorskaia a făcut această declarație ieri seara, în timpul unei intervenții telefonice în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră" de la Jurnal TV.

Jurnalista susține că acum este cel mai potrivit moment pentru R. Moldova de a scăpa de comuniști.

„Comuniștii obțin tot mai puține voturi și sperăm că degrabă vor ajunge la gunoi. Lucrurile se vor schimba dacă în următorii trei ani PCRM va fi înlăturat de la putere. Dvs aveți un politician bun cum este Mihai Ghimpu, care a avut curajul să nu vină la rușinoasa paradă de 9 mai de la Moscova. Tot el a încercat să readucă pe ordinea de zi adevărul istoric. Aceste lucruri trebuie să i le explicați poporului. Tineretul nu are nevoie de comunism și standarde sovietice", crede Novodvorskaia.

Referindu-se la soarta Federației Ruse, cunoscuta jurnalistă rusă susține că pe aceasta nu o așteaptă nimic bun. „Rusia rămâne în aceeași mlaștină. Ea este condusă de oameni demenți și cu apucături maniacale. Dar chiar și așa trebuie să vă țineți departe de Rusia, acest dragon, chiar și în ultimele clipe de viață e capabil să sugrume” spune Novodvorskaia.

vineri, 19 noiembrie 2010

Geopolitical Journey, Part 4: Moldova

Editor’s note: This is the fourth installment in a series of special reports that Dr. Friedman will write over the next few weeks as he travels to Turkey, Moldova, Romania, Ukraine and Poland. In this series, he will share his observations of the geopolitical imperatives in each country and conclude with reflections on his journey as a whole and options for the United States.

By George Friedman

Moldova is a country in need of explanation, two explanations in fact. First, there is the question of what kind of country Moldova is. Second, there is the question of why anyone should care. Oddly, I went to Moldova thinking I knew the answer to the second question but not the first. I came away unsure of either. Let’s begin with the second question: Why does Moldova matter?

The second article in this series, “Borderlands,” described the re-emergence of Russian regional power following the collapse of the Soviet Union in 1991. Russian national security is dependent on two countries that became independent following the collapse. Belarus is the buffer between Russia and Europe on the North European Plain. Ukraine is the buffer between Russia and the Carpathian Mountains. From the Russian point of view, dominating these countries is less important than Europe and the United States not dominating them. The Russians have achieved this and perhaps more.

Ukraine is Russia’s southwestern anchor and its Achilles’ heel. It is difficult for Russia to be secure without Ukraine both for economic and strategic reasons. Russia would be hard to defend if Ukraine were under the control of a hostile power. What Ukraine is to Russia, Moldova is to Ukraine. It is a salient that makes Ukraine difficult to defend, and if Ukraine can’t be defended Russia can’t be defended either. Or so my reasoning went at the beginning of my visit.

Moldova’s Strategic Position

I had strong historical arguments for this. My thinking was in line with Stalin’s. In 1939, the Soviets signed a nonaggression pact with Nazi Germany. One part of the agreement secretly partitioned Poland between Germany and the Soviet Union. Another part of the treaty secretly ceded Bessarabia to the Soviets, even though Bessarabia was part of Romania. The Soviets seized Bessarabia in 1940, renaming it the Moldavian Soviet Socialist Republic and changing its boundaries somewhat. Bessarabia can thus be thought of as Moldova’s predecessor.

There were many things the Soviets might have demanded from the Germans, but this, along with eastern Poland, was what they asked for. The reason was strategic:

  1. The eastern frontier of Bessarabia, and therefore of Romania, was less than 50 miles from the Soviet port of Odessa, the Soviet Union’s major outlet to the Black and Mediterranean seas.
  2. Romania was anchored in the east on the Dniester River. Should the Soviets decide to attack westward at any point, the Dniester was a formidable defensive line.
  3. By taking Bessarabia, the Soviets eliminated part of a salient from which Kiev could be threatened.
  4. The Soviets pushed their frontier west to the Prut River.
  5. The Soviets could interdict the Danube from Bessarabia. Close the Danube and European trade — in this case, German trade — would be damaged.

Stalin wanted to increase Ukraine’s security and increase Romania’s and the Danube basin’s vulnerability. As obscure as it was to the rest of the world, Bessarabia became a key piece on the chessboard between Hitler and Stalin, just as the Russian and Ottoman empires had sought after it before. Places that are of little interest to the rest of the world can be of great importance to great powers.

As it was, the bet didn’t pay off for Stalin, as Hitler attacked the Soviets and quickly seized all the regions conceded to them. But what Stalin lost in 1941, he regained in 1944. He had no intention of returning Bessarabia to Romania. He shifted some Moldovan territory to Ukraine and transferred some Ukrainian territory east of the Dniester River to Moldova. Since it was all under Soviet control, these were merely administrative shifts with no strategic significance at the time.

After the Soviet collapse, this territory became the Republic of Moldova. The portion east of the Dniester revolted with Russian support, and Moldova lost effective control of what was called Transdniestria. Moldova remained in control of the area between the Prut and Dniester rivers, for about 18 years a fairly insignificant region. Indeed, from a global point of view, Moldova was just a place on a map until 2010. The Ukrainian elections of 2010 brought what seems to be a pro-Russian government to power, repudiating the Orange Revolution. As I argued in “Borderlands,” this was a key step in the resurrection of Russian strategic power. Consequently, Moldova began to shift from being a piece of land between two rivers to being a strategic asset for both the Russians and any Western entity that might wish to contain or threaten Ukraine and therefore Russia.

Let me emphasize the idea that it “began to shift,” not that it is now a strategic asset. This is an unfolding process. Its importance depends on three things:

These are all moving parts; none is in place. Moldova is therefore a place of emerging importance, as the saying goes. But however slow this process, this fairly obscure country has lost its insignificance, as it does whenever great powers clash in this part of the world.

This is why I wanted to visit Moldova: It seemed to be evolving into strategic terrain, and I wanted to understand it.

The Moldovan Identity

Moldova, of course, is not just a strategic chip. It is a place where people live, caught between their Romanian heritage and their Soviet past. It is a mistake to think of Moldova simply as part of the Romania that had been taken by the Soviets, which once freed from Soviet domination would simply rejoin Romania. Seventy years after the partition, Moldova has become more than a Romanian province, far from a Russian province and something less than a nation. This is where geopolitics and social reality begin to collide.

The Soviets brutalized Moldova. I had a conversation with a Moldovan journalist in which he described how he and his family had been deported in 1948 to Tomsk in Siberia. He put it almost casually; it was the common heritage of Moldovans. Stalin was concerned that the Moldovans would want to rejoin Romania, and although Romania was a Soviet satellite, Stalin didn’t want to take any chances. His solution, repeated many times in many places in the Soviet Union, was the deportation of the Romanian population, importing Russians, a small famine and the terror designed to break the Moldovan spirit.

The difference between Eastern Europe and the former republics of the Soviet Union was driven home to me in Moldova. In the Eastern European countries, the Soviet era is regarded as a nightmare and the Russians are deeply distrusted and feared to this day. In Moldova, there is genuine nostalgia for the Soviet period as there is in other parts of the former Soviet Union. Indeed, in Moldova communist rule didn’t end in 1992. The Party of Communists of the Republic of Moldova (PCRM), heir to the Communist Party that was banned, continued to rule Moldova until 2009. The PCRM was not ideologically communist; it had no real ideology at all. What it offered was continued ties to Russia and a sense of continuity to a country that preferred the familiar.

Bessarabia was a province of Romania, and Bessarabians generally spoke Romanian. In today’s Moldova, Romanian is not the only language spoken. As in most former Soviet republics, Russian is widely spoken, and not simply by Russians living there. For a large part of the Moldovan population, Russian is the preferred language. Older Moldovans were taught Russian in school and learned to use it in everyday life. But younger Moldovans also speak Russian, and signs are in Romanian and Russian. In addition, it was pointed out to me (I don’t speak any Romanian) that the Romanian spoken in Moldova is not quite the same as that spoken in Romania today. It has not evolved the same way and has an archaic cast to it. You can easily distinguish between a Romanian and a Moldovan speaking Romanian.

There is genuine tension about this. A member of our staff who lives in Romania accompanied us to Moldova. She told us about going into a store that sold chocolate. (Apparently, it was quite famous for its chocolates.) When she spoke, her Romanian was clearly distinguishable from the Moldovan variety and obviously from Russian. She was not served, was ignored for a while and then shuttled between lines. As she explained it, the Moldovans feel that Romanians look down on them, and so Moldovans resent them. Obviously, this is a single anecdote, but others spoke of this three-way tension between Romanians, Moldovan Romanian speakers and Russian speakers.

This split runs parallel to political fault lines. While there are those who want union with Romania, this is far from the dominant group. The real struggle is between those who back the communists and those who support an independent Moldova oriented toward the European Union and NATO. In broad terms, the communists’ strength is among the rural, poor and elderly. The pro-Western parties are handicapped by being divided into a series of parties that vary by personality more than ideology. This means that the government created after demonstrators routed the communists in 2009 is a highly fragmented coalition made more fragile by the complex interests, personalities and ambitions of each. The communists may not get a majority, but they don’t need as many coalition partners as do the pro-Western parties.

There will be an election Nov. 28. The country has billboards with various candidates all around and rallies throughout the country. Western nongovernmental organizations (NGOs) are there. Some are funded, we were told, by the American National Endowment for Democracy, others supported by NATO and so on. The Russians, too, have learned the NGO gambit from the West by watching the various color revolutions. Russian-supported NGOs are in the country, and as one journalist told me, they are serving wine and cheese to young people. That appears to be having an impact.

The real issue behind the complex politics is simply this: What is Moldova? There is consensus on what it is not: It is not going to be a province of Romania. But Moldova was a province of Romania and a Soviet Socialist Republic. What is it now? What does it mean to be a Moldovan? On this question I could see no consensus. There are nations that lack a state, like the Kurds. Moldova is a state that lacks a nation. Nation-building in Moldova is not so much about institutions but about creating a national consensus about the nation.

As in Romania, the pro-Western faction has a clear solution to this problem: membership in NATO and membership in the European Union. If they get this, they feel, they will then have a secure definition of a nation — a European country — and protection from the Russians and others who might threaten them. Romania sees membership in these organizations as a way to overcome its past. Moldova sees this as providing definition to their country. But where being European is a general goal in Romania, it is hotly disputed in Moldova, although what the communists want in practice, aside from power, is quite unclear.

And this is the core problem in Moldova. The pro-Western factions’ idea is to join the European Union and NATO and have that stamp a definition on the country. It does not take into account the powerful Communist Party with its Russian ties, nor does it take into account the substantial portion of the country that identifies with Russia rather than with the West. Some of the pro-Western parties, sensitive to this problem, have reached out to the Russians, either with visits to Moscow or indirectly. Committed to the Western option, they are trying to accommodate pro-Russian sentiment. But squaring the circle is not easy, and the basic divisions remain in place. In that sense, the country is in gridlock. Whoever wins this or succeeding elections governs a country that is significantly divided and with very different ideas about what the country should look like and who should govern it.

An Economy of Shadows

This is made even more difficult when you consider Moldova’s economic condition. It is said to be one of the poorest countries in Europe, if not the poorest. About 12 percent of its gross domestic product is provided by remittances from emigrants working in other European countries, some illegally. This has fallen from 19 percent, not by economic growth, but since the global recession cut remittances. Romania has begun a program of providing Moldovans with Romanian passports. This allows the Moldovans to travel and work anywhere in the European Union. They were already doing this illegally. Now the process of emigration and remittance has become formal. Some in Moldova charge that this is an attempt by Romania to undermine Moldova by encouraging emigration. But given the remittance situation, it is probably a lifeline.

People in Moldova and in Romania have told me that that the largest export of Moldova is women, who are lured into or willingly join (depending on who you might ask) the Moldovan diaspora to work as prostitutes. Some say (and I can’t verify) that Moldovan women constitute the largest number of prostitutes working in Europe’s legal brothels. This is a discussion for which there are few valid statistics and many opinions. Yet in talking to people, the claim does not seem controversial. This is a sign of a desperate country.

Consider this anecdote from a Saturday night spent walking the streets of Chisinau, the capital. The sidewalks of the main street filled with young people, from their late teens to their mid-twenties. I was told that there were no clubs for young people to party in, so they gather in the streets. That’s not all that odd: It reminds me of Queens Boulevard in New York during my high school years. What was odd was the way they clustered in groups of five to 15. At the center of each group was a small number of girls, one to three, all dressed stunningly compared to the boys, who were one cut above slobs. The oddity was the extent to which the boys outnumbered girls. I could never find out if the other girls were home with their parents or there was a shortage of young women. Regardless, my wife assured me the girls were not wearing cheap clothes; she estimated the boots alone ran into the hundreds of dollars.

I don’t quite know how to read this, but add to this the fact that there were bank branches up and down the main street. When we visited a small town north of the capital, it also had a string of bank branches lining the street. Bank branches are expensive to build and maintain. They need depositors to keep them going, and when you have seven competing banks in a small town that means there is money there. Certainly, the town didn’t look poor.

So, we have a paradox. The numbers say Moldova is extremely poor, yet there are lots of banks and well and expensively dressed young women. The young men all seemed to share my taste in clothes, which might come from poverty or indifference, so they don’t fit the analysis. But I am fairly confident in saying that the official statistics of Moldova and the economic reality are not in sync.

Geopolitical Journey, Part 4: Moldova
Soviet style apartments in Chisinau (Photo by STRATFOR)

There are three possible explanations. The first is that remittances are flooding the country, from women or other expatriates, and that the banks are there to service the money coming in. The second is that there is a massive shadow economy that evades regulation, taxation and statistical analysis. The third explanation is that the capital and a few towns are fairly affluent while the rural areas are extraordinarily poor. (I saw some Soviet-era apartments that might confirm that.) I suspect the answer is all three are correct, explaining the split politics in the country.

The Republic of Moldova has a profound identity crisis, a deeply divided political system and an economy which does not have, as they say, full transparency. It is therefore difficult to think about it geopolitically.

Moldova and Strategy

From the Moldovan point of view, at least among the pro-Western factions, Moldova’s strategic problems begin and end with Transdniestria. They want to regain the east bank of the river. The region would have real benefits for Moldova, as it would be its industrial heartland, in relative terms at least. Like some other disputed territories in the former Soviet Union, however, it is the dispute, more than the strategic value of the territory, that is important. It is a rallying point, or at least an attempt to find one. It also a basis for pro-Western groups to attack pro-Russian groups since the Russians protect the breakaway region.

The Germans, who are getting close to the Russians, appear to be trying to facilitate negotiations regarding Transdniestria. The Russians may accommodate the Germans. But if they do, I doubt the outcome will deny the Russians control of the east bank of the Dniester. From the Russian point of view, hostile forces east of the Dniester could threaten Odessa, and they see no reason to leave the Dniester River regardless of how benign conditions appear right now. The Russian view, driven home by history, is that benign situations can turn malignant with remarkable speed.

There is an oddity here, of course. I am talking about Russian troops on the Dniester, but this in a country surrounded by Ukraine, not Russia. The Russians are supporting the Transdniestrian republic while the Ukrainians have not. Since 1992, the Ukrainians have not made an effective demand for the Russians to stop interfering in what is essentially a Ukrainian-Moldovan issue. This might be because the Ukrainians don’t want other lands that had been taken from Moldova and given to Ukraine put on the table as a bargaining chip. But I suspect the reason is simpler: Regardless of the collapse of the Soviet Union, the Russians are the ones concerned about things like a defensive river position while the Ukrainians see the matter with more detachment.

A Net Assessment

On a map, Moldova is valuable real estate. It is a region that in the hands of NATO or any other Western power could provide leverage against Russian power, and perhaps strengthen Ukraine’s desire to resist Russia. Putting NATO troops close to Odessa, a Ukrainian port Russians depend on, would cause the Russians to be cautious. The problem is that the Russians clearly understand this and are doing what they can to create a pro-Russian state in Moldova, or at least a state sufficiently unstable that no one can use it to threaten the Russians.

Moldova is caught between its Romanian roots and its Soviet past. It has not developed a national identity independent of these two poles. Moldova is a borderland-within-a-borderland. It is a place of foreign influences from all sides. But it is a place without a clear center. On one side, there is nostalgia for the good old days of the Soviet Union — which gives you a sense of how bad things are now for many Moldovans. On the other side is hope that the European Union and NATO will create and defend a nation that doesn’t exist.

If geopolitics were a theoretical game, then the logical move would be to integrate Moldova into NATO immediately and make it a member of the European Union. There are equally strange nations that are members of each. But geopolitics teaches that the foundation of national strategy is the existence of a nation. That may be obvious, but it is something that needs to be said. I came to Moldova looking in the borderland for a nation that might be a counter to Russian resurgence. I thought I had found the nation on the map. It turned out that while there were people living there, they were not a nation. What appeared promising on a map was very different in reality.

This is not to say that Moldova cannot evolve a sense of nationhood and identity. But such things take a long time to create and rarely emerge peacefully. In the meantime, powerful forces on all sides might make the creation of a Moldovan nation difficult if not impossible. This may well be a case of a state that could forge a nation if it were a member of the European Union and NATO, but the European Union is dealing with Ireland, and NATO has no appetite to confront Russia. This will be up to the Moldovans. It is not clear to me how much time history will give them to reach a consensus.

It is certainly not for me to advise the Moldovans, since I don’t share their fate. But given that I won’t be listened to anyway, I will offer this observation.

Moldova was once part of Romania. It was once part of the Soviet Union. Moldova makes a great deal of sense as part of something. The Soviet Union is gone. Europe has more problems than it can handle already; it is not looking for more. Romania is still there. It is not a perfect solution, and certainly not one many Moldovans would welcome, but it is a solution, however imperfect.

Read more: Geopolitical Journey, Part 4: Moldova | STRATFOR

vineri, 23 iulie 2010

Exclusiv Roncea.ro: Ucraina vs Romania si problema Bugeacului, a Basarabiei “taiate” de la Basarabia. Prof Dr Traian Valentin Poncea

Problema Bugeacului

Sub numele de Bugeac este desemnat, îndeobşte, ţinutul din nordul Deltei, aflat între vărsarea Prutului şi limanul Nistrului.

Acest teritoriu, numit şi „părţile tătărăşti“, înainte de a intra sub autoritatea domnilor Moldovei, s-a aflat o perioadã de timp sub dominaţia nominală a Hoardei de Aur, iar după declinul hanilor de la Serai, a fost stăpânit timp de peste o jumătate de secol de domnitorii munteni din familia Basarabilor, coborâtori ai lui Basarab I – de unde şi numirea, mai târzie, de „Basarabia“, denumire care s-a extins, prin „bunăvoinţa“ interesată a autorităţilor ţariste, asupra întregii Moldove răsăritene, înglobată forţat la Imperiul Ţarist prin Pacea de la Bucureşti din 16/28 mai 1812.

El mai este cunoscut şi sub numele de „Ţinutul Bugeacului“, termen ce provine din turco-tătară şi desemnează regiunea de stepă brăzdată de văi cu versanţi povârniţi, lipsită de ape curgătoare, din nordul Deltei.

Conform părerii altor cercetători, originea cuvântului Bugeac ar fi cumană: «Bucgac» («bucigac») = unghi («angulus»). La bulgari, sudul Basarabiei purta denumirea de «Onglu», adică «unghi», iar la unguri «Atelcuz».

Indiferent de originea termenului, ţinutul desemnat a fost anexat de Soliman Magnificul în uma campaniei din vara anului 1538 (îndreptată împotriva domnitorului Petru Rareş) şi transformat, pentru 274 de ani (împreună cu cetatea Tighina (Bender) şi zona adiacentã), în provincie otomană: raiaua Tighinei (a Benderului, în turco-tãtarã).

Prin Pacea ruso-otomanã de la Bucureşti (16 mai 1812), Moldova de răsărit – parte componentă a principatului moldav, împreună cu raialele Hotinului şi Benderului (Tighinei), ultimele două, posesiuni otomane, au intrat în componenţa Imperiului Ţarist, sub denumirea generică de Basarabia.

În urma războiului Crimeei, prin Tratatul de Pace care a pus capãt acestei conflagraţii europene (18/30 martie 1856), Principatele Române ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost scoase de sub protectoratul rusesc, rămânând, pe mai departe, sub suzeranitate otomană, dar cu frontierele garantate de marile puteri: Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei (mai târziu, al Italiei). Totodată, Tratatul de la Paris a stabilit retrocedarea, către Principatul Moldovei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad (Cetatea Albã), adică cea mai mare parte a fostului Bugeac. În felul acesta, pentru 22 de ani, prin voinţa areopagului european, Imperiu Ţarist a fost îndepărtat de la Gurile Dunării.

Congresul european de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de Pace de la San Stefano, a recunoscut independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, dar a statuat reîncorporarea celor trei judeţe basarabene (Cahul, Ismail şi Bolgrad) la Imperiul Ţarist. În felul acesta, Marile Puteri dãdeau satisfacţie diplomaţiei ţariste, care nu putea să renunţe la Gurile Dunării, cele trei judeţe fiind „schimbate“ forţat de către autoritãţile de la Sankt-Petersburg cu Dobrogea, străvechi pãmânt românesc dintre Dunăre şi Mare. Aparent, schimbul era favorabil României deoarece Dobrogea, ca suprafaţă şi resurse ale solului şi subsolului, era net superioară celor trei judeţe sud-basarabene. Maniera în care s-a făcut „schimbul“ („diktat“ al areopagului european – de fapt, al lui Otto von Bismark – la cererea expresă a Sankt-Petersburgului) a deranjat profund autorităţile de la Bucureşti (îndeosebi pe marii boieri moldavi care deţineau întinse proprietăţi funciare în Bugeac), inducând, totodată, un puternic curent de opinie anti-rus în rândul opiniei publice româneşti. Astfel, noul stat român a fost obligat să împartă stăpânirea Gurilor Dunării cu Imperiul Ţarist.

În anii care au urmat, autorităţile ţariste au accelerat procesul de deznaţionalizare a românilor, prin deportări în Siberia, rusificarea numelor şi îndeosebi, prin colonizări de ruşi sau elemente alogene, dar rusofone (ruşi, ucraineni, germani, baltici, evrei etc.).

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, cu majoritate de voturi, Unirea întregii Basarabii cu România, deci implicit, şi a Bugeacului. Timp de 22 de ani, acest ţinut s-a aflat sub administraţie românească.

Rusia sovietică nu a renunţat însă la ideea reocupării Basarabiei, şi îndeosebi a Gurilor Dunării. Pregătirea reanexării spaţiului pruto-nistrean a fost marcată de diversiunea iniţiată şi desfăşurată în septembrie 1924 de Comintern (în care un rol important l-au avut serviciile speciale sovietice, îndeosebi C.E.K.A.), cu ajutorul unor bande înarmate care, sub pretextul eliberării popoarelor din această provincie de sub „jugul boierilor şi ciocoilor români“, au încercat să declanşeze o răscoală armată a populaţiei alogene rusofone. Diversiunea, soldată cu morţi şi răniţi în rândul grănicerilor, poliţiştilor şi jandarmilor români, dar şi al populaţiei şi reprezentanţilor autorităţilor civile, s-a manifestat cu violenţă îndeosebi în Bugeac, mai precis în localitatea Tatar-Bunar şi împrejurimi. Ea a fost contracarată rapid de către autorităţile române, prin folosirea forţei armate.

După cum este ştiut, în urma ultimatum-urilor din 26-27 iunie 1940 şi a agresiunii militare a Armatei Roşii, atât Moldova dintre Prut şi Nistru (Basarabia propriu-zisă), cu o suprafaţă de 44.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 de locuitori, cât şi Bucovina de Nord, având o suprafaţă de 6.000 kilometri pătraţi şi 500.000 de locuitori au fost înglobate în Uniunea Sovietică. Prin acest rapt teritorial, şi sudul Basarabiei (adicã Bugeacul) a fost anexat, manu militari, la U.R.S.S.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), a fost inclusă în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Au fost alipite astfel la Ucraina, în afară de partea de nord a Bucovinei, raioanele Codâma, Balta şi Pesciana din fosta R.S.S. Moldovenească (situate în stânga Nistrului), judeţele Hotin şi Cetatea Albă (Akkerman), la care se adăuga şi plasa Chilia a judeţului Ismail din Basarabia.

Prin aceste cesiuni teritoriale, nou creata R. S. S. Moldovenească nu mai avea acces la Gurile Dunării şi nici nu mai beneficia de ieşirea la Marea Neagră.

În acel moment, în teritoriile cedate Ucrainei, situaţia etnică se prezenta în felul următor:

  • în judeţul Cetatea Albă (Akkerman): români moldoveni – 18%, ucraineni – 20%;
  • în judeţul Hotin: români moldoveni – 35%, ucraineni – 41,6%;
  • în judeţul Ismail: români moldoveni – 31%, ucraineni – 4,7%.

Agresiunea militară sovietică a determinat România să se alăture Germaniei hitleriste şi a obligat autorităţile politico-militare româneşti să participe la campania militară împotriva Uniunii Sovietice, declanşată în data de 22 iunie 1941. Până la 26 iulie 1941, armatele române şi germane au reuşit să elibereze Basarabia şi Bucovina de Nord, care au reintrat, astfel, în componenţa statului român.

În urma înfrângerilor suferite pe frontul de răsărit şi a reocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către armatele sovietice, imediat dupã 23 august 1944 aceste teritorii au reintrat, de facto, în componenţa Uniunii Sovietice. De fapt, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, împreună cu partea de sud a Basarabiei (plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S. Ucrainene în baza mai vechiului decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din 4 noiembrie 1940.

Situaţia a fost recunoscută, de jure, de către anglo-americani şi de francezi şi stipulată în Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a consfiinţit astfel raptul teritorial sovietic din vara anului 1940.

După disoluţia U.R.S.S. din 1991, noul stat independent Ucraina a rămas beneficiara Pactului Ribbentrop-Molotov, stare de fapt recunoscută, de iure, şi de România prin Tratatul bilateral româno-ucrainean, semnat la Neptun la 2 iunie 1997 în urma cererii expresă a Comunităţii Europene, ca o condiţie sine–qua-non a admiterii ţării noastre atât în N.A.T.O. cât şi în Uniunea Europeană.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA


Sursa: http://roncea.ro/2010/03/18/exclusiv-roncea-ro-ucraina-vs-romania-si-problema-bugeacului-a-basarabiei-taiate-de-la-basarabia-prof-dr-traian-valentin-poncea/

o fac la comanda Rusiei!

Potrivit rapoartelor europene, în 2008, la nivelul întregii Uniuni Europene 696.000 de persoane au devenit cetăţeni ai unui stat membru. Cele mai multe cereri de acordare a cetăţeniei le-a aprobat Franța (137.000), urmată fiind de Regatul Unit (129.000) şi Germania (94.000). Așadar, Germania este pe locul 3 la acest capitol și nu România!
Și, atenție – cei mai mulţi străini care au primit cetățenie europeană au provenit din Africa, dar nu din Republica Moldova!
Cum îşi permit ziariştii din Germania, Marea Britanie şi Italia să facă atâta caz pe seama cetăţeniei acordate moldonvenilor?

Păi simplu, o fac la comanda Rusiei!

Romania, biciul NATO?

preluare din: http://cristiannegrea.blogspot.com/

Romania, biciul NATO?

Germania cu zaharelul, Romania cu biciul

Interesant si ciudat acest tandem, Romania - Germania, vis a vis de Rusia. Cred ca si eficace.
Aduce aminte, cumva, de al II-lea razboi mondial, cand Germania si Rusia au incheiat tratatul de neagresiune Ribentrop - Molotov, dupa care Romania a atacat URSS-ul, pentru recuperarea pamanturilor pierdute.
Acum o luna, Germania a semnat cu Rusia un memorandum pentru crearea unei comisii comune UE - Rusia, care sa rezolve problemele de securitate, pe primul loc fiind mentionat expres conflictul inghetat din Transnistria.
Imediat a doua zi, Romania a facut publica Strategia Nationala de Securitate. Aceasta mentioneaza ca integrarea europeana a republicii Moldova este o prioritate a Romaniei, ca trupele din Transnistria reprezinta o amenintare la securitatea sa nationala, si ca isi rezerva dreptul de a administra lovituri militare preventive, singura sau cu aliatii, daca se considera amenintata.
La surt timp, Germania a promis Rusiei ca va sustine in UE noul sistem de securitate propus de Medvedev, daca Rusia isi va retrage trupele militare din Transnistria.
Concomitent, presedintele SUA a cerut Rusiei fara echivoc retragerea neconditionata a trupelor din Georgia.
In replica, Romania a anuntat, si prin vocea presedintelui, si prin cea a ministrului de externe, ca nu este de acord cu noua viziune de securitate europeana propusa de Medvedev.
Recent, la Ekaterinburg, Doamna Merkel a promis Rusiei ridicarea vizelor pentru circulatie in Europa, daca Rusia isi retrage trupele din Transnistria.
Concomitent, Hilary Clinton, aflata in Georgia, a cerut din nou Rusiei sa-si retraga trupele din Georgia.
Romania inca nu a dat replica.

Interesant si ciudat este faptul ca nici oficialii din Rusia, nici presa, nu au comentat Strategia Nationala de Aparare a Romaniei. Nu au comentat nici propunerile doamnei Angela Merkel. Se pare ca strategii si diplomatii Rusiei incep sa chiar aiba de lucru. Pentru ca se contureaza, mai mult sau mai putin evident, o noua Axa: Bucuresti - Berlin - Washington. Care, pentru inceput, se concentreaza pe eliberarea Transnistriei si integrarea europeana a Moldovei de dincolo de Prut si de Nistru.

Cred ca trecerea Ucrainei in bratele larg deschise ale Rusiei incepe sa-si arate efectele. Este clar ca acest lucru a schimbat exagerat harta geopolitica si geostrategica in favoarea Rusiei, iar SUA, UE (prin Germania), NATO (prin Romania) au trecut la contra masuri. Si daca Rusia incepe sa taca, e dovada ca incepe sa se teama, ca a sarit peste cal. Cand Romania a declarat razboi URSS-ului in 1941, rusii au ras, la inceput. Acum tac. Sa fie oare mai intelepti? E prea scurt timpul. Dar suficient ca sa-si dea seama ca ademenirea Ucrainei a avut singurul rezultat firesc in regiune: Romania incepe sa "zburde" la Marea Neagra. Si toata lumea stie ca Romania are ceva in spate daca isi schimba atat de incisiv doctrina de aparare. Si apoi, e si firesc Rusia sa "cedeze" Moldova macar, in schimbul Ucrainei.
Cu toata bucuria mea de roman pentru noua postura a Tarii, nu pot reprima o umbra de tristete pentru Ucraina: ce putea sa fie, si ce a ajuns. Dintr-un potential lider la Marea Neagra, un apendice al Rusiei. Si, in curand, va ajunge o ingusta fasie tampon, "cordon sanitar" intre Rusia si NATO, fenomen intrezarit deja de politologii ucraineni. ”Washington si-a exprimat intentia de a desfasura pe teritoriul Romaniei elemente ale scutului american antiracheta. La randul ei, Rusia nu a renuntat la planurile sale de formare a propriului coridor de securitate in regiune”, a confirmat Vitali Kulik.

Romania a inceput sa actioneze in privinta Ucrainei dupa principiile unui "razboi economic de gherila", afirma Nezavisimaia Gazeta.
Romania a inceput sa-si regleze debitele pe canalele interioare din Delta Dunarii, Ucraina se plange la UE ca scade adancimea pe canalul Bastroe!
La recentele inundatii, Romania a corectat in asa fel nivelul apei incat, prin distrugerea digurilor romanesti, Dunarea s-a revarsat pe teritoriile ucrainene, colmatand canalul ucrainean de navigatie, sustine Ministerul ucrainean pentru situatii de urgenta.
"Nimic nu este intamplator. Romania loveste din toate directiile: cu o saptamana in urma romanii au blocat, practic, punctul de trecere auto Porubnoe-Siret spre Bucovina. Au introdus obligativitatea verificarii tuturor masinilor cu ajutorul noilor aparate cu roentgen", au declarat pentru Nezavisimaia Gazeta surse oficiale de la Kiev.

Romania vrea sa includa insula Maikan, care datorita schimbarii configuratiei bratului Chilia a trecut de partea romaneasca fata de firul apei, considerat linie de granita conform legislatiei internationale. Ca urmare, Ucraina se plange ca daca Romania le va lua insula, le va lua si Bucovina de Nord, si Basarabia de Sud. Politologii se mai linistesc putin, argumentand ca totusi nu se va ajunge la o confruntare militara! Dar ca, totusi, Romania este greu de combatut, fiind foarte activa in UE si avand o sustinere foarte puternica de la Washington, e convins expertul ucrainean Vitali Kulik, directorul Centrului de studiere a problemelor societatii civile. UE se distanteaza, Rusia prefera sa ramana simplu observator, iar Ucraina (si Moldova) ramane singura in fata Romaniei, cred analistii ucraineni.
Si totusi, ucrainenii parca isi merita soarta ...

Un scurt amendament la al II-le razboi mondial. A fost uluitoare viteza cu care armata germana a infrant rezistenta armatei ruse in inaintarea sa catre Est, la inceputul razboiului. Multi explica prin performanta ridicata a "masinii de razboi" germane. Foarte putini stiu ca aceasta s-a datorat si faptului ca Marea Armata Rosie era asezata in dispozitiv ofensiv, si nu in dispozitiv defensiv!!! Pur si simplu, Stalin se pregatea sa invadeze Europa, iar Hitler i-a luat-o inainte.

In 2007, pentru a incerca sa dezamorseze tensiunile in relatiile cu Moscova, care era suparata foc de amplasarea de baze militare americane in Romania,Teodor Melescanu, ministrul apararii de atunci, a propus Rusiei organizarea de manevre militare comune. Iata si raspunsul Rusiei, prin generalul Vladimir Samanov, consilier al ministrului rus al apararii: „Ministrul roman al Apararii este, probabil, necunoscator al istoriei, daca face astfel de propuneri. Merita reamintit ca, in urma deciziei conducerii sovietice, in perioada interbelica armata noastra a participat la manevre militare comune cu Germania fascista. Toate acestea s-au sfarsit, dupa cum bine se stie, prin atacul perfid al Germaniei impotriva Uniunii Sovietice."
Cine se frige cu ciorba, sufla si in iaurt.

In acest context, s-a produs un eveniment semnalat nu indeajuns: domnul Mihai Ghimpu, presedintele interimar al republicii Moldova, l-a numit consilier prezidential pe teme de integrare europeana pe sociologul si analistul nostru, Dan Dungaciu. Cu siguranta domnul Dan Dungaciu a primit multe felicitari, si-l felicit si cu aceasta ocazie. Dar cu siguranta ca domnul Mihai Ghimpu nu a primit suficiente felicitari, pentru ca a dovedit, din nou, clarviziune si curaj, prin aceasta numire.
Clarviziune pentru ca Dan Dungaciu este asemenea unui supercalculator folosit de institutele meteorologice globale, indispensabil pentru prognoza cat mai precisa si mai lunga a vremii. Iar Dan Dungaciu este expert pe "vremea" geopolitica de la Lisabona pana la Vladivostok.
Curaj pentru ca domnul Dan Dungaciu stie ca cea mai sigura si mai rapida cale de integrare europeana a republicii Moldova este unirea cu Romania. Pentru ca Dan Dungaciu este unionist. Dar nu unionist de genul "trebuie sa ne ajutam fratii de peste Prut", ci de genul "studiat"! Caci domnul Dan Dungaciu asta stie sa faca cel mai bine, sa studieze. Si a studiat si analizat istoria, sociologia, geopolitica si geostrategia fenomenului, si a ajuns la urmatoarea concluzie: unirea este pur si simplu un fenomen natural, o curgere normala a istoriei, care poate fi demonstrata stiintific. Si nu poate fi oprita, asa cum nu poate fi oprita nasterea unui copil, atunci cand i-a sosit vremea. Cel mult, intarziata putin.
Si o precizare: domnul Dan Dungaciu nu glumeste cand e vorba de Adevar.

Pur si simplu, de crezut sau de necrezut, incepe sa renasca si sa reinvie constiinta nationala a romanilor din jurul Romaniei, izolati in ultimele sute de ani. Si acestia incep sa se intalneasca, si vor sa se cunoasca, si vor sa fie impreuna. Ca sa nu mai indrazneasca nici un invadator sa-i mai calce.
Iar aceasta reinviere a constiintei nationale se suprapune cu schimbarile geopolitice si geostrategice din regiunea Marii Negre, vezi Rusia, Ucraina, Turcia, care necesita reorientarea arhitecturii de securitate a UE, NATO si SUA, care au nevoie in final de o Romanie mult mai puternica in regiune. Cu alte cuvinte, tot raul spre bine.

Multe felicitari, Domnule Mihai Ghimpu!

Virgiliu Culiceanu, inginer
Sursa: http://cristiannegrea.blogspot.com/

marți, 20 iulie 2010

Sovieticii îngropau oamenii de vii

Eram mic şi-mi amintesc ca prin vis sosirea în sat a trupelor armate sovietice. Mi s-au întipărit în memorie doar două imagini: trecerea tancurilor sovietice pe lângă casa părintească din satul Răzeni şi uimirea din ochii părinţilor mei.
În 1941, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, eu încă nu împlinisem opt ani. La 13 iulie 1941, tata m-a urcat în căruţă şi am pornit la cosit grâu. Pe drum ne-am întâlnit cu câţiva ostaşi ai Armatei Române. Ei ne-au întrebat dacă în sat sunt ostaşi sovietici. Mai târziu am aflat de la părinţi că, în noaptea de 12 spre 13 iulie 1941, la ,,selsovet” au fost chemaţi mai mulţi săteni. Nu era de mirare, căci, odată cu intrarea Armatei Sovietice în Basarabia, aproape în fiecare seară cineva era chemat la „selsovet”.
Continuare: http://www.timpul.md/articol/sovieticii-ingropau-oamenii-de-vii-13358.html

catalincornea.ro : exportul valorilor românești către Republica Moldova – cazul Dan Dungaciu

adevarul.roIntr-o intervenție pentru Radio Vocea Basarabiei („<> de ieri şi birocratul român de azi”), profesorul și sociologul bucureștean Dan Dungaciu analiza în primăvara acestui an atât clișeele sovietice (moldoveniste) despre administrația românească interbelică din Basarabia dar și realitățile sau neajunsurile obiective ale acestei administrații.

Astfel, Dungaciu afirma:

Compatibilizarea instituţională a fost problema cea mai dură cu care s-a confruntat administraţia românească atunci. Funcţionarii treceau greu Prutul, iar cei din Basarabia, urmaşii vechiului regim, boicotau masiv iniţiativele Bucureştiului şi refuzau să vorbească altă limbă decât rusa. În aceste condiţii, trei sunt tipurile de „administratori” care ajung în Basarabia după 1918: apostolii, aventurierii şi pedepsiţii.” (Caracterizarea completă a celor tipuri o puteti citi/asculta la urmatorul link: http://www.voceabasarabiei.net/index.php/stiri/editorial/7388-audio-dan-dungaciu-jandarmul-roman-de-ieri-i-birocratul-roman-de-azi)

Este limpede că, pe lângă măsurile bune care au fost luate de administrația românească din Basarabia în perioada interbelică, avem și multe exemple opuse, exemple care au fost folosite ca arme în lupta cu românismul de către moldoveniști/sovietici…

În acest context, Dungaciu atrăgea atenția că astăzi, România este în pericol de a i se pune o nouă etichetă, aceea a ”funcționarului birocrat, etichetă care să folosească în continuare moldoveniștilor…

Argumentul a fost ușor atins și de către ministrul de externe român Baconschi, care spunea înaintea numirii noului ambasador al României la Chișinau că acesta „trebuie să aibă o avengură intelectuală, întrucât elitele de la Chişinău sunt sensibile la această dimensiune”.

Anvergura intelectuală” invocată de Baconschi ar trebui tradusă prin faptul că România trebuie să folosească în relația cu Republica Moldova oameni de o valoare deosebită, oameni care să proiecteze cetățenilor moldoveni o imagine consitentă, respect și dorința de ajuta cât mai mult cetățeanul moldovean.

Aceste puncte de vedere sunt cu atât mai semnificative dacă avem în vedere lipsa de coerență din intervențiile publice de la București în ceea ce privește Chișinăul.

În noiembrie 2009 în timpul unei vizite la București prim ministrul Vlad Filat (care a declarat că este de naționalitate română și vorbește limba română) este întrebat despre situația din Republica Moldova la o televiziune de la București de o domnișoară realizatoare TV care nu a aflat încă faptul că nu există un ”popor moldovean”… Așadar domnișorica TV folosește fără nici o reținere expresia ”poporul moldovean”.

Premierul Filat, evident jenat de prostia tinerei jurnaliste de la București, însă de o eleganță remarcabilă, trece peste acest eveniment și se concentrează pe a răspunde concret la întrebările adresate…

Gafa tinerei jurnaliste nu este însă singulară în peisajul public din România, în aceeași situație fiind și alte figuri publice de la București: europarlamentari, miniștri, președinți de Senat etc. Aceste gafe nu au rămas fără ecou la Chișinău, presa de limba română sancționându-le, iar cea rusească aplaudând frenetic…

Criza morală a societății românești, criza identitară, au scos în mod inevitabil în prim plan personaje care, în diverse contexte, pe relația cu Chișinăul, se comportă ridicol, contrar bunului simț și intereselor naționale.

În acest context, îngrijorarea d-lui Dungaciu vis a vis de potențialul mit al ”birocratului român” sau afirmația d-lui Baconschi în legătură cu „anvengura intelectuală a celor care trebuie să asigure relația cu Chişinăul” sunt preocupări legitime.

România trebuie să aibă în relația cu Basarabia oameni valoroși!

Iar pentru a mi se confirma această constatare, am avut zilele acestea plăcuta surpriză să constat că acest export de valori al României către Republica Moldova îl are în prim plan chiar pe sociologul Dan Dungaciu. Astfel, acesta a devenit decurând cetățean al Republicii Moldova și Consilier pe probleme de integrare europeană al președintelui Mihai Ghimpu.

Pe lângă surpriza pe care a provocat-o pentru foarte mulți, dl. Dungaciu reprezintă un model care poate fi replicat în viitor de către alți români valoroși, atașați cauzei integrării europene a Basarabiei.

Iar România, la nivel oficial, trebuie să folosească în relația cu Republica Moldova oameni de cea mai bună calitate, oameni care să imprime acea necesară dinamică pozitivă a relațiilor dintre cele două maluri ale Prutului.
Felicitări d-le Dungaciu, felicitări d-le Ghimpu!

Sursa: http://catalincornea.ro/2010/07/20/exportul-valorilor-romane%C8%99ti-catre-republica-moldova-%E2%80%93-cazul-dan-dungaciu/

cojocari.ro : Păzea, vine Dungaciu!

Acest domn este profesor la Universitatea din Bucureşti, sociolog şi editorialist al ziarului Timpul. Citesc cu mare interes articolele publicate. De fiecare m-am prins la gândul: “Cât mult contează să fii sociolog!” Are nişte argumente aproape imbatabile. Doar un alt sociolog ar putea să-i combată ideile. De altfel, ştim cu toţii: există adevăr, există minciună şi există statistică. Un prieten îmi spunea: am un master în sociologie, dă-mi orice fel de statistică şi ţi-o întorc în orice fel doreşti. Deci, domnul Ghimpu a câştigat mult trăgându-l de partea sa pe Dan Dungaciu. Poate să-l arunce în orice bătălie politică, în orice dezbatere şi fiţi sigur “inamicul” va avea o viaţă extrem de grea. Este dificil să-l baţi pe Dungaciu la argumentaţie. Tare greu. De aceea am zis: păzea, vine Dungaciu! Le-am zis păzea politicienilor noştri moldoveni care abia se pot exprima, darămite să expună un text argumentat.

Totuşi, sunt câteva nuanţe extrem de curioase. Oare va mai publica Dan Dungaciu într-un ziar destul de pro PLDM? Oare cum vor reacţiona moldovenii, sociologic vorbind, atunci când vor şti că în spatele unor decizii PL se află un român? Oare va deveni Dan Dungaciu deputat în Republica Moldova? Oare se va muta Dan Dungaciu cu totul la Chişinău?

Dan Dungaciu nu este o vedetă rock sau pop. Dan Dungaciu nu este o fată despuiată care a pozat în playboy spre deliciul soferilor de TIR. Dan Dungaciu nu este nici măcar un mare bogătan care a făcut averi din exploatările petrolifere din Nigeria. Aşadar, s-ar putea ca mulţi dintre voi să nu ştie de existenţa unei astfel de persoane. Totuşi, TREBUIE să ştiţi! Căci dacă sunteţi moldovean, omul ar putea schimba ceva în viaţa voastră. De ce? Simplu, de curând, acest cetăţean român, care a primit şi cetăţenie moldovenească a ajuns consilier personal al preşedintelui Ghimpu.
Sursa: http://cojocari.ro/2010/07/pazea-vine-dungaciu/

Timpul.md : Dan Dungaciu, editorialistul de la TIMPUL, a devenit consilier prezidenţial

Cunoscutul sociolog, profesor bucureştean Dan Dungaciu a devenit cetăţean al R. Moldova şi consilier al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu pentru problemele integrării europene a R. Moldova. Dan Dungaciu e cunoscut şi ca un analist politic şi publicist de forţă. De mai mulţi ani Dan Dungaciu este editorialist la cotidianul naţional TIMPUL de dimineaţă.

Dan Dungaciu s-a născut la 3 octombrie 1968, la Târgu Mureş. Este distins cu premiul Universităţii din Istanbul pentru Ştiinţe sociale şi cu Premiul pentru sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române. A urmat stagii de pregătire la universităţi din Statele Unite, Marea Britanie şi Grecia. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi studii de specialitate în reviste româneşti şi străine. Doctor în sociologie al Universităţii Bucureşti (2002). Dan Dungaciu este profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. A fost o perioadă subsecretar de stat pentru românii de pretutindeni (2003).
Sursa: Timpul.md

Timpul.md : 6 iulie 1949: cel mai mare val de deportări din Basarabia

Astăzi se împlinesc 61 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Cu acest prilej trist, în capitală, dar şi în mai multe localităţi din republică, sunt organizate mitinguri de comemorare a victimelor.

În dimineaţa zilei, la ora 8.00, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie va fi inaugurată expoziţia comemorativă „Destine încarcerate”. Sunt expuse fotografii, scrisori ale deportaţilor, precum şi alte exponate de epocă. La ora 9.45, un miting de protest se va desfăşura la piatra comemorativă din faţa Gării din Chişinău.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operaţiune denumită conspirativ „IUG”) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Conform documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4705 de activişti de partid din Moldova. Pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicaţi au fost mobilizate 4069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eşaloane de tren, respectiv 1573 de vagoane de vite. În total, în acea zi, au fost deportate 11.293 de familii - 35.796 de persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. Dintre aceştia, 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte au fost acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Sursa: http://www.timpul.md/articol/6-iulie-1949-cel-mai-mare-val-de-deportari-din-basarabia-12922.html

Băsescu a cerut sprijinul Lituaniei pentru ca RM să fie în atenţia UE

Băsescu a cerut sprijinul Lituaniei pentru ca RM să fie în atenţia UE
sursa: jurnal.md/Agerpres
foto: inpolitics.ro

Preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut sprijinul Lituaniei pentru ca Republica Moldova să devină un subiect în atenţia UE, „mergând în principal pe ideea că R. Moldova ar trebui să facă parte, din punct de vedere al integrării în Uniune, din pachetul de ţări din Balcanii de Vest”, transmite Agerpres.

Băsescu care s-a aflat într-o vizită oficială în Lituania a anunţat că în discuţiile cu preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, s-a făcut o analiză legată de criza economică, atât la nivel european, cât şi la nivelul fiecăreia dintre cele două ţări.

„Am constatat că ambele guverne au fost în situaţia de a lua măsuri inpopulare de reducere a cheltuielilor cu salariile în sectorul bugetar şi de reducere a cheltuielilor sociale”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a menţionat că au avut loc discuţii cu privire la priorităţile României, care vizează intrarea în zona Schengen.
Sursa: http://jurnal.md/ro/news/basescu-a-cerut-sprijinul-lituaniei-pentru-ca-rm-sa-fie-in-atentia-ue-189808/

De ce România a tăcut mâlc pe 28 Iunie?

De ce  România a tăcut mâlc pe 28 Iunie?
Foto: www.mdn.md

România n-a comemorat în niciun fel ziua de 28 iunie, deşi acum 70 de ani a fost izgonită fără drept de apel din Basarabia – un teritoriu care îi aparţinea de drept. Se pare că ţara-mumă are aceleaşi fobii faţă de imperiul de la Răsărit, ca şi în deceniul 4 al sec. XX. De ce-o s-o fi temând oare?

Oricum procură gazul rusesc la cele mai înalte preţuri din Europa şi nu are niciun privilegiu pe piaţa rusă. Totuşi, pe 28 iunie, autorităţile de la Bucureşti n-au mişcat niciun deget, nu s-au expus pe marginea evenimentului şi se pare că nici n-au respirat, ca, Doamne fereşte, să nu fie interpretat greşit gestul la Moscova. Şi asta trece drept diplomaţie la nivel înalt, pragmatism. Frumoase sinonime are uneori laşitatea.

Uneori, evenimentele istorice mă depăşesc şi nici nu ştiu ce să mai cred, ce interpretare să accept ca fiind valabilă şi adevărată.

Continuare pe Curaj.net

Dan Dungaciu: „R. Moldova trebuie să devină un tren aşezat pe calea ferată cu ecartament european - nu sovietic!”

Foto: cotidianul.ro

Cunoscutul sociolog şi profesor universitar bucureştean, Dan Dungaciu, a devenit cetăţean al R. Moldova şi consilier al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu pentru probleme de integrare europeană. Cunoscut şi ca un analist politic şi publicist de forţă, de circa doi ani Dan Dungaciu este editorialist la „TIMPUL de dimineaţă”. L-am întrebat ieri pe Dan Dungaciu dacă va consilia „de la distanţă” şi care vor fi priorităţile mandatului său...

- Dle Dungaciu, numirea dvs. pe post de consilier prezidenţial i-a surprins pe mulţi, pe ambele maluri ale Prutului. Cum s-a ajuns la o asemenea „distribuţie a forţelor”?
- Sper că i-a surprins plăcut... Nu a fost nimic deosebit şi nimic din ce ar putea să depăşească un cadru firesc în asemenea situaţii. A existat o propunere, un timp de gândire - relativ scurt - şi un răspuns pozitiv. Pentru mine este deopotrivă o provocare şi o onoare să lucrez cu un preşedinte care cred că spune şi face lucruri extrem de pozitive pentru cetăţenii RM şi pentru proiectul european al acestui stat.

- Veţi fi consilier pe probleme de integrare europeană. Aveţi deja o viziune cu privire la activitatea dvs.?
- Într-o societate occidentală, există trei instituţii relevante din punctul de vedere al activităţii unui consilier. Prima este mediul academic, cel însărcinat să lanseze idei şi proiecte. Aici intră lucrările mari, diversele viziuni despre politică sau evoluţia lumii. A doua categorie sunt politicienii, cei care trebuie să ia decizii, şi pentru asta trebuie să fie familiarizaţi cu peisajul - adică, să se bazeze pe ce scriu sau gândesc cei dintâi. Dar pentru ca şi contactul dintre cele două instanţe - academie şi politică - să fie facilitat, Vestul a inventat categoria „think-tank”-urilor, a centrelor de expertiză, a ONG-urilor de experţi, cele care facilitează accesul politicienilor la o literatură complexă şi luxuriantă. Cum s-a spus despre ei: sunt cei care scot notele de subsol din marile tratate şi volume academice. Adică fac sinteze, inventariază punctele diverse de vedere, respectiv pun pe masa politicianului - la cererea acestuia - starea regiunii sau a lumii şi posibilele evoluţii, variantele de evoluţie şi versiunile posibile, în funcţie de care politicianul ia decizii. Rolul consilierului este undeva pe aici, cu precizarea că e plasat undeva dincolo de ONG-uri, dar dincoace de politic. Ca şi consilier pe probleme de integrare europeană, voi intra şi eu în acest tablou pe această temă specifică.

- Care vor fi temele prioritare?
- Cele care decurg din priorităţile Preşedinţiei RM în proiectul de integrare europeană. Urmează să fie punctate odată cu intrarea mea efectivă „în pâine”.

- În ce mod veţi conlucra cu celelalte instituţii care se preocupă de acest dosar?
- În modul cel mai deschis şi cordial cu putinţă. Nicio instituţie nu îşi poate aroga exclusiv dificultatea şi complexitatea enormă a unui dosar precum e cel al integrării europene. În esenţă, integrarea ţine de 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Deci, este un proiect de echipă, unul prin care energiile şi capacităţile diferitelor instituţii din RM să fie canalizate într-un proiect constant, consecvent şi eficient. Prin atribuţiile sale, Preşedinţia are un rol decisiv în cadrul acestui proiect colectiv. Fireşte, nu trebuie să ne iluzionăm în ideea că integrarea europeană se va petrece peste noapte! Evident că nu. Dar asta nu înseamnă în niciun caz că proiectul trebuie abandonat şi să ne resemnăm, lăsând braţele în jos. Americanii au o povestioară extrem de relevantă pentru aceste cazuri. Imaginaţi-vă două broscuţe care cad într-un pahar cu lapte din care nu mai pot ieşi. Una dintre ele, după ce dă din lăbuţe să se menţină la suprafaţă, constantă că efortul e inutil, se resemnează, se opreşte din agitaţie şi se îneacă. Cealaltă continuă cu disperare să dea din lăbuţe, să rămână la suprafaţă chiar când, aparent, nu mai avea nicio şansă. Rezultatul? Laptele se smântâneşte, se întăreşte, iar broscuţa iese din pahar şi se salvează. Concluzia: chiar şi atunci când pare că nu există nicio speranţă, ea tot există pe undeva, iar bătălia nu trebuie abandonată. Trebuie - vorba părintelui Steinhard, plină de umor dar şi de adânci înţelesuri - să îi dăm şi lui Dumnezeu o şansă să intervină în favoarea noastră...

- Ce trebuie să facem pentru aceasta?
- Ceea ce trebuie să se întâmple acum la Chişinău este plasarea şi fixarea RM pe o cale de pe care să nu mai poată fi întoarsă de nimeni, indiferent de presiunile externe sau interne. „Drumul Damascului” (Kucima) sau „revoluţiile oranj” din diverse capete (Voronin) nu pot produce schimbări benefice, consistente şi pe termen lung. Asta au arătat până acum exemplele din Ucraina sau RM. Este nevoie ca integrarea europeană să treacă de stadiul de „proiect personal” şi să devină „proiect instituţional” imposibil de dezrădăcinat. Destinul european al RM trebuie fixat definitiv în instituţii, mentalităţi, moduri de a gândi şi maniere de a te orienta regional şi global. Despre asta este vorba atunci când am sugerat că RM trebuie să devină un tren aşezat pe calea ferată cu ecartament european - nu sovietic! - şi care să ducă spre UE. Asta este, în fond, dorinţa exprimată constant de cetăţenii ei, de unde şi legitimitatea profundă a proiectului. Iar în acest proiect, am convingerea că instituţia Preşedinţiei va avea de jucat un rol major.

- Veţi consilia de la distanţă sau, cetăţenia RM fiind obţinută odată cu desemnarea dvs. în funcţie, vă veţi stabili la Chişinău?
- Nu cred că poate exista „consiliere la distanţă” în acest proiect, aşa cum nu poate exista nici „integrare la distanţă”. Ar fi şi nefiresc şi niţel ironic ca, atunci când se vorbeşte insistent în RM - şi pe bună dreptate! - despre nevoia de a „construi Europa la noi acasă”, consilierul prezidenţial pe această problemă să nu fie stabilit la Chişinău...

- Pe forumul de la TIMPUL, cititorii îşi exprimă speranţa că veţi continua să scrieţi la ziarul nostru. Noi, la ce să sperăm?
- Voi colabora cu TIMPUL cu aceeaşi bucurie şi plăcere ca şi până acum - mai ales că este unul dintre puţinele ziare care cuprinde un dosar atât de consistent dedicat problematicii integrării europene -, dar în limitele fireşti ale noului meu mandat oficial. Cu precizarea că experienţa de editorialist pe care am avut-o la TIMPUL - şansă pentru care vă mulţumesc şi pe această cale - îmi va fi de un real folos în activitatea mea de aici înainte.

Dan Dungaciu s-a născut la 3 octombrie 1968, la Târgu-Mureş. Este distins cu premiul Universităţii din Istanbul pentru Ştiinţe sociale şi cu Premiul pentru sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române. A urmat stagii de pregătire la universităţi din SUA, Marea Britanie şi Grecia. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi studii de specialitate în reviste româneşti şi străine. Doctor în sociologie al Universităţii Bucureşti (2002), profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti. A fost o perioadă subsecretar de stat pentru românii de pretutindeni (2003).

luni, 19 iulie 2010

Razboiul mediatic impotriva Romaniei ia amploare. Daily Telegraph, Daily Express si Il Giornale continua blitz-ul inceput de Der Spiegel

Nici nu s-a uscat bine cerneala in Der Spiegel, care afirma ca Romania, prin simplificarea legii cetateniei, baga basarabenii in UE prin usa din spate, ca presa britanica si cea italiana au preluat din zbor ideea si continua blitzkriegul mediatic indreptat impotriva romanilor de pe ambele maluri ale Prutului. Saptamana trecuta, revista germana Der Spiegel a publicat un amplu articol care trateaza chestiunea redobandirii cetateniei romane de catre basarabeni sub titlul "Pasapoarte UE pentru Moldova. Portita din spate pentru tara visata". Corespondentul Der Spiegel din Chisinau Benjamin Bidder isi incepe articolul afirmand ca "Presedintele Romaniei vrea sa isi mareasca poporul si a ales o metoda ciudata. Sunt date in numar mare sute de mii de pasapoarte pentru moldovenii saraci. Acestia accepta cu multumire oferta statului UE: randuri-randuri se indreapta spre Europa Occidentala pentru a fi acolo forta de munca ieftina".

Mizand pe mai vechea fobie a presei tabloide britanice in privinta unui val de imigranti estici aducatori de "rele", The Daily Telegraph avertizeaza ca mii de moldoveni ar putea cere beneficii sociale in Marea Britanie, impovarand si mai mult o economie aflata in recesiune.

De asemenea, publicatia italiana Il Giornale scrie si ea: „Suntem 28 de state membre in Uniunea Europeana si nici macar nu stiam asta. Bucurestiul are grija de a face cadou Uniunii Europene un nou, invizibil si nedorit stat membru. Acestuia i se adauga si o multitudine de imigranti gata de mutare. Pentru a intelege fenomenul, este de ajuns sa mergi in cartierul cu ambasadele din Chisinau, capitala Republicii Moldova, cea mai abandonata tara europeana, un reziduu al fostului imperiu sovietic si in care economia nu depaseste standardele din Sudan. in aceasta lume a mizeriei uitate, celebra o buna perioada doar pentru traficul de autovehicule furate si de fete destinate pietelor prostitutiei, oamenii isi petrec ziua la coada in fata Ambasadei Romaniei, unde, la ordinul presedintelui roman Traian Basescu, s-au deschis frontierele unui nou El Dorado. Acolo lucreaza din plin mecanismul perversului laborator destinat crearii Romaniei Mari. Acolo este la incubator noul flagel care va impinge in Italia si in alte tari ale UE o noua hoarda de nefericiti ai sortii", se afirma in articolul semnat de jurnalistul Gian Micalessin in cotidianul italian.

The Daily Telegraph: Romania deschide usa din spate

Articolul din The Daily Telegraph, citat de NewsIn, aminteste de perioada dinaintea aderarii Romaniei la UE, cand presa tabloida britanica scria cu regularitate despre perspectivele sumbre ce asteptau Marea Britanie - pe plan social, dar si pe plan infractional - odata cu intrarea in UE a Romaniei si Bulgariei. Cele doua tari au fost, de altfel, singurele pentru care Londra si-a inchis piata muncii, temandu-se de un nou fenomen de tip "instalatorul polonez".
Articolul publicat duminica seara in editia online a cotidianului The Daily Telegraph atrage atentia ca "Romania a deschis o usa din dos a drumului catre UE, care ii va indreptati pe sute de mii de emigranti din Moldova, o fosta republica sovietica saraca, sa munceasca si sa ceara beneficii sociale in Marea Britanie".
Mai mult de 900.000 de moldoveni cu origini romanesti au cerut in Romania pasapoarte, un document care le va permite libera circulatie in Marea Britanie, scrie Daily Telegraph. Pana la 120.000 de solicitari de pasapoarte romanesti au fost deja rezolvate si alte 800.000 sunt in procesare, ceea ce alimenteaza temerile unei migratii in masa inspre Vest dinspre Moldova, una dintre cele mai sarace tari din Europa de Est, situata intre Romania si Ucraina, explica publicatia britanica.

Traian Basescu, presedintele Romaniei, a promis tuturor moldovenilor care se considera romani, adica majoritatea in tara cu o populatie de 3,6 milioane, ca vor putea sa circule liber atat in Romania, cat si in UE. El a cerut sa fie primite pe luna 10.000 de cereri de acordare a cetateniei Romaniei dintr-o tara unde PIB-ul pe cap de locuitor este echivalent cu cel al Sudanului, scrie Daily Telegraph. Salariul mediu lunar in Republica Moldova, care nu este tara UE si unde somajul este ridicat, este de doar 130 de lire sterline (cca. 155 de euro) si peste un milion de moldoveni deja lucreaza in strainatate, majoritatea ca imigranti ilegali in economia neagra a Europei, adauga cotidianul britanic.
Aceasta evolutie, sustine The Daily Telegraph, a alarmat si alte tari UE, pentru ca acordarea cetateniei este o prerogativa a guvernelor nationale, cum e cel al Romaniei, chiar daca nota de plata pentru imigratia in masa trebuie sa fie platita de Europa de Vest, comenteaza ziarul.

Publicatia il citeaza pe Sir Andrew Green, presedinte al organizatiei neguvernamentale MigrationWatch, un grup de presiune antiimigratie, care a spus: "Este uimitor ca aproape un milion de moldoveni au aplicat pentru cetatenia romana. Este esential ca Marea Britanie sa reactioneze, impreuna cu partenerii ei din UE, altfel ne vom confrunta cu un nou val de forta de munca ieftina care ar fi cel mai neplacut lucru in vremuri de recesiune".
Problema se raspandeste, dupa ce UE s-a extins la tarile din regiunea est-europeana si balcanica, in 2004 si 2007, adauga cotidianul.
Publicatia aminteste ca si Ungaria si-a schimbat recent legile pentru a le permite etnicilor maghiari din intreaga Europa de Est sa ceara cetatenie, iar Bulgaria a emis peste 60.000 de pasapoarte macedonenilor.
"Extinderea continua prin usa din dos, pentru ca deja am primit un numar urias de noi cetateni ca urmare a politicilor in materie de cetatenie ale unor state membre", a declarat un diplomat UE cu rang inalt pentru The Sunday Times, aminteste The Telegraph. "Statisticile generale sunt uimitoare, curand vor vor egala populatia unei tari mici", a mai spus diplomatul.

Il Giornale: Romania daruieste pasapoarte - moldovenii, pregatiti sa ne invadeze

„In birourile Ambasadei, functionarii fabrica pe banda rulanta noi pasapoarte romanesti care pot garanta moldovenilor dreptul la libera circulatie in Italia si in alte 27 (sic!) de tari ale UE. Pana astazi, politica Bucurestiului a facut cadou documentul miraculos pentru peste 120.000 de moldoveni. Dar e doar inceputul. Pentru a da mai mult elan multiplicarii numarului moldovenilor cu pasaport romanesc, Bucurestiul tocmai a deschis doua noi consulate in orasele Balti, din nord, si in Cahul la sud. Totul este pregatit, in concluzie, pentru miracolul urmarit, a darui Italiei si Uniunii Europene peste 800.000 de turisti nedoriti in cautare de munca sau activitati subscrise sectorului criminalitatii", mentioneaza articolul din Il Giornale, citat de Agerpres.

„Scenariul care promite transformarea a 3,6 milioane de moldoveni intr-un anexa a Romaniei - si intr-un nou colt-dezastru al Europei - a inceput in urma cu un an. Dupa alegerile contestate din iulie 2009, patru mici partide reunite sub titulatura-miraj de Alianta pentru Integrarea Europeana (AIE) reusesc sa formeze un nou guvern, infrangand hegemonia Partidului Comunist care a supravietuit prabusirii Uniunii Sovietice. In spatele acestei victorii se ascunde regia pusa la cale de Bucuresti, umbra controversatului lor presedinte si visul pe care nationalistii romani mai moderati il numesc viitor comun, iar cei mai putin discreti direct Romania Mare. Radacinile acestui vis merg pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial cand mica Moldova, pe atunci numita si Basarabia, scapa de controlul bolsevic si se lasa anexata de Romania. Dar, la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Romania Mare este dezmembrata si Moldova este anexata Uniunii Sovietice. Renasterea acestui vis risca - la o distanta de 65 de ani - sa se dovedeasca fatal pentru Uniunea Europeana si pentru o Italie in care astazi se afla deja circa jumatate din actualii imigranti clandestini moldoveni", continua materialul cotidianului italian.

„Intre timp, guvernul AIE pare sa doreasca aceasta asimilare fortata. Noua dintre cei 53 de ministri de la Chisinau detin deja un pasaport romanesc, iar alti 11 sunt in curs de a-l obtine. Noul document nu serveste in mod sigur pentru favorizarea circulatiei intre cele doua tari surori. Pentru asta au avut deja grija decretele prin care au fost de facto anulate controalele la frontiera, daruindu-le libertate totala de miscare moldovenilor rezidenti pe o fasie de 30 de kilometri de la granita dintre cele doua tari. Datorita noilor pasapoarte, totul e deja pregatit pentru un nou val de emigrare spre Occident. Si asa, in timp ce Bruxelles-ul sta si priveste, Moldova e deja printre noi", se incheie articolul din Il Giornale.

Sursa: ziuaveche.ro