sâmbătă, 15 decembrie 2007

BBC: Băsescu susţine cauza lucrătorilor din Moldova

Traian Basescu
Traian Băsescu susţine drepturile lucrătorilor moldoveni
Traian Băsescu a declarat la Bruxelles că speră ca cetăţenilor din Republica Moldova să li se ofere, în Uniunea Europeană, condiţii de muncă cel puţin egale cu ale României, care este membră a Uniunii.

El a adăugat că în cadrul Consiliului s-a stabilit, legat de absorbţia forţei de muncă din state din afara Uniunii, că vor avea prioritate două ţări: Republica Moldova şi Insulele Capului Verde.

Preşedintele Băsescu a explicat că prioritatea legată de Republica Moldova a fost susţinută de România, iar cea legată de Insulele Capului Verde de Portugalia, aflată la preşedinţia UE.

Potrivit preşedintelui Băsescu, pasul următor este ca aceste două state să beneficieze de acorduri cu Uniunea Europeană în acest sens.

Niciun comentariu: