"Partidul Liberal cere Uniunii Europene si Consiliului Europei sa trimita o misiune in R.Moldova, pentru a investiga ceea ce s-a intamplat la Chisinau la 7-8 aprilie", a spus vicepresedintele partidului, Dorin Chirtoaca.
"Autoritatile au provocat si au participat la distrugerea cladirilor Parlamentului si Presedintiei. Cladirile au fost atacate de provocatori din serviciile speciale ale R.Moldova", a spus Chirtoaca.
„Partidul Liberal condamnă acţiunile întreprinse de guvernarea comunistă în zilele de 7 şi 8 aprilie 2009 şi declară că întreaga răspundere pentru tulburările sociale, soldate cu violenţe, pentru devastarea Parlamentului şi Preşedinţiei revin în totalitate pe seama autorităţilor.
Partidul Liberal condamnă violenţa ca formă de protest şi declară ataşamentul său neschimbat faţă de valorile democratice şi libertăţile fundamentale ale omului, inclusiv faţă de libertatea de întrunire şi de manifestare liberă şi paşnică a cetăţenilor, în cadrul constituţional al statului de drept.
Partidul Liberal consideră că guvernarea comunistă, pentru a acoperi crima de fraudare a alegerilor din 5 aprilie şi a abate atenţia opiniei publice de la aceasta, folosindu-se de protestele paşnice ale cetăţenilor, a înscenat o presupusă tentativă de lovitură de stat, de care să acuze partidele de opoziţie, în interior, şi România, ca duşman extern al statalităţii Republicii Moldova. Stilul şi metodele la care s-a recurs sunt primitive şi trădează arsenalul de provocări al fostului KGB - grupe de provocatori infiltrate în mulţime, care incitau la violenţă, arborarea drapelului României pe sediul Preşedinţiei, inscripţionarea de mesaje care conţin numele României ş.a.
Partidul Liberal condamnă aceste acţiuni ale regimului dictatorial comunist, fără precedent în istoria Republicii Moldova, îndreptate atât împotriva propriilor cetăţeni, cât şi împotriva unui stat prieten, membru al Uniunii Europene. PL consideră că acţiunile iresponsabile ale guvernării comuniste urmăresc scopul de a compromite partidele democratice de opoziţie, care se bucură de sprijinul general al populaţiei Republicii Moldova, şi de a le declara în afara legii, sub acuzaţia de partide presupus antistatale. În acelaşi timp, prin aceste acţiuni guvernarea comunistă încearcă să-si decline de responsabilitatea uriaşă ce îi revine pentru politicile antipopulare aplicate în 8 ani de aflare la conducerea nemijlocită a statului.In situaţia în care guvernarea comunistă aduce acuzaţii grave şi totalmente neîntemeiate la adresa PL, PLDM si AMN, Partidul Liberal solicită Uniunii Europene, Consiliului Europei să trimită în Republica Moldova o misiune de investigare a acţiunilor întreprinse de autorităţile comuniste în zilele de după alegerile de la 5 aprilie 2009. De asemenea, PL cere acces la canalele mass-media publice, inclusiv la postul TV Moldova 1, unde sunt difuzate doar punctele de vedere oficiale, pentru a-şi expune propria poziţie asupra evenimentelor respective.