duminică, 29 mai 2011

Rochia cu care Kate Middleton a eclipsat-o pe prima doamnă a Americii a fost făcută în România. Cât costă rochia în Marea Britanie şi ce salarii au cr

Rochia cu care Kate Middleton a eclipsat-o pe prima doamnă a Americii a fost făcută în România. Cât costă rochia în Marea Britanie şi ce salarii au croitoresele românce

de Laura HOLBAN

Designul rochiei care a aparţine brandului Reiss a făcut o bună impresie nu doar la întâlnirea cuplului princiar cu familia Obama, ci a fost şi pe placul publicului larg care a văzut fotografii cu Catherine.

Rochia cu care a eclipsat-o Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, pe Prima Doamnă a Americii a fost făcută în România. Rochia, care a costat 200 de euro, a fost realizată de către croitorese românce plătite lunar cu echivalentul a 193 de euro, scrie Daily Mail.

Designul rochiei care a aparţine brandului Reiss a făcut o bună impresie nu doar la întâlnirea cuplului princiar cu familia Obama, ci a fost şi pe placul publicului larg care a văzut fotografii cu Catherine.

După această întâlnire, cererea pentru acest model de rochie a fost atât de mare încât website-ul companiei a cedat şi toate rochiile s-au vândut în mai puţin de 24 de ore.

Modelul purtat de Ducesa de Cambridge a făcut ravagii. Foto: Daily Mail

Jurnaliştii de la Daily Mail au aflat că atelierele brandului preferat al Ducesei se află într-o suburbie a Bucureştiului. Angajatele de acolo sunt plătite cu 1,14 euro pe oră, respectiv circa 5 lei pe oră, cu mult mai puţin decât alte muncitoare din estul Europei. Realizarea rochiei de culoarea nisipului pe care a purtat-o soţia prinţului William nu a costat mai mult de 17 euro.

Jurnaliştii britanici au fost şocaţi să vadă ce condiţii de muncă le oferă angajatorul croitoreselor. Fabrica Rimcor EX în care acestea lucrează "aduce a clădire industrială, cu pereţi înalţi şi ziduri din metal solid". Ţinând cont de salariul mic de care au aflat că beneficiază angajatele, Daily Mail s-a interesat la Institutul Naţional de Statistică şi a subliniat că angajaţii de aici sunt plătiţi cu cel puţin 25 de euro pe lună mai puţin decât salariul mediu în industria în care lucrează.

Fabrica unde se fac rochii pentru ducese. Foto: Daily Mail

Juliana Haita, o angajată care lucrează de 15 ani pentru Rimcor Ex, nu se plânge de condiţiile în care lucrează, ba mai mult, le numeşte decente. "Aceste lucruri sunt normale pentru mine. Sunt obişnuită cu aşa ceva", a explicat femeia. O obiecţie adusă de Haita sunt temperaturile mari din timpul verii, însă a explicat că toţi angajaţii primesc o jumătate de oră de pauză în plus în acea perioadă.

Angajatele au aflat cu această ocazie că soţia prinţului William a purtat o creaţie făcută de mâinile lor. "Mă bucur să ştiu că un lucru mic pe care eu îl fac aici, ajunge într-o sală de bal, undeva în lume", a declarat Haita.

Jurnaliştii britanici nu au uitat să precizeze că fabrica se află în imediata apropiere a unei comune locuite de ţigani, unde, anul trecut, o fată de 10 ani a rămas însărcinată în urma unei relaţii sexuale cu vărul ei.

Sursa: http://www.gandul.info/magazin/rochia-cu-care-kate-middleton-a-eclipsat-o-pe-prima-doamna-a-americii-a-fost-facuta-in-romania-cat-costa-rochia-in-marea-britanie-si-ce-salarii-au-croitoresele-romance-8292085

vineri, 20 mai 2011

casedeepoca.wordpress.com: Palatul brancovenesc Potlogi: la granita dintre restaurare si imaginatie

Stilul neoromanesc este bazat pe o multipliciate de surse din cadrul regiunilor romanesti, cea mai importanta reprezentare avand-o bisericile si palatele construite in perioada centrata pe domnia voievodului Constantin Brancoveanu (1688 – 1714) al Tarii Romanesti. Arhitectura creata de-a lungul acelei ere este denumita de obicei “brancoveneasca” (alti termeni mai sunt “munteneasca” sau “renastere romaneasca”), fiind o foarte particulara si flamboaianta mixtura de motive tipice sudului Romaniei cu detalii de inspiratie islamic otomana, impreuna cu elemente renascentiste (din nordul Italiei) si baroce. Din pacate nu multe din aceste extraordinare edificii mai sunt in existenta, fiind distruse sau deteriorate de razboaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundatii sau incendii devastatoare. De asemenea o importanta proportie a edificiilor ramase, a avut intre timp arhitectura alterata.

Raritatea relativa a acestor edificii arhetip, a fost un aspect de care s-a plans si Ion Mincu, initiatorul stilului neoromanesc, la sfarsitul sec. 19. In consecinta, o mare parte a structurilor de tip brancovenesc au trebuit sa fie reconstruite in timpurile moderne be baza ramasitelor disparate scoase din ruine, arhitectii restauratori folosindu-si din plin imaginatia pentru a umple marile gauri din volumul limitat de informatii necesare pentru restaurarea acestor monumente.

Un caz elocvent in aceasta privinta este cel al Palatului Potlogi, prezentat in imaginile de mai jos, construit de Constantin Brancoveanu in 1698 – ’99, un produs stralucit al creativitatii efervescente a acelei perioade dinValahia.

Palatul Potlogi, ruinele cum se prezentau in anii 1950 inaintea inceperii lucrarilor de reconstructie si restaurare.

Edificiul a fost distrus de o armata otomana la numai o decada si jumatate de la construirea sa, in 1714, ca parte a represaliilor padisahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, ce avansase in zona prin tradarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. Palatul nu a mai fost refacut, si lasat o ruina pentru urmatorii doua sute cinci zeci de ani (vezi fotografia de mai sus).

Palatul Potlogi, dupa restaurare, la sfarsitul anilor 1950

Restaurarea, sau mai precis reconstructia, Palatului Potlogi a fost inceputa in 1955, in timpul regimului comunist, urmand indeaproape modelele brancovenesti dezvoltate in cursul restaurarii Palatului Mogosoaia, un alt important edificiu al acelei perioade, restaurat in anii 1920 de catre marele arhitect George Matei Cantacuzino. El al a contemplat de asemenea o ruina la Mogosoaia si a trebuit sa-si foloseasca copios imaginatia in procesul de restaurare, inspirandu-se mai ales din arhitectura manastirilor brancovenesti Vacaresti (distrusa la randul ei de dictatorul Ceausescu in anii 1980), Hurez, Stravopoleos si biserica Doamnei.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

O scurta, dar interesanta descriere a lucrarilor de restaurare de la Potlogi este data in publicatia “Studii si Cercetari de Istoria Artei”, vol. 1, 1960 (Romanian Academy).

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Felul cum arata astazi palatul este in mod evident bazat pe multe presupuneri, ramasite disparate, si, dupa cum am mai mentionat, imaginatie. Cu toate acestea reuseste sa transmita o buna impresie a cum aratau edificiile vremurilor lui Constantin Brancoveanu si originalitatea remarcabila a arhitecturii acestora.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Decoratia verandei si detaliile ei arhitecturale, vazute in imaginea de mai sus, sunt intr-o masura destul de mare o redare a celor intalnite la Palatul Mogosoaia, care la randul lor au fost design-ate de arhitectul GM Cantacuzino, inspirandu-se in principal, in acest caz, din arhitectura manastirilor Hurezi si Vacaresti.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17, inscriptia inaugurala a domnului Constantin Brancoveanu; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Inscriptia dedicatorie de mai sus, decorata cu un frumos vultur valah, este scrisa in scripa chirilica locala, folosita in Valahia si Moldova pana la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta mentioneaza in initiale la colturi numele si titlul fondatorului Palatului Potlogi: “Io [Eu], K [Constantin], B [Brancoveanu], V [Voievod]“.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17, beciul; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Superstructura a palatului este sustinuta si de un masiv pilier, vazut in fotografia de mai sus, asezat la centrul pivnitei, o solutie structural-arhitecturala intalnita la palazzo-urile de vara venetiene de pe valea Pad-ului.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Imaginea de mai sus prezinta vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor. Aceasta este reconstructie din anii 1950.

Palatul Potlogi, sfarsitul sec. 17; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)

Fotografia de mai sus prezinta decoratia in stucatura a interiorului palatului, in motive persane si otomane, in genul decoratiilor palatelor valahe de sec. 17, modelate in acest caz dupa compozitii similare de la biserica Doamnei si alte cladiri brancovenesti.

Sursa: VALENTIN MANDACHE

joi, 19 mai 2011

Titus Corlatean, Romanian Senate: Romania will NOT Sign the Association Agreement Serbia-EU until the ethnic assimilation STOPS in Timoc, Serbia

youthvoice.ro: Titus Corlatean, head of foreign affairs commission of the Romanian Senate: Romania Will NOT Sign the Association Agreement between Serbia and European Union until the ethnic assimilation process against the Romanians in Timoc stops!


Romania's parliament will not ratify the association agreement between Serbia and the EU, unless Belgrade discusses with the Romanian authorities about the rights of Romanian people in Serbia.

The comments were made by the head of foreign affairs commision in the Senate, Titus Corlatean, during a meeting with representatives of the Romanian comunity in Timoc Valley.

Mr Corlatean added that the Serbian government has so far refused to talk about the problems of the Romanian comunity in Serbia.

The Romanians in Serbia have been artificially divided by the authorities in Belgrade in two distinct ethnic communities and organized into National Council of Romanian Minority, with the headquarter in Novi Sad - Voivodina (community recognized as Romanian) and National Council of Vlach Minority, with the headquarter in Petrovac, Timoc Valley (community NOT recognized as Romanian). Thus, the Serbian authorities have done everything possible to legitimate a Vlach Minority and a Vlach language (!!!) artificially created to speed up the ethnic assimilation of Romanian population.

In Timoc there are 154 Romanian localities and 46 mixed localities. The ethnic Romanians in the Timoc region of Serbia do not have any education in Romanian language, they are not allowed church and media in Romanian language.

Gazprom vinde cel mai scump gaz pentru România


Gazprom vinde cel mai scump gaz pentru România
Foto: gazprom.ru

Romania plateste printre cele scumpe gaze exportate de Gazprom in Europa. In martie, statul roman importa gaze cu 400 de dolari/1.000 de metri cubi, in timp ce alte state europene achizitionau gaze rusesti cu circa 360 dolari/1.000 metri cubi, scrie hotnews.ro. Gazprom a prognozat, recent, majorari masive la preturile gazelor naturale furnizate Europei, putand ajunge chiar si la 500 de dolari/1.000 metri pana la sfarsitul anului.

Potrivit Energy Observer, care citeaza Interfax, in 2010 au fost inregistrate diferente foarte mari de la stat la stat. De exemplu, Marea Britanie a cumparat importat gaze cu 191 dolari/1.000 mc, in timp ce Bulgaria a platit 310/1.000 mc, Polonia 336 dolari/1.000 mc, Grecia 357 dolari/1.000 mc, iar Ungaria 348 dolari. De asemenea, un studiu al Center for European Enlargement Studies (CENS) arata ca Germania a importat gaze cu un pret mediu de 271 dolari/1.000 mc, Italia cu 331 dolari, Franta cu 306, Austria cu 304, iar Finlanda cu 271.


Preturi de import valabile pentru perioada martie-aprilie 2011 (Surse: Argus Media, ANRE)
Romania 400 dolari/1.000 mc
Bulgaria 365 dolari/1.000 mc
Ungaria 365 dolari/1.000 mc
Italia 375 dolari/1.000 mc
Germania 360 dolari/1.000 mc
Franta 345 dolari/1.000 mc
Moldova 320 dolari/1.000 mc

Potrivit datelor furnizate chiar de Gazprom, pretul mediu al gazelor exportate in statele europene a urcat de la 296,7 dolari pentru 1.000 de metri cubi la 301,8 dolari pentru 1.000 de metri cubi.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei al României, aceste diferente se explica prin faptul ca difera foarte mult cantitatile de la tara la tara. Cu cat sunt importate cantitati mai mari, cu atat si preturile sunt mai mici. Un raport al Gazprom pe 2010 arata ca Romania a importat, anul trecut, 2,6 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Volumul de gaze exportate de Gazprom in statele europene:
Austria- 5,6 mld metri cubi
Belgia - 0,5 mld metri cubi
Finlanda -4,8 mld metri cubi
Franta - 8,9 mld metri cubi
Germania - 35,3 mld metri cubi
Grecia- 2,1 mld metri cubi
Italia - 13,1 mld metri cubi
Elvetia - 0,3 mld metri cubi
Olanda - 4,3 mld metri cubi
Turcia - 18,0 mld metri cubi
Marea Britanie - 10,7 mld metri cubi
Bosnia si Hertegovina - 0,2 mld metri cubi
Bulgaria - 2,3 mld metri cubi
Croatia - 1,1 mld metri cubi
Cehia - 9,0 mld metri cubi
Ungaria - 6,9 mld metri cubi
Macedonia - 0,1 mld metri cubi
Polonia - 11,8 mld metri cubi
Romania - 2,6 mld metri cubi
Serbia - 2,1 mld metri cubi
Slovacia - 5,8 mld metri cubi
Slovenia - 0,5 mld metri cubi

Sursa: UNIMEDIA

Trai în primăriile Capitalei: prime, sporuri şi premii de 10 milioane de lei

Cristina Macuc

În 2010, mii de bugetarii au ieşit în stradă şi au făcut greve peste greve în faţa instituţiilor publice, declarându-se nemulţumiţi de reducerea lefurilor. Unii dintre bugetari şi-au văzut însă suferinţa compensată cu tot felul de sporuri, prime şi premii care, numai la nivelul primăriilor din Bucureşti, se ridică la aproximativ 10 milioane de lei. Cu aceşti bani s-ar fi putut plăti cu salariul minim brut pe ţară aproape trei sferturi din şomerii din Capitală.
salarii (FOTO GrupRC)

Potrivit datelor centralizate de reporterii B365.ro, cele şase primării de sector au acordat angajaţilor, anul trecut, pe lângă salarii, şi beneficii în bani în cuantum de 5,21 milioane lei (1,24 milioane euro). Cele mai mari sume au fost direcţionate cu titlu de prime de vacanţă şi sporuri pentru condiţii vătămătoare de muncă, adică celebrul spor “de antenă”.

Trebuie precizat faptul că atât primarul Sectorului 3 – democrat liberalul Liviu Negoiţă, cât şi edilul Sectorului 5 – social democratul Marian Vanghelie, au refuzat să furnizeze informaţiile privind sporurile şi primele acordate salariaţilor din administraţia locală în cursul anului trecut. “Nu am niciun răspuns. Îmi pare rău”, s-a disculpat Florin Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 3, după mai bine de două săptămâni de la formularea cererii scrise a reporterilor B365.ro.

În condiţiile în care primarii Negoiţă şi Vanghelie refuză, în mod constant, să facă publice informaţii de interes pentru bucureşteni, reporterii au făcut o estimare a costurilor totale pe baza mediilor celorlalte administraţii locale de sector.

Topul sporurilor şi primelor acordate în sectoarele Capitalei poate fi consultat în tabelul de mai jos.

Valoarea câştigurilor extrasalariale, obţinute de angajaţii din primăriile Capitalei, în cursul anului 2010
Primăria premii prime de vacanţă sporuri condiţii de muncă Total
Sectorul 1 0 lei 395 725 lei 0 lei 395 725 lei
Sectorul 2 0 lei 403 000 lei 590 000 lei 993 000 lei
Sectorul 3 a refuzat să transmită informaţiile publice
Sectorul 4 465 676 lei 346 183 lei 483 602 lei 1 295 461 lei
Sectorul 5 a refuzat să transmită informaţiile publice
Sectorul 6 0 lei 440 807 lei 351 515 lei 792 322 lei
Primăria Bucureşti 1 560 000 lei 1 500 000 lei 1 570 000 lei 4 630 000 lei
Sursa: primăriile de sector şi Primăria Municipiului Bucureşti

Pe lângă beneficiile extrasalariale acordate de cei şase primari de sector propriilor angajaţi, edilul şef Sorin Oprescu a împărţit şi el oamenilor din subordine prime de vacanță, sporuri și premii în valoare totală de 4,6 milioane lei (1,1 milioane euro), suma reprezentând circa 10% din totalul cheltuielilor de personal ale Primăriei Municipiului Bucureşti.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, premiile de care au beneficiat o parte din angajaţii din primării reprezintă, de fapt, al 13-lea salariu acordat o singură dată pe an. În categoria primelor de vacanţă intră beneficiile încasate de funcţionarii publici la plecarea în concediul de odihnă. Astfel, pe lângă indemnizaţia de concediu, funcţionarii publici de la primării au încasat încă o sumă echivalentă cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în vacanţă. Pe lista sporurilor care au intrat în conturile angajaţilor se află şi cel de condiţii de muncă vătămătoare, respectiv sporul “de antenă”, adică acel beneficiu acordat celor care lucrează în apropierea unor instalaţii care generează cîmpuri electromagnetice cu radiofrecvenţă, precum sunt antenele de telefonie mobilă.

Sporurile, primele şi premiile încasate de angajaţii primăriilor Capitalei ar fi acoperit salarizarea a 15.000 de persoane, adică trei sferturi din şomerii înregistraţi în Bucureşti la sfârşitul anului 2010, încadrate cu salariul minim minim brut pe ţară garantat în plată.

Sursa: http://b365.realitatea.net/news/trai-in-primariile-capitalei-prime-sporuri-si-premii-de-10-milioane-de-lei/

Cum a fentat Vanghelie primăria cu 7 milioane de lei

Cristina Macuc

Primăria Sectorului 5, condusă de social democratul Marian Vanghelie, are probleme în contabilitate. Abaterile sunt evaluate de Curtea de Conturi la aproximativ șapte milioane de lei. Cei mai mulți bani, circa 5 milioane lei, reprezintă erori cu caracter financiar, au reținut inspectorii Curții de Conturi.
Primarul Vanghelie este acuzat că a prejudiciat statul cu 7 milioane de lei

Raportul de control al Camerei de Conturi a Municipiului București a fost realizat în toamna anului trecut pentru activitatea desfășurată de primăria Sectorului 5 în anul 2009.

Conform documentului, subordonații lui Vanghelie au înregistrat greșit sau nu au evidențiat deloc în contabilitatea instituției o sumă de aproximativ 5 milioane de lei. Astfel, contabilii au uitat să înregistreze în contabilitate 3 milioane de lei reprezentând bani încasați drept garanții de bună execuție a unor lucrări. De asemenea, angajații Primăriei Sectorului 5 nu au făcut mai nimic pentru a recupera din datoriile de la populație, “activitatea de urmărire a încasării creanțelor bugetare în sumă de 1.330.998 lei, limitându-se la transmiterea somațiilor de plată cu întârziere”, au remarcat inspectorii de la Curtea de Conturi. Totodată, comisionul aferent amenzilor încasate prin CEC Bank a fost reținut eronat la capitolul cheltuieli ale instituției, se arată în raportul de control.

Vanghelie nu a pus la vedere banii din publicitate

Potrivit sursei citate, Primăria Sectorului 5 a mai făcut și alte gafe care i-ar fi putut aduce în plus la bugetul local suma de 1,85 milioane de lei din impozite și taxe colectate de la locuitorii sectorului, dar și dacă ar fi declarat toate terenurile și clădirile închiriate sau toți banii pe care îi încasează din publicitatea stradală. Astfel, în categoria abaterilor generatoare de venituri suplimentare, inspectorii Curții de Conturi au reținut “subdimensionarea veniturilor bugetului local urmare nedeclarării la organul fiscal a clădirilor proprietate nou construite, a suprafețelor de teren închiriate sau date în folosință, neaplicării de către organul fiscal a cotei de impozit de 10% în cazul contribuabililor care nu au depus documente privind reevaluarea clădirilor, nedeclarării suprafeţelor ocupate pe domeniul public cu panouri şi structuri de afişaj în scop de reclama şi publicitate, nedeclarării afişajelor și structurilor de afişaj în scop de reclamă şi publicitate, utilizate la locul desfăşurării activităţii de agenţi economici”.

În același document se menționează că bugetul primăriei Sectorului 5 a fost prejudiciat cu peste 200.000 de lei prin plata nejustificată a unor lucrări de reabilitare termică. “În timpul misiunii de audit financiar au fost recuperate de la SC Lux Construct SRL suma de 200.011 lei și daunele aferente în sumă de 10.509 lei”, au punctat inspectorii Curții de Conturi.

Pe parcursul anului 2009, primarul Vanghelie a autorizat cheltuieli în sumă de 625 milioane lei (149 milioane euro), cheltuielile de personal fiind în cuantum de aproximativ 26 milioane lei (circa 6 milioane euro).

Sursa: http://b365.realitatea.net/news/vanghelie-a-tepuit-statul-cu/

Fundatia Soros ataca patriotismul, basarabenii si Romania printr-un “studiu” fals si ticalos. Soros si GDS, primii vectori ai legitimarii “limbii si p

Fundatia Soros ataca patriotismul, basarabenii si Romania printr-un “studiu” fals si ticalos. Soros si GDS, primii vectori ai legitimarii “limbii si poporului moldovenesc” dupa 1989


In 1994, Fundatia Soros si Grupul pentru Dialog Social legitimau “academic”, pentru prima oara in Romania, “limba moldoveneasca” si “poporul moldovenesc”. Renate Weber, Gabriel Andreescu si Valentin Stan semnau impreuna un “studiu” despre legalitatea “moldovenismului” publicat in revista de propaganda a GDS, “22”. Intitulat “Relatiile Romaniei cu Republica Moldova”, studiul a fost preluat imediat de presa guvernamentala de la Chisinau, “Nezavisimaia Moldova”, “Moldova Suverana” si “Comunistul”, organul Partidului Comunistilor din Republica Moldova. O critica a lui a fost publicata de Civic Media. Dupa ani, acelasi principal vector antiromanesc recidiveaza printr-un asa-zis nou “studiu”, semnat de “impartialii” Cristian Ghinea, István Horváth, Liliana Popescu, Victoria Stoiciu, cu totii cadre ale scolii trotkiste deghizate sub diverse falduri. Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Director al Centrului European pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane demonteaza “studiul” mincinos, raspandit de mass media de aceeasi sorginte ca si Fundatia Soros, de la Bucuresti si Chisinau.

Studiul Fundatiei Soros despre ”Republica Moldova în conştiinţa publică Românească” este doar un produs ideologic inexact

Studiul lansat de Fundatia Soros,”Republica Moldova în conştiinţa publică Românească” are o serie de inexactităţi pe care le-am numit „de fond” şi „concrete”. Problemele de fond trimit la plasarea precară a lucrării în logica ştiinţei, mai cu seamă în raport cu sociologia. Chestiunile concrete sunt detalii care completează, ilustrează sau sunt consecinţe ale erorilor de fond. Sscopul materialului nu este acela de a contribui la cunoaşterea problematicii Basarabiei, ci de a plasa nişte concluzii prefabricate în spaţiul public din România, folosind prestigiul „cercetării ştiinţifice” şi pe cel al Fundaţiei sub girul căruia acesta a fost produs.

Inexactităţi de fond

Titlul: „Republica Moldova în conştiinţa publică românească”. Acesta pleacă de la premisa că un produs ideologic poate fi identificat şi măsurat în conştiinţa unor comunităţi mari. Nu orice fapt social pătrunde în conştiinţă. Republica Moldova este un produs ideologic, al geopoliticii expansionare ruseşti spre Gurile Dunării şi Strâmtori. Ca produs ideologic este un produs superficial. Logica ideologiilor este alta decât aceea a comunităţilor. Avem sociologii diferite. Eventual, ar fi putut fi cercetată „Republica Moldova în discursul public din România” – şi astfel am fi avut acelaşi nivel de adâncime al realităţilor: şi Republica Moldova şi discursul public aparţin în bună măsură dimensiunii ideologice. Din acest punct de vedere, studiul îşi proclamă propriul impas prin titlu.

Metodologic. Studiul conţine o serie întreagă de termeni neexplicitaţi. Pe lângă faptul că sunt neexplicitaţi sau insuficient lămuriţi, aceştia sunt încărcaţi deja cu tendinţe de răspuns, certificând orientarea ideologică a materialului, fapt care depăşeşte proporţiile admisibile într-un studiu sociologic. Iată, de pildă, cercetarea identifică unii respondenţi ca fiind „naţionalişti exclusivişti fermi”. Termenul trimite la o atitudine foarte complexă, cu cel puţin trei componente, fiecare având propria sa adâncime, depăşind cu mult cadrul unei simple variabile care ar trebui măsurată. Cum arată un asemenea om? Au realizatorii un profil psihosociologic? În orice cercetare se pleacă de la nişte ipoteze, se specifică populaţia. Desigur, ni se spune că au fost investigaţi adulţii din România, în cadrul unui eşantion reprezentativ. Numai că materialul face referire la o anume parte a populaţiei, cei care sunt „mândrii” şi „naţionalişti” pe o scală foarte aproximativă între „exclusivist” şi „detaşat”. În consecinţă, o fi populaţia aleasă aleatoriu, dar studiul este interesat „de o anume populaţie”, nu în general. În raport cu structurarea acesteia nu se spune nimic. Studiul instituie împărţirea populaţiei în profiluri psihosociologice în afara oricărui argument, ceea ce este de natură să pună sub semnul întrebării neutralitatea, mai exact deontologia acestuia.

Studiul împarte arbitrar (fără argument) populaţia investigată în „români” şi „locuitori ai statului vecin” şi aceasta este o altă eroare de fond. În timp ce populaţia din România are caracter etnic, cea de la Nistru este lipsită de caracter etnic. Studiul compară un popor cu o populaţie, ceea ce este imposibil şi, în plus, analizează fenomene de substrat, la nivelul conştiinţei, folosind instrumente inadecvate sau rău explicitate.

Teoretic: separarea de valoare dintre „naţionalismul etnic” şi „naţionalismul civic”, considerând că „naţionalismul etnic” este rău iar „naţionalismul civic” este bun. (p.26)

a) În primul rând, această distincţie este una teoretică şi este relativ recentă, fiind discutată, la sfârşitul sec. al XX-lea, de Gellner şi Anthony Smith.

b) Este cert că „normalul” la care au ajuns comunităţile poate să difere de ceea ce cred unii teoreticieni. „Normalul” este intrinsec comunităţii şi, de regulă, nu poate fi instituit de cercetători care, mai mult, nu au nici o autoritate morală să se transforme în judecători ai popoarelor.

c) Eroarea cea mai serioasă a acestui studiu este emiterea de judecăţi de valoare și utilizarea unei etichetări: naţionalismul etnic nu este bun, naţionalismul civic este bun. Conform literaturii de specialitate, caracteristicile etnico-naţionale sunt rezultatul împrejurărilor istorice şi al caracteristicilor antropologice specifice, nu pot fi judecate ca fiind bune sau rele. În al doilea rând, chiar dacă Estul ar fi caracterizat de „naţionalismul etnic”, acesta în nici un caz nu este întemeiat pe excludere, ci pe tradiţia populară, spre deosebire de „naţionalismul civic” de tip occidental creat de sus în jos, de tip birocratic, de stat. Tradiţia populară fixează comunităţile în cadrul lor simbolic prin apropiere, nu prin excludere. Singurele forme de excludere sunt de tip politico-ideologic şi acestea au fost introduse de politica de rusificare forţată începută de ţarism şi continuată brutal de URSS, pentru a fi reluată sub regimul Voronin. În plus, naţionalismul civic poate fi el însuşi foarte exclusivist, dacă este să ne amintim de Masacrul hughenoţilor de Sf. Bartolomeu (Franţa, 1572), Noaptea vitrinelor sparte (Germania 1938) până la deportarea în masă a romilor din Franţa (Sarkozy, 2010), sau, de ce nu, la distorsionarea pieţei europene a forţei de muncă prin interzicerea liberei circulaţii a muncitorilor din România şi Bulgaria într-o serie de state occidentale.

d) Studiul face referiri parţiale la contextul istoric al analizei, acesta fiind a treia mare eroare teoretică. Naţionalismul civic a fost soluţia organică a Vestului la problemele constituirii unei identităţi naţionale. Naţionalismul etnic în Est a fost soluţia potrivită identităţii naţionale în alt context. Mai mult decât atât, ambele tipuri nu există separat decât în teorie, de-a lungul timpului luând forme comune adeseori. Pentru discuţie vezi autorii citaţi, în special Smith, „National identity”. Generalizarea operată de autorii studiului, conform căreia „de regulă naţionalismul etnic” este „discriminatoriu” (p.26) nu are nici un fel de suport teoretic în lucrarea citată şi nici un fel de argument în cuprinsul cercetării. Aşa de pildă, autorii ignoră afirmaţiile lui Smith cu privire la caracterul organic al naţionalismului etnic şi caracterul politic-birocratic al naţionalismului civic. Rezultă că doar naţiunile din est ar fi organice (demotice), ceea ce Smith numeşte „etnii verticale”, în timp ce Occidentul este alcătuit din naţiuni construite „lateral”, ca urmare a voinţei suveranilor. În consecinţă, caracteristicile pozitive atribuite „naţionalismului civic” în opoziţie cu „naţionalismului etnic” sunt incorecte atât din punct de vedere teoretic cât şi din punct de vedere istoric.

Cu un aparat teoretic deficitar, operaţionalizarea indicatorilor devine imprecisă. Ajungem la termeni greu de înţeles precum „mândrie naţională neexclusivistă moderată” care fac argumentaţia confuză. În acest fel, analiza pe marginea „atitudinii faţă de istorie” ajunge la concluzii comice: „naţionaliştii exclusivişti” consideră poporul român vinovat de pierderea Basarabiei în august 1940 (p.33), iar exemplele pot continua. Ideea este că dacă eşti naţionalist cum … dai vina pe propriul popor? Ce înseamnă să fii naţionalist dacă te raportezi prin … separare de propriul popor? Şi ce fel de sociologie este aceea în care se ajunge la a discuta despre „vina poporului” în raport cu un fapt politic punctual?

Contextul. Contextul este cadrul developării datelor descoperite, este fundalul în raport cu care lucrurile culese în teren au sens. Cadrul istoric este contextul obligatoriu în raport cu o astfel de cercetare. Contextul însă este denaturat. Ne vom referi la premise, cele care conferă precizie ulterioară argumentului: anexarea Basarabiei ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940 este prezentată ca „dezlipire a Basarabiei din componenţa României” (p.23). Sintagma denaturează istoria în sensul că elimină caracterul arbitrar şi agresor al geopoliticii ruseşti, plasând subiectul cercetării, „conştiinţa” publicului din România într-un cadru nefiresc de neutru. Neutralitatea contextului istoric are însă un scop, acela de a plasa naţionalismul românesc în partea negativă a sensului istoric şi de a dezincrimina bolşevismul de crimele sale. Eliminând agresiunea comunistă, reacţia naţională românească este prezentată de autorii studiului ca „derapaj pro-unionist.” Aceasta este o ultimă dovadă a caracterului ideologizat al acestui studiu, care-l trimite în derizoriul altor sensuri, probabil în geopolitica intereselor străine în această parte de lume.

Concret

1. Problema: „Cât de prezentă este RM în conştiinţa publică românească”? – p.7. Dar dacă în conştiinţa românească e Basarabia, și nu RM? Cum au ales unul in locul celuilalt? Se preinstituie un reper ideologic care este de natură să distorsioneze grav cercetarea. Problema nu este negarea existenţei oficiale a R. Moldova, ci a existenţei sale în conştiinţa publică. Se insinuează că dacă în conştiinţa publică R. Moldova are altă reprezentare decât cea a unui stat cu existenţă separată, publicul ar fi „naţionalist”, deci retrograd.

2. „Atitudinea faţă de naţionalism” – trebuie să avem atitudine faţă de naţionalism? Naţionalismul el însuşi este o atitudine. (p.8)

3. Separarea dintre români şi „locuitorii ţării vecine” p.8, sau „cetăţenii statului vecin”. Acesta este obiectivul cercetării: ce cred românii despre „locuitorii ţării vecine”. Locuitorii țării vecine sunt o etnie (nouă)?

4. Studiul propune „o rectificare” în relaţia dintre România şi Basarabia (p.8). „Rectificare” prin scoaterea ingredientului naţional, care devine negativ, „naţionalism” sau fără identitate, devin „locuitorii ţării vecine”.

5. Raportul omite esenţa relaţiilor dintre cele două teritorii. Mai întâi abstractizează spaţiile numindu-le state. Apoi identifică sursa răului în România, la „români”, în relaţie cu altă identitate pe care o lipseşte de conţinut: când se referă la românii basarabeni le spune „locuitorii statului vecin”.

6. O altă instanţă a reificării este termenul de „mobilitate”. – p.9. În loc să facă trimitere la „reluarea relaţiilor artificial întrerupte între membrii aceluiaşi popor”, raportul foloseşte un termen reificat, abstract, fără conţinut, de „mobilitate a cetăţenilor”, omiţând esenţa etnic-unitară a celor două spaţii (România şi R. Moldova).

7. Încadrarea basarabenilor ca „imigranţi” (p.10) în România denotă încă odată situarea cercetării în cercul preocupărilor care pune problema în afara ideii de românitate şi românesc. În plus, developează o altă eroare metodologică: nu poţi opera la nivelul conştiinţei colective căutând lucruri exterioare, în cazul nostru „imigranţi”. La nivelul conştiinţei se înregistrează fapte, lucruri, procese intime, în cazul nostru ar fi trebuit căutaţi basarabenii. La nivelul conştiinţei avem mitologia străinului, ceea ce nu e cazul nostru, imigrantul situându-se la nivelul discursului public.

8. O altă eroare metodologică constă în căutarea Basarabiei printre „formele de consum media” (p.15). Se face confuzie între educaţie şi mass-media. Basarabia este parte a educaţiei naţionale. Cum ştim foarte bine, mass-media nu este parte a acestui proces, dimpotrivă, cum bine arată autorii, mass-media este parte a culturii de consum, care este altceva decât cultura educaţională. În consecinţă, Basarabia, sau cum spun autorii, „Republica Moldova” nu este căutată unde trebuie. Totodată, cultura este mai mult decât informare, este cunoaştere împărtăşită, care are legătură cu un cadru de tip colectiv care scapă complet metodologiei studiului. Din acest punct de vedere, cercetarea ar fi trebuit să aibă cu totul alte variabile. Rezultă că fidelitatea lucrării, dacă măsoară ceea ce îşi propune, lasă foarte serios de dorit.

a. Aşa de pildă, faptul că 57,5% dintre locuitorii din România „sunt dezinteresaţi în legătură cu subiectul RM” nu face decât să certifice eroarea metodologică: românii, ca orice mare colectivitate etnică, nu au decât interese colective identitare. Marile comunităţi nu au „agende” şi nici nu sunt interesate de ideologii sau alte fenomene de suprafaţă. În consecinţă, românii ca şi colectivitate nu pot fi interesaţi de Republica Moldova. Ar fi fost cu totul alta situaţia dacă ar fi fost întrebaţi de „fraţii lor basarabeni”, este o diferenţă ontologică, acolo este locul unde se află comunitatea. (p.20)

b. Tot aici, o altă eroare de exprimare, de astă dată cu „utilitate” manipulatorie: tabelul 3 se numeşte „Populaţia României în funcţie de nivelul de cunoaştere şi interesul faţă de subiectele referitoare la Republica Moldova”. Subiectele referitoare la Republica Moldova reprezintă cu totul altceva decât „receptivitatea sau dezinteresul în legătură cu subiectul RM”. Faptul că românii pot fi dezinteresaţi de subiectul RM, să zicem ca actuală denumire a unui teritoriu care, în bună măsură, se suprapune cu fosta provincie Basarabia înseamnă ceva, iar dezinteresul faţă de subiectele referitoare la RM cum ar fi, de pildă, grindina sau vizita lui Moş Crăciun în RM, reprezintă cu totul altceva.

9. Etichete care metodologic construiesc tendinţe: „grupul naţionalişti exclusivişti”, „grupul celor care se distanţează de orice formă de mândrie naţională” (p.20). Prin „tendinţă” înţelegem de fapt prejudecată şi etichetare ideologică. Avem astfel „o populaţie bună” („cei care se distanţează de orice formă de mândrie naţională”) şi „o populaţie rea” („naţionalişti exclusivişti”). Este inadmisibil metodologic să construieşti o cercetare pe variabile prin a căror măsurătoare să îţi susţii ipotezele dar pe care îţi propui într-o cercetare ulterioară să le validezi: „Asumăm – dar acest lucru rămâne să facă subiectul unor cercetări calitative mai aprofundate – că în cazul naţionaliştilor exclusivişti toleranţa faţă de utilizarea de către locuitorii RM a unor regionalisme sau cuvinte din limba rusă în limbajul curent este considerată un soi de „atentat” la identitatea limbii române, despre care probabil au o viziune la fel de exclusivistă şi puristă ca şi despre naţiune. În viziunea naţionaliştilor exclusivişti, orice element alogen trebuie exclus şi, prin consecinţă, dacă nu poate fi exclus, se redefineşte şi se pune în chestiune categoria generală din care elementul alogen face parte – graiul sau dialectul în cauză.” (p.38)

10. Operaţionalizarea termenilor (pp.26-27) de „naţionalism exclusivist ferm”, „naţionalism de distanţare ferm”, de „mândrie naţională neexclusivă fermă” trimite la o teorie a naţionalismului, respectiv a uneia a „mândriei naţionale”. Am arătat la început că premisele privind naţionalismul sunt incorecte din punct de vedere teoretic şi inadecvate istoric. În consecinţă, operaţionalizarea lor ulterioară este inutilă: dacă teoria este inadecvată, variabilele sunt, inevitabil, inapte să măsoare realul. În ceea ce priveşte „mândria naţională”, acesta este un concept definit circular, „sunt mândru că sunt român”. Conceptualizarea circulară este o eroare elementară: nu putem defini un termen prin el însuşi. Din acest punct de vedere, termeni precum „mândria naţională neexclusivă reţinută” sunt pur şi simplu caragialeşti: complicaţi lingvistic, preţioşi în loc de conţinut şi ne-etici, ne-profesionali. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost corect definite, este greu de crezut că puteam „descoperi” Republica Moldova din conştiinţa românilor prin termenii de naţionalism şi mândrie, pentru că termenul este un construct ideologic în afara conceptului naţional sau de mândrie românească.

a. „Metodologia de definire a scalei naţionalismului” (tabel 2, p.27) nu are nici o legătură cu practica metodologică. Metodologia este calea prin care avem acces la date. Tabelul la care facem referire este o înşiruire de etichete care par ad-hoc, fără argument logic sau sociologic, care trimit la judecăţi de valoare, finalitate străină de cercetarea sociologică. În consecinţă, metodologia are un aparat argumentativ tot atât de restrâns ca şi teoria.

b. Scala reprezintă o ierarhizare a itemilor, a intensităţii numerice a acestora. Autorii nu ne lămuresc de care scală este vorba şi după ce criterii au ierarhizat itemii. Cum ierarhia există, înseamnă că cercetarea este orientată după umori personale sau, în cel mai fericit caz, este expresia unei ideologii nemărturisite, în care naţionalul este „rău”, iar îndepărtarea de el este „bună”.

11. „Cu cât scade gradul de naţionalism, cu atât creşte ponderea celor cu studii medii sau superioare” (p.29). În acelaşi timp, ni se spune că o bună parte dintre tinerii între 18-24 de ani ar fi marcaţi de o „mândrie neexclusivistă reţinută” (p.29). În final, aflăm că „tinerii până în 34 de ani sunt mai degrabă supra-reprezentaţi în interiorul grupurilor cu un naționalism foarte jos – mândrie naţională reţinută sau deloc”. Rezultă că acestor tineri nu prea le place fie să fie români, fie limba română, fie nu prea se simt mândrii că sunt români sau nu prea sunt preocupaţi „de România”, în termenii tabelului 2 de la p. 27. Dincolo de strania exprimare a corelaţiei dintre naţionalism şi educaţie, ajungem la concluzii imposibile din punct de vedere sociologic: cum identitatea naţională este un atribut obligatoriu al insului, ar rezulta că tinerii intervievaţi nu au identitate naţională, ceea ce este absurd.

12. Foarte curioasă întrebarea „Dumneavoastră personal în ce măsură sunteţi de acord cu următoarele afirmaţii?” cu posibilitatea de răspuns: „O soluţie pentru unirea României şi a Republicii Moldovei ar putea fi federalizarea ţării, cu o autonomie substanţială pentru Moldova” (p.98). Se developează astfel o preocupare mai prozaică a autorilor, care coincide cu planul rusesc mai vechi, lansat din vremea guvernării lui Putin în Rusia, în 2004, aşa-numitul „plan Belkovski”, privind federalizarea R. Moldova.

***

Teoria, metoda sunt cele mai importante componente ale ştiinţei. Substituirea judecăţii de realitate cu judecata de valoare, dezetnicizarea în studiu a populaţiei dintre Prut şi Nistru, în condiţiile în care face obiectul unei cercetări privind conştiinţa naţională, plasarea inexactă a contextului istoric şi utilizarea prin omisiune a analizei lui Smith privind cele două tipuri de naţionalism (civic şi etnic) sunt cele mai evidente erori de fond ale studiului.

În concluzie, cercetarea este inadecvat aşezată în raport cu noţiunea de naţionalism. Naţionalismul este considerat un rău social, ceea ce este o opţiune ideologică. Opţiunea ideologică este libertatea câştigată după 1989 însă, în ştiinţă, ideologia este filtrată prin teorii şi paradigme, se supune rigorilor metodologice.

Din punct de vedere ştiinţific, naţionalismul este sentimentul de devotament al insului faţă de o instanţă superioară sieşi şi a propriului grup de interese (Britannica).

Dacă autorii ar fi operat corect cu noţiunea consacrată a naţionalismului, inclusiv în formele sale „civic” şi „etnic”, ar fi avut, poate, acces la conştiinţa marii colectivităţi despărţite de Prut.

Prof. univ.dr. Radu Baltasiu, Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti si Director al Centrului European pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane

Sursa: http://roncea.ro/2011/05/17/fundatia-soros-ataca-patriotismul-basarabenii-si-romania-printr-un-studiu-fals-si-ticalos-soros-si-gds-primii-vectori-ai-legitimarii-limbii-si-poporului-moldovenesc-dupa-1989/

joi, 12 mai 2011

Croaziera de o săptămână Giurgiuleşti (Republica Moldova) – Delta Dunării – Istanbul – Giurgiuleşti între 325 şi 1500 de dolari

După o pauză de un an şi jumătate, cursa maritimă Giurgiuleşti-Istanbul-Giurgiuleşti a fost relansată. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 2 mai informează Timpul.md. Croaziera durează o săptămână - patru zile pasagerii vor fi pe mare, iar restul timpului în unul dintre cele mai renumite orașe ale lumii - Istanbul. Înainte de a ajunge la destinaţie, nava „Princessa Elena” parcurge 12 ore prin Delta Dunării şi 20 de ore pe Marea Neagră. Biletele pentru această croazieră variază între 325 şi 1500 de dolari.





duminică, 8 mai 2011

StiriCovasna.blogspot.com: ASOCIATIA "NOI ROMANII" condamna atitudinea primarului Antal Arpad, organizatorul "Zilelor Sfantu Gheorghe"

ASOCIATIA "NOI ROMANII" condamna atitudinea primarului Antal Arpad, organizatorul "Zilelor Sfantu Gheorghe", promotorul extremistilor


COMUNICAT DE PRESA

Csibi Barna si Miscarea Tinerilor din cele 64 de comitate (HVIM) au comercializat materiale de propaganda antiromaneasca si iredentist – sovina cu acordul primarului din Sfantu Gheorghe, UDMR-istul Antal Arpad

Asociatia “NOI ROMANII” condamna cu fermitate gestul organizatorilor “Zilelor municipiului Sfantu Gheorghe” de a permite amplasarea de standuri decatre organizatii extremiste maghiare care expun materiale de propagandaantiromaneasca si iredentist – sovina. Chiar daca presa a furnizat informatii cu referire doar la standul liderului “Plutonului Secuiesc” Csibi Barna, datorita notorietatii acestuia, intre standurile amplasate la manifestare au putut fi observate si cele ale altor organizatii extremiste maghiare precum HVIM – Miscarea Tinerilor din cele 64 de comitate (n.n. ale Ungariei Mari – Miscare interzia in Slovacia, Serbia si alte state) – care expun in centrul municipiului Sfantu Gheorghe materiale cu acelasi mesaj iredentist si antiromanesc.

Prin autorizarea amplasarii acestora, prin multitudinea de drapele ale Ungariei arborate peste tot in municipiul Sfantu Gheorghe, prin faptul ca la multe standuri singura limba utilizata pe afisaje este maghiara, prin faptul ca pe toate publicatiile, afisele si banerele oficiale textele in limba romana au caractere mai mici si sunt amplasate sub textele in limba maghiară, nerespectandu-se reglementarile legale in vigoare, manifestarea de sarbatorire a 550 de ani de atestare documentara a municipiului Sfantu Gheorghe, care ar fi trebuit sa fie a tuturor locuitorilor indiferent de nationalitate sau etnie, s-a transformat intr-o manifestare de propaganda antiromaneasca, patronata de Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) si Partidul Civic Maghiar (PCM).

Solicitam filialelor tuturor partidelor romanesti din judetul Covasna si in special organizatiilor lor din municipiul Sfantu Gheorghe sa se delimiteze public de organizatori – Primaria Sfantu Gheorghe (condusa de UDMR-istul Antal Arpad) – si sa condamne componenta de propaganda antiromaneasca a acestei manifestari. Adresam aceasta solicitare in mod expres domnului Madalin Guruinanu, presedintele PNL Sfantu Gheorghe, reprezentantul roman in comitetul de organizare.

Asociatia “NOI ROMANII”, cu aceeasi fermitate, condamna totodata si tolerarea acestor nelegalitati si provocari antistatale de catre autoritatile statului din judetul Covasna – Prefectul judetului Covasna, Gyorgy Ervin, si seful Inspectoratului Judetean de Politie Covasna, comisar sef dr. Ioan Aron, care din lasitate sau complicitate nu au dispus nicio masura concreta pentru ca aceste ilegalitati să nu aibă loc.

Avand in vedere ca in repetate randuri prefectul Ervin Gyorgy si subprefectul Ionascu Valentin au dat dovada de complicitate, prin omisiunea de a-si indeplini sarcinile din fisa postului in cazul unor ilegalitati flagrante de acest tip si nu numai, solicitam Ministrului Administratiei si Internelor verificarea tuturor aspectelor la care am facut trimitere anterior si demiterea celor doi inalti functionari publici. Prin atitudinea sa actualul prefect promovează ura interetnică, nu o atenueaza asa cum ar fi normal.

Biroul de presa
08 mai 2011
Asociatia „NOI ROMÂNII”
Adresa de corespondenta: Str. Unirii, nr. 3,bl.9, sc.G, ap.10, oras Covasna, 525200, Judetul Covasna, tel.0743150500, e-mail: office@noiromanii.ro

Sursa: http://stiricovasna.blogspot.com/

vineri, 6 mai 2011

România, 1940: urmările unei nedreptăţi

drd. Catalin Calafeteanu

Vara anului 1940 a marcat pentru Romania punctul final al unui indelungat proces de deteriorare progresiva a situatiei internationale a tarii. "Cu foarte mare greutate se pot afla, in analele trecutului romanesc arata istoricul Gheorghe Buzatu, perioade mai dureroase, mai grave si mai primejdioase, pline de consecinte incalculabile, decat aceea din vara si toamna anului 1940".
Dupa declansarea ofensivei Germaniei pe frontul occidental, incheiata cu capitularea Frantei, practic Romania era complet izolata in plan international. "Tot esafodajul politic prin care Romania a cautat sa asigure pacea si sa-si asigure granitele arata Ion Gigurtu a cazut in realitate prin intelegerea de la München si a fost total distrus prin intelegerea germano-sovietica din 23 august 1939, care hotara definitiv asupra estului european". Trebuie sa dam intreaga greutate acestei aprecieri, intrucat Ion Gigurtu, in calitatea sa de ministru de externe si, apoi, de prim-ministru, s-a aflat in miezul evenimentelor care au lovit Romania in perioada iunie -septembrie 1940.

Raul cel mai mic
Prin incheierea pactului sovieto-german, izolarea Romaniei era desavarsita, iar Uniunea Sovietica, dintr-un posibil aliat luat in calcul de autoritatile romane impotriva expansionismului german, devenea automat principalul pericol pentru independenta si integritatea Romaniei. Mai mult, amenintarea sovietica ilustrata de actiunile acesteia in Polonia, Finlanda si Tarile Baltice si impunerea in teritoriile anexate a regimului comunist facea sa paleasca, practic, pericolul german, transformand in acelasi timp Reich-ul intr-o solutie preferabila, in ultima instanta, pentru salvarea existentei statului roman si a regimului sau politic. In conditiile in care se profila victoria germana pe frontul occidental, acompaniata in Rasarit de concentrari sovietice la granita de pe Nistru, s-a impus factorilor conducatori de la Bucuresti solutia apropierii de Germania ca singura optiune posibila pentru a face fata pericolului sovietic. Nu era, desigur, varianta dorita, ci era "raul cel mai mic".

Pericolul sovietic

Dupa incheierea razboiului cu Finlanda, intentiile agresive ale Uniunii Sovietice impotriva Romaniei au inceput sa capete contur in ritm rapid. Mai intai, la 29 martie 1940, in fata Sovietului Suprem al URSS, V.M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Externe, rupea tacerea existenta pana atunci in raporturile romano-ruse cu privire la Basarabia. Aproape concomitent au fost semnalate importante miscari de unitati militare sovietice din directia nord spre sud, la hotarul cu Romania, unde au adoptat "un dispozitiv operativ".
In fata acestui pericol ce se profila la Rasarit, guvernul roman a cautat sa lamureasca pozitia puterilor Axei fata de un eventual atac al Uniunii Sovietice impotriva Romaniei. In acest scop, la 22 mai 1940, ministrul de externe, Grigore Gafencu, a avut convorbiri separate cu ministrii Axei acreditati in Romania, Pellegrino Ghigi, ministrul Italiei, si Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei.

Discutia cu ministrul german a fost lamuritoare pentru pozitia pe care Berlinul o va adopta intr-un eventual conflict romano-sovietic. La inceput, Gafencu l-a informat pe Fabricius despre concentrarile sovietice, la care se adaugau si cele ungare (Budapesta decretase mobilizarea la mijlocul lunii mai), precum si de masurile preconizate a fi luate de partea romana. In fata situatiei create a declarat Gafencu, care a tinut sa sublinieze ca ceea ce ingrijora Romania era situatia de la frontiera rasariteana, guvernul roman ar dori "si o clarificare diplomatica". Si ministrul de Externe roman a continuat: "Socotind ca evenimentele care s-au desfasurat atat de repede pe frontul apusean dau Germaniei o libertate de actiune mai mare in intreaga Europa, am fi recunoscatori daca guvernul german ar binevoi sa ne dea unele lamuriri cu privire la politica lui orientala". Inainte de a da un raspuns la intrebarea pusa de Gafencu, Fabricius s-a interesat care este pozitia Romaniei fata de "problema ruseasca". Gafencu a raspuns ca ea a ramas neschimbata, asa cum a prezentat-o in timpul vizitei sale in Germania. Si ministrul de externe roman a dorit sa adauge o informatie de importanta deosebita, anume ca "nici o actiune ofensiva indreptata de oriunde ar veni impotriva Rusiei nu se poate sprijini pe noi". In continuare, el a adaugat ca din momentul efectuarii vizitei sale la Berlin au intervenit elemente noi, care au apropiat "in aparenta" Rusia de Germania.
Era un mod elegant de a arata interlocutorului ca "schimbarea" se produsese la Berlin, si nu la Bucuresti.

Cuvintele lui Gafencu marturiseau in acelasi timp profunda ingrijorare a guvernului roman fata de "apropierea" sovieto-germana, cu atat mai mult cu cat in timpul vizitei pe care o efectuase la Berlin, intre 18-20 aprilie 1939 - deci inainte de incheierea pactului sovieto-german -, atat in convorbirea cu Hitler, cat si cu alti reprezentanti ai conducerii germane, acestia, la unison, se pronuntasera impotriva unei apropieri a Romaniei de Rusia, care in conditiile existente ar fi putut fi interpretata ca un act "neprietenos" fata de Germania.
In mai 1940 insa, situatia era radical schimbata si acum Gafencu era interesat sa afle cat de ampla era intelegerea sovieto-germana. Lui Fabricius, ministrul de Externe roman i-a declarat insa ca el "nu crede" intelegand prin aceasta, de fapt, ca el spera ca Reich-ul nu si-ar fi schimbat totusi liniile directoare in politica orientala. Era, indirect, o intrebare care astepta un raspuns din partea lui Fabricius. Diplomatul german a raspuns ca, "in linii generale", si politica germana a ramas neschimbata. A adaugat insa ca Stalin a facut "un mare serviciu" Führer-ului, care nu putea uita aceasta. In continuare, el a reluat declaratiile obisnuite ale diplomatilor germani, ca Reich-ul doreste pace in sud-estul Europei si in special pentru Romania. Si a adaugat ca aceasta situatie depinde "in buna parte" si "de intelegerea deplina la care ar putea ajunge Romania cu vecinii ei de la Rasarit". Era, evident, un alt limbaj fata de cel din aprilie 1939. De aceea, Gafencu a cautat sa afle ce intelegea diplomatul german prin "intelegere". Raspunsul acestuia a fost vag, dar diplomatul roman a retinut ca Fabricius a spus urmatoarea fraza: "Daca vreti sa obtineti ceva, trebuie sa dati". Insistand pentru lamuriri, Fabricius a aratat ca rusii se plang ca Odessa este prea aproape de frontiera si ca in zona respectiva s-ar putea impinge hotarul spre vest. De aici Gafencu a tras concluzia ca sovieticii ar fi dorit un cap de pod peste Nistru, eventual Cetatea Alba, pentru a asigura Odessa. Nici un moment insa nu s-a gandit ca, de fapt, era vorba de intreaga Basarabie si, cu atat mai putin, de Bucovina.

Ultimatumul sovietic
In perioada imediat urmatoare, ca urmare a victoriilor germane in vest si a continuarii concentrarilor de forte sovietice pe Nistru, situatia internationala a Romaniei s-a agravat, iar ingrijorarile la Bucuresti au crescut. Lor le dadea expresie insusi factorul decisiv in politica externa a tarii, regele Carol al II-lea, care nota la 28 mai 1940, in Insemnari zilnice:"Primejdia cea mare ramane pentru noi tot granita de Rasarit si ne gasim in situatia de a nu putea primi niciun ajutor de nicaieri, deci, daca nu avem o atitudine binevoitoare din partea Germaniei, suntem complet in aer".
In aceeasi zi, in cadrul unei consfatuiri la rege, la care au mai participat premierul Gheorghe Tatarescu, ministrul de Externe, Grigore Gafencu, si Ernest Urdareanu, ministrul Casei Regale, s-a luat hotararea initierii unei politici de apropiere de Germania. In timp ce acest proces se afla in plina desfasurare, fara a se ajunge insa la o concluzie finala, partea romana nemanifestand o graba deosebita in finalizarea discutiilor, se produce ultimatumul sovietic privind Basarabia si Bucovina de Nord.

In vederea definitivarii pozitiei sale in care ideea unei rezistente armate nu era exclusa, guvernul roman s-a adresat guvernelor german si italian, precum si aliatilor din Intelegerea Balcanica, pentru a vedea in ce masura se poate baza pe sprijinul acestora. Raspunsurile primite au venit sa sublinieze izolarea in care se afla Romania. Astfel, de la Berlin a venit sfatul de a accepta ultimatumul, deoarece Germania, inca angajata in vest, nu-si putea permite o inrautatire a relatiilor cu Rusia. Acelasi sfat l-a primit guvernul roman si de la Roma, care a considerat ca este "un interes european esential" sa se evite un conflict armat cu URSS. De asemenea, cele doua guverne au aratat la Budapesta si Sofia ca nu doresc noi complicatii in sud-estul Europei. De la Belgrad si Atena raspunsurile au fost vagi, ocolind intrebarea clara formulata de guvernul roman. In sfarsit, Ankara a confirmat "deciziunea absoluta" de a-si indeplini obligatiile asumate prin Pactul Balcanic. Aplicarea acestei decizii a fost usurata de faptul ca, intre timp, Romania, acceptand ultimatumul sovietic, riscul pe care Turcia voia sa-l evite de a nu intra intr-un conflict cu URSS era inlaturat. Pe de alta parte, nici Bulgaria nu parea dispusa sa se avante intr-o aventura militara, Intelegerea Balcanica fiind, cel putin formal, inca in vigoare, iar Bulgaria nu voia sa riste.

In situatia existenta si sub amenintarea fortei, regele Carol al II-lea si guvernul roman, dupa indelungi dezbateri in cadrul a doua Consilii de Coroana, au fost nevoiti sa accepte ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940. Cu toate acestea, si dupa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord guvernul sovietic a continuat sa duca o politica plina de amenintari fata de Romania. Astfel, Moscova a continuat, fara succes insa, sa solicite Berlinului libertatea de a anexa si sudul Bucovinei, la linia de demarcatie de pe Prut cu Romania incidentele provocate de partea sovietica s-au tinut lant, a incurajat pretentiile teritoriale ungare si bulgare impotriva Romaniei etc.

Originea lui 22 iunie 1941
Politica Moscovei a determinat in mod hotarator toate actiunile de politica externa ale guvernelor care s-au succedat la conducerea Romaniei in perioada care a urmat. Marturiseste acest lucru chiar Ion Girgurtu, ce va fi desemnat de regele Carol al II-lea sa conduca guvernul ce va realiza apropierea de Axa. "Este de netagaduit arata I. Gigurtu ca felul cum a fost ocupata Basarabia a influentat mult tendinta de apropiere de Germania, deoarece URSS dadea impresia ca nu intelege sa se opreasca pe noua granita. Este cert ca politica noastra de apropiere de Germania ar fi intampinat rezistente mai mari, mai mult, nu ar fi fost necesara, daca URSS ar fi fost concilianta in toate problemele ce au urmat in legatura cu ocuparea Basarabiei".

Daca la 22 mai 1940 Grigore Gafencu putea sa declare ministrului Germaniei la Bucuresti, fara nici o exagerare, ca "nici o actiune ofensiva indreptata de oriunde ar veni impotriva Rusiei nu se poate sprijini pe noi", dupa ultimatumul din iunie 1940 starea de spirit a populatiei si a oamenilor politici romani nu mai corespundea acestei declaratii. Dimpotriva. Intr-o perioada scurta s-a produs in mentalul romanesc o schimbare de 180o, sentimentele antisovietice crescand vertiginos, iar ideea eliberarii "fratilor basarabeni" incepand sa capete consistenta.
Aici isi are originea actul Romaniei din 22 iunie 1941.

Cu toate acestea, in raporturile cu URSS Romania a adoptat in continuare "o atitudine extrem de corecta", care exprima dorinta sincera a guvernului roman de a nu provoca niciun fel de incident pe linia de demarcatie cu URSS, dar si teama de a nu da partii sovietice motive de agresiune. S-a mers pana acolo incat, intr-o circulara din 23 iulie 1940, ministrul de Externe, Mihail Manoilescu, avertiza diplomatii romani ca orice actiune de "iredentism basarabean" si orice agitatie privind problema basarabeana, in tara sau la misiunile diplomatice ale Romaniei din strainatate, "o consideram astazi nu numai ca inoportuna, dar ca direct nepatriotica". Aceasta politica de neprovocare a URSS era confirmata si de faptul ca guvernul roman a desemnat ca titular al postului de trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Romaniei la Moscova o personalitate politica si diplomatica romaneasca de prima marime, si anume pe Grigore Gafencu.

Urmarile ultimatumului sovietic
Evenimentele de la sfarsitul lunii iunie 1940 au avut urmari deosebit de importante pentru Romania si zona sud-estului european, in general. Ele "au avut, in ansamblu, un efect catastrofal", in sensul "nu numai ca au inaugurat, ci pur si simplu au declansat procesul dezintegrarii teritoriale a Romaniei". In primul rand, au accelerat demersurile guvernului roman pentru apropierea de Axa. In acest scop, chiar la 28 iunie a avut loc o schimbare de guvern, in fruntea caruia a venit Ion Gigurtu, cunoscut pentru relatiile sale cu Germania. Totodata, la Externe a fost numit Constantin Argetoianu, inlocuit si el la 4 iulie cu Mihail Manoilescu; atat primul, dar mai ales al doilea erau partizani ai apropierii de Germania. Dar noutatea absoluta, care trebuia sa dovedeasca Germaniei hotararea guvernului roman de a se alinia Axei, era prezenta unor ministri din randul Garzii de Fier. Ministrul Fabricius a inteles imediat semnificatia si rolul noului guvern, dand indicatii ferme reprezentantilor presei germane acreditati in Romania ca "in corespondentele pe care le vor trimite ziarelor lor sa adopte o atitudine de incredere fata de noul guvern roman si sa arate in acelasi timp ca noua orientare politica a Romaniei, care se caracterizeaza printr-o vadita tendinta de apropiere de Reich, are un caracter definitiv".

Intr-adevar, dupa ce la 1 iulie 1940 guvernul roman renuntase la garantiile anglo-franceze, la 4 iulie noul guvern a publicat o declaratie in care anunta hotararea sa de a urma o politica de integrare "sincera" in sistemul Axei. O saptamana mai tarziu, la 11 iulie, guvernul roman anunta iesirea din Societatea Natiunilor. Toate aceste gesturi si declaratii aveau insa _ cum corect observa noul ministru de externe, Mihail Manoilescu _, intr-un anumit sens, "un caracter unilateral", intrucat ele nu au fost urmate, cum era firesc, "de o luare de atitudine a Axei fata de Romania".

Dialogul Carol - Hitler
Concomitent insa, intre guvernul roman si cel german, care actiona in numele Axei, s-a desfasurat cum spunea tot Mihail Manoilescu "o actiune de un ordin confidential si diplomatic". Debutul acestei actiuni s-a produs la 2 iulie. Dupa ce regele Carol al II-lea n-a reusit sa obtina legatura telefonica pentru a vorbi cu Hitler, care "se plimba undeva in Franta", monarhul l-a chemat pe Fabricius pentru a transmite pe cale diplomatica ceea ce dorise sa comunice direct Führer-ului. In Insemnari zilnice regele arata ce i-a declarat lui Fabricius, pentru a fi transmis lui Hitler:
1) Romania a renuntat la garantiile anglo-franceze si cauta "o colaborare mai intima" cu Germania, "care ar putea fi chiar intarita printr-o alianta care sa fie in folosul celor doua tari";
2) Stiri sigure aratau ca Rusia avea intentia "de a depasi linia de demarcatie" stabilita in urma ultimatumului si de a se apropia de zona petrolifera, ceea ce reiesea din pregatirile militare ce le facea;
3) La evacuarea Basarabiei, trupele romane au fost insultate, dezarmate si impiedicate sa se retraga;
4) Regele solicita Führer-ului "un ajutor, ca sa ne apere in aceste momente grele", Romania facand tot ce a putut pentru a pastra pacea in regiune;
5) In final, el a cerut "o misiune de instructie militara, care va intari si mai mult legaturile dintre cele doua state".
Raspunsul lui Hitler, comunicat tot prin intermediul ministrului Fabricius, la 4 iulie, arata interesul Führer-ului pentru modul in care regele vedea "regularea chestiunilor" intre Romania, Ungaria si Bulgaria, pentru a putea ca pe aceasta baza sa ia o hotarare. De asemenea, Hitler considera ca trebuiau incepute "conversatii" intre partile interesate, deoarece in "starea continua de enervare si de inarmare" nu puteau fi rezolvate problemele existente. Raspunsul Führer-ului continea si un element care, pe de o parte, constituia o explicatie a pozitiei germane, dar care, pe de alta parte, suna ca un avertisment in ceea ce privea pozitia Germaniei in raporturile dintre Romania si vecinii ei, bulgari si unguri: "Germania nu poate uita ca Ungaria si Bulgaria au fost aliatii ei in trecut". O astfel de afirmatie arata clar ca nu justitia, dreptatea, adevarul erau avute in vedere de Germania in reglementarea problemelor romano-ungare si romano-bulgare, ci un factor subiectiv, exprimat tot atat de clar: alianta celor doua tari cu Germania. La 6 iulie, Carol a raspuns mesajului Führer-ului: accepta inceperea de "negocieri" cu Ungaria si Bulgaria, pe baza etnica si a schimbului de populatie, iar ca accesoriu, eventual, rectificari de granita.

La 17 iulie, Carol a primit un mesaj scris (datat 15 iulie) de la Hitler. Führer-ul recomanda regelui luarea unei "hotarari principiale" in negocierile cu Ungaria si Bulgaria, prin cautarea unei "solutii definitive, care ar putea prezenta riscul unor sacrificii". Abia dupa reglementarea "rationala" a problemelor cu Ungaria si Bulgaria Germania se angaja sa examineze "posibilitatea unei colaborari mai stranse, iar in vederea acesteia si dupa imprejurari, sa-si asume obligatiuni mai largi". Raspunsul regelui Carol al II-lea la acest mesaj a fost inmanat lui Hitler de I. Gigurtu si M. Manoilescu, in cadrul intrevederii pe care acestia au avut-o cu Hitler la Berghof, la 26 iulie 1940. In esenta, regele reafirma acceptul pentru inceperea de negocieri cu Ungaria si Bulgaria, pe baza principiului etnic ("Romania nu poate sa se abata nici o clipa de la principiul etnic"), care putea fi satisfacut "in mare masura" prin schimbul de populatie; respingea arbitrajul puterilor Axei, dar accepta "influenta lor durabila", in sensul moderarii revendicarilor "vecinilor nostri". In continuare, in scrisoare se arata ca sacrificiile pe care Romania le facea ar fi trebuit sa duca nu numai la "o pace definitiva" si "la bune raporturi prietenesti de vecinatate", dar si la o "noua ordine politica" din care nu puteau lipsi "ample obligatii" asumate de Germania, inclusiv garantiile acesteia "fata de orice posibilitate si de orice incercare de stirbire a teritoriului nostru, ori de unde ar veni ea".

Obiectivele unei initiative romanesti
Este prezenta in scrisoarea de raspuns a regelui o idee ce va reaparea in actiunea politico-diplomatica a guvernului roman in primavara anului 1941, cu prilejul victoriei germane in campania din Balcani. Este vorba de solicitarea ca reglementarea problemelor dintre Romania si vecinii ei, Ungaria si Bulgaria, sa fie inclusa intr-o actiune mai larga de reglementare a tuturor "neintelegerilor asemanatoare, de mai mare sau mai mica importanta", intre toate statele din sud-estul Europei. O astfel de solicitare, in vara anului 1940, nu putea avea decat doua obiective. In primul rand, ea se putea inscrie in realizarea acelei "paci definitive" si a "bunelor raporturi prietenesti de vecinatate" intre statele din regiune, care sa duca la "noua ordine politica" si la asumarea de catre Germania a unor "ample obligatii" privind garantarea integritatii teritoriului Romaniei impotriva oricarei incercari, "ori de unde ar veni ea", despre care Carol al II-lea vorbea in scrisoarea catre Hitler. Germania insasi era interesata in realizarea acestei "linistiri" a sud-estului european, care ii asigura aprovizionarea cu alimente si, in special, cu petrol. "Conditionarile" pe care le ridica fata de Romania pentru acordarea de garantii contineau insa nu numai dorinta de a satisface cererile unor "aliati", dar si intentia de a pedepsi Romania pentru politica pro-anglo-franceza promovata de guvernul roman pana la sfarsitul lunii mai, in conditiile in care tara era inconjurata din toate partile de state ce promovau, in diverse grade, politici pro-germane sau erau chiar aliate ale acesteia.
In al doilea rand, aceasta solicitare avea in vedere un obiectiv "de uz intern", in sensul de a se arata poporului roman care suferise deja trauma pierderii umilitoare a Basarabiei si Bucovinei de Nord si nu mai putea suporta noi cedari teritoriale fara sanctionarea celor vinovati ca Romania nu era singura tara care era nevoita sa suporte sacrificii.

Motivele pentru care Germania nu a acceptat o discutie generala asupra frontierelor din Balcani au fost furnizate chiar de Hitler. La 27 iulie 1940, in convorbirile pe care le-a avut cu premierul bulgar, Bogdan Filov, si cu ministrul de Externe, Ivan Popov, Führer-ul declara ca a respins propunerea romaneasca pentru ca "o dezbatere generala nu poate fi folositoare daca se doreste sa se ajunga la o solutie rapida a problemelor de revizuire". Ceea ce dorea Hitler era mai intai un acord intre Romania, Ungaria si Bulgaria, iar in caz de succes el era gata sa garanteze, impreuna cu Italia si Rusia (!), statutul teritorial rezultat.
Niciunul dintre obiectivele urmarite de Germania, pe de o parte, si de Romania si Carol al II-lea, pe de alta, nu a fost atins integral. In urma noilor cedari teritoriale pe care a fost constransa de Germania sa le accepte, chiar daca Romania a obtinut garantii din partea Axei a caror importanta nu trebuie subestimata, avand in vedere politica de expansiune teritoriala a Uniunii Sovietice si care si-au demonstrat intreaga valoare, in zona nu numai ca nu s-a instaurat linistea, ci dimpotriva, sub regimul impus de "pax germanica" tensiunea a cunoscut acumulari nemaiintalnite pana atunci, gata sa erupa la suprafata in orice moment favorabil. In ceea ce priveste situatia interna din Romania, in urma noilor pierderi teritoriale impuse prin Dictatul de la Viena si Tratatul de la Craiova, regimul regelui Carol al II-lea a fost puternic contestat, incat acesta a fost obligat, la inceputul lunii septembrie, sa abdice si sa paraseasca tara, pentru a se salva.

Impulsionarea revizionismului ungar...
In al doilea rand, ultimatumul sovietic de la sfarsitul lunii iunie 1940 a reprezentat un adevarat semnal pentru guvernele de la Sofia si Budapesta pentru a-si intensifica brusc actiunile revizioniste impotriva Romaniei. In corespondenta dintre guvernul german si cel sovietic, care si-a manifestat nemultumirea fata de faptul ca nu a fost informat de cele hotarate la Viena, aceasta idee apare clar formulata. Astfel, intr-o telegrama din 3 septembrie catre Auswärtiges Amt, ambasadorul Schulenburg arata ca guvernul sovietic a deschis "un mare complex de chestiuni" prin ridicarea problemei Basarabiei si cerea ca aceasta idee sa fie introdusa intr-un memorandum ce urma sa fie inaintat guvernului sovietic. Ribbentrop a confirmat ca cererile revizioniste ale Ungariei si Bulgariei au fost puse pe tapet de ocuparea Basarabiei si Bucovinei de nord si a dat instructiuni ca, in memorandumul ce urma sa fie predat lui Molotov, dupa "ocuparea Basarabiei si Bucovinei de nord" sa se introduca propozitia "care de asemenea a dat impuls actualelor initiative de cereri cu caracter de revizuire fata de Romania".

O data principiul respectarii status-quo-ului teritorial violat, guvernele de la Budapesta si Sofia declarau ca ele nu vor sa fie discriminate de guvernul roman si cereau sa aiba acelasi tratament ca Uniunea Sovietica. In acest sens se pronuntau primul-ministru ungar, Pál Teleki si ministrul de externe, Istvan Csaky, la intrevederea cu Hitler, Ciano si Ribbentrop, din 10 iulie, care declarau: "Noi avem sprijinul guvernelor iugoslav, german si italian in sensul de a determina Bucurestiul sa puna capat discriminarilor fata de noi, care constau in aceea ca au facut Rusiei concesii teritoriale fara lupta, fara sa inceapa tratative asemanatoare cu noi".
Pe langa o propaganda interna si externa antiromaneasca deosebit de intensa, imediat ce ultimatumul sovietic a devenit public, cele doua guverne si-au indreptat sperantele si pasii spre Axa, in special spre Berlin, pentru a primi sprijin. Astfel, chiar in dimineata zilei de 27 iunie 1940, in conditiile in care Bucurestiul reusise numai la ora 7.00 sa cunoasca termenii exacti ai ultimatumului, la ora 10.30 deja ministrul Ungariei la Berlin, Döme Sztojay, se prezenta la Auswärtiges Amt, la directorul Departamentului Politic, Ernst Woermann, pentru a-i inmana acestuia un memorandum in care era prezentat punctul de vedere maghiar in situatia creata de ultimatumul sovietic:
1) Ungaria isi va urmari revendicarile fata de Romania numai in intelegere cu puterile Axei;
2) "Ungaria trebuie sa fie avuta in vedere, in cazul ca Romania va incheia o serie de intelegeri cu un alt stat, in privinta problemelor teritoriale". Concomitent, la Budapesta, primul-ministru maghiar, contele Pál Teleki, si ministrul de externe, Istvan Csaki, au convocat pe ministrul german in Ungaria, Otto von Erdmannsdorff, in fata caruia nu au formulat pretentii revizioniste bine precizate impotriva Romaniei (au declarat insa clar ca nu doresc un coridor spre secuime, ci o fasie de-a lungul granitei, mergand spre nord-est, apoi spre sud-est, in partea Maramuresului, completata cu un posibil schimb de populatie), dar s-au interesat de atitudinea Germaniei in cazul unui atac maghiar impotriva Romaniei. Intentiile belicoase ale partii ungare au fost potolite de cancelarul Hitler la intalnirea cu premierul Teleki si cu ministrul Csaky, din 10 iulie. Hitler le-a declarat celor doi reprezentanti ai Ungariei ca el cunoaste ca Romania este bine inarmata si i-a intrebat pe Teleki si Csaky daca sunt siguri ca vor fi victoriosi intr-o confruntare directa cu Romania. "Contele Teleki si contele Csaky au manifestat o ezitare evidenta inainte de a raspunde nota ministrul Paul Schmidt, translatorul oficial al Führer-ului si au declarat ca ei cred ca vor triumfa asupra Romaniei daca actiunea s-ar desfasura intr-un moment favorabil". In acelasi timp insa, Führer-ul i-a linistit pe Teleki si Csaky informandu-i asupra faptului ca ii va cere regelui Carol al II-lea sa se inteleaga cu Ungaria, ceea ce a si facut prin scrisoarea din 15 iulie 1940.

... si bulgar
O actiune diplomatica perfect simetrica cu cea dezvoltata de Ungaria a intreprins si Bulgaria. De altfel, intre cele doua guverne a existat o anumita colaborare, dar numai de ordin general, Sofia pastrand o oarecare rezerva, ea fiind constienta ca diferendul teritorial pe care il avea cu Romania privind sudul Dobrogei nu avea complexitatea si gravitatea celui romano-ungar asupra Transilvaniei si nedorind sa lase impresia unei legaturi intre ele. De asemenea, impactul asupra opiniei publice romanesti al celor doua probleme era total diferit si Sofia a tinut cont de acest lucru. De aceea, guvernul bulgar nu a vrut ca intre actiunea lui si cea a Budapestei sa se puna un semn de egalitate. Mai mult, in timp ce Ungaria a declarat o mobilizare generala, concentrandu-si fortele la frontiera cu Romania, provocand numeroase incidente si violand spatiul aerian romanesc, aratand clar intentii ofensive, Bulgaria nu a recurs la amenintari de ordin militar, ci dimpotriva, a declarat ca ea doreste o rezolvare pasnica a diferendului cu Romania (desi presa bulgara a lansat puternice atacuri impotriva Romaniei, iar la granita din Dobrogea s-au inregistrat numeroase incidente provocate de partea bulgara).

Bulgarii s-au dovedit a fi foarte bine informati asupra evolutiei evenimentelor din Romania. Cand, la 27 iunie 1940, ministrul bulgar la Berlin, Dragan Parvanov, s-a prezentat la Auswärtiges Amt, la Ernst Woermann, pentru a se informa in legatura cu "dezvoltarea crizei basarabene", acesta a fost surprins sa vada ca diplomatul bulgar avea informatii despre sedinta Consiliului de Coroana roman (care se intrunise la ora 12.30), asupra careia _ nota Woermann _ "nici noi nu aveam pana la acea ora informatii sigure". Parvanov sperase ca va primi din partea autoritatilor germane informatii privind pozitia Reich-ului "cu privire la satisfacerea ulterioara a revendicarilor Bulgariei", dar nu a primit decat sfatul ca Bulgaria sa nu profite de criza basarabeana pentru a-si satisface propriile revendicari. Raspunsul l-a deceptionat pe diplomatul bulgar, care i-a exprimat lui Woermann "tulburarea" sa ca "Bulgaria ar putea sa primeasca acum Dobrogea ca un dar din mainile Uniunii Sovietice". Raspunsul amintit continea in el si o nota de santaj fata de Germania, pentru a o determina pe aceasta sa sprijine cererile bulgare pentru Dobrogea de sud.

Promisiunea ferma a sprijinirii cererilor revizioniste bulgare a primit-o Bulgaria abia la 27 iulie, in timpul vizitei pe care primul-ministru Filov si ministrul de externe Popov i-au facut-o lui Hitler, dupa ce deja guvernul roman acceptase ideea unor discutii cu Ungaria si Bulgaria. Führer-ul a declarat celor doi oameni de stat bulgari ca este "convins de justetea revendicarilor bulgare si a dat sarcina ministrului Afacerilor Externe al Reich-ului de a sustine aceasta revendicare bulgara si de a o aduce la cunostinta Romaniei". Hitler a mers si mai departe: la 31 iulie, ministrul Reich-ului la Bucuresti, W. Fabricius, a comunicat in capitala Romaniei "recomandarea categorica" a Führer-ului ca Romania sa cedeze intregul Cadrilater Bulgariei. Dupa o astfel de recomandare, negocierile de la Craiova s-au purtat, practic, asupra reglementarii urmarilor cedarii Cadrilaterului.

URSS ameninta din nou

Daca evenimentele de la sfarsitul lunii iunie 1940 au dus la intensificarea actiunii revizioniste a guvernelor ungar si bulgar, ele au marcat totodata si o crestere a interesului sovietic fata de Balcani. "Cuceririle pe care le-au facut cu pretul unor sacrificii marunte scria Grigore Gafencu referindu-se la succesele repurtate in plan international de guvernul sovietic in transpunerea in viata a protocolului Ribbentrop - Molotov au trezit vechile traditii de expansiune imperialista vesnic in cautarea unor hotare europene mai potrivite, au magulit vanitatea lor deosebit de simtitoare de stat proletar". In fapt, URSS devenise "o primejdie amenintatoare, in orice clipa, pentru toate statele vecine", cu atat mai mult daca acestea se aflau in calea expansiunii sovietice, cum era cazul Romaniei. Fata de aceasta din urma, interesele Uniunii Sovietice, pe de o parte, si cele ale Ungariei si Bulgariei, pe de alta parte, coincideau in buna masura. Asa se explica sprijinul sovietic acordat pretentiilor revizioniste ungare, pe care le considera indreptatite "in principiu", si revendicarilor bulgare, pe care Moscova le sprijinea "cu simpatie".

Ungaria a inteles importanta factorului sovietic pentru realizarea proiectului ei revizionist fata de Romania si l-a folosit in special in perioada in care Germania o sfatuia sa pastreze pacea in regiune. Un document diplomatic romanesc vorbea chiar de "coluziunea" ungaro-sovietica impotriva Romaniei in vara anului 1940. In acest sens, in documentul amintit se arata ca, inca inainte de 26 iunie 1940, ministrul Ungariei la Moscova, Kristoffy, a primit instructiuni de a lua contact cu V.M. Molotov "pentru a examina posibilitatile unei actiuni comune impotriva noastra".
La inceputul anului 1942, ziarul "Magyaroszág", din 10 ianuarie, a publicat un articol intitulat "Magyarok Ukrajnaban", sub iscalitura lui Darvas Janos, in care arata ca a existat o intelegere sovieto-ungara de a ataca Romania, in urma careia Uniunea Sovietica urma sa ocupe Bucovina si Moldova, iar Ungaria intreg Ardealul.

De fapt, mobilizarea armatei ungare, incepand din mai 1940, se efectuase atat sub influenta victoriei germane in vest, dar si a concentrarilor de trupe sovietice la granita cu Romania. In acele zile, Ungaria nu se gandea sa ia o initiativa razboinica, "dar cauta sa fie gata de a profita de orice imprejurare care sa-i ingaduie o cooperatie cu un eventual beneficiu teritorial". A pierdut insa momentul ultimatumului, datorita atat interventiei Germaniei, cat si acceptarii ultimatumului de catre guvernul roman, moment pe care reprezentantii Ungariei la intrevederea cu Hitler din 10 iulie 1940 l-au evocat cu evident regret.
Cand, in a doua jumatate a lunii august acelasi an, Romania purta negocieri cu Ungaria si Bulgaria, Uniunea Sovietica a cautat sa profite de situatia creata si a procedat la noi concentrari de forte la frontiera cu Romania. O nota informativa din 21 august 1940 avertiza guvernul roman ca este posibila o actiune militara sovietica impotriva Romaniei, in jurul datei de 28 august. Ungaria era hotarata sa foloseasca acest moment pentru a ataca Romania, cooperarea maghiaro-sovietica precizandu-se din nou. Declaratia lui Ribbentrop, facuta lui Manoilescu la 29 august 1940, ca in ipoteza in care Romania nu primea "arbitrajul", Ungaria si Uniunea Sovietica aveau s-o atace, ceea ce ar fi insemnat sfarsitul independentei Romaniei, era un evident factor de presiune, dar ea reprezenta si o dura realitate. Ministrul de externe german a vorbit de atacul concomitent al Ungariei si Uniunii Sovietice impotriva Romaniei ca de un lucru ce ar fi fost deja hotarat intre cele doua tari.

Acceptarea "arbitrajului" si garantia Axei au pus capat amenintarii sovieto-ungare. Daca "solutia" data la Viena a satisfacut Ungaria, ea a iritat in mod evident Moscova. Nemultumirea sovietica avea in vedere faptul ca ea fusese din nou tinuta deoparte de hotararile luate in zona Europei Centrale. Dar fondul nemultumirii sovietice rezida in garantia data Romaniei, care punea practic capat visurilor sovietice spre Balcani si Stramtori, URSS dand o interpretare extinsa articolului 3 din protocolul secret incheiat cu Germania la 23 august 1939, in sensul ca aceasta din urma avea prioritate in sud-estul Europei pe plan economic, iar Uniunea Sovietica pe plan politic.
Nemultumirea sovietica s-a manifestat chiar in noaptea de 29/30 august 1940, cand s-au semnat documentele de la Viena: ministrul roman la Moscova, Grigore Gafencu, a fost chemat in toiul noptii de catre Dekanozov, adjunct al Comisarului Poporului pentru Afacerile Externe, care pe un ton grav i-a inmanat o nota de protest ce continea numeroase incidente de frontiera de care era acuzata partea romana. Ca un ecou al coluziunii sovieto-ungare, dupa ce armata ungara a ocupat partea de nord-est a Transilvaniei, conform "arbitrajului" de la Viena, cand la jumatatea lunii septembrie 1940, la Cluj-Napoca, au avut loc manifestari dedicate anexarii teritoriului, atasatul militar sovietic, participant la eveniment, a fost obiectul unei deosebite atentii si simpatii din partea autoritatilor ungare.

De o maniera asemanatoare a procedat si Sofia care, cu prilejul ratificarii de catre parlamentul bulgar a Tratatului de la Craiova privind Dobrogea de sud, pe langa multumirile adresate celor doua guverne ale Axei, si-a manifestat recunostinta si fata de guvernul sovietic pentru sprijinul pe care l-a acordat Bulgariei in realizarea acestui obiectiv.

Consecintele pierderilor teritoriale
Ca urmare a evenimentelor din vara anului 1940, la 5 septembrie 1940, cand generalul Ion Antonescu a primit depline puteri din partea regelui Carol al II-lea, Romania era inca o tara izolata si amenintata in plan international, slabita, dezorientata si demoralizata in plan intern.
Pierderile teritoriale suferite ca urmare a cedarii Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transilvaniei de Nord-Est si Dobrogei de Sud erau deosebit de mari. Ele au afectat profund statul roman si intreaga societate romaneasca, marcand practic toate actiunile in plan international ale guvernului roman in anii razboiului si dupa aceea, pana la semnarea Tratatului de pace din 10 februarie 1947.
Totodata, pierderile suferite in vara anului 1940 au afectat rolul si ponderea geopolitica si strategica a statului roman in regiune.
Dar cea mai grea lovitura primita a fost in plan moral. Dupa numai 22 de ani de la implinirea unui ideal (Romania intregita), romanii trebuiau sa reia lupta pentru unitatea nationala, cu aceeasi credinta, hotarare si daruire care asigurase victoria bunicilor si parintilor lor.

Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/romania-1940-urmarile-unei-nedreptati