O gubernie rusească tipică, în doar 16 ani
Bucuria ruşilor cu privire la noua lor acaparare a fost exprimată de tarul Alexandru I într-un manifest semnat la 5 august 1812, care spunea negru pe alb ca: „Această parte, dăruită nouă de Dumnezeu, a adus Imperiului Rus câştiguri însemnate, încorporând în hotarul său un teritoriu roditor şi cu populaţie numeroasă…”.
Confruntându-se iniţial cu un exod al populaţiei peste Prut, ruşii au recurs la şiretlicuri şi promisiuni. Guvernul ţarist a promis băştinaşilor că vor putea aplica în continuare legile locale şi întrebuinţa limba maternă, că vor fi păstrate privilegiile boierimii şi că vor fi acordate facilităţi materiale şi sociale tuturor basarabenilor.
Astfel, localnicii, dar şi cei stabiliţi în Basarabia după 1812, au fost scutiţi pentru un termen de trei ani „de orice impozit personal sau agricol către stat”. După expirarea acestui termen, însă, printr-un Regulament al Consiliului de Miniştri al Rusiei basarabenii au fost supuşi aceloraşi impozite pe care le plăteau pe timpul dominaţiei otomane.
Tot prin Decret Imperial, în 1816, basarabenii au fost absolviţi de recrutare în armată pentru un termen nedeterminat, aceasta durând până la 1873.
Autorităţile ruse s-au preocupat de organizarea administraţiei noului teritoriu, scopul principal fiind excluderea totală a vechilor rânduieli. La 23 iulie 1812, imperiul impune o administraţie provizorie, iar la 2 februarie 1813 a instituit un guvern al provinciei.
În pofida unor aparenţe, potrivit cărora basarabenii prevalau numeric, în această structură, posturile-cheie erau ocupate de ruşi.
Un şiretlic a fost şi numirea, la 23 iulie 1812, a moldoveanului Slacral Sturza la cârma provinciei, înlocuit un an mai târziu de către un general rus. De menţionat că Slacral Sturza a fost singurul guvernator dintre băştinaşi, în cei 106 ani de anexare.
Regulamentul de organizare a Basarabiei din 1818 acordă Basarabiei un statut aparte în cadrul imperiului, însă de scurtă durată. În 1823, Consiliului Suprem al Basarabiei i se ridică funcţiile de instanţă supremă de judecată, iar prin Regulamentul din 1828 aşa-numita autonomie a Basarabiei este lichidată. La nici doar 16 ani de la anexare, Basarabia devenea o gubernie tipică rusească…
Consecinţele economice, demografice şi culturale.
AGRICULTURA
După 1812, economia basarabeană avea un caracter colonial, fiind subordonată intereselor imperiale. Cerealele, fructele, strugurii şi vinurile, în mare parte, se exportau în Rusia. Deşi în rândul ţărănimii se resimţea permanent lipsa de pământ, chiar şi după înfăptuirea reformei agrare, în anii ’60-’70 ai sec. XIX, o mare parte din suprafaţa arabilă rămânea nelucrată.
La 1875, potrivit datelor de arhivă, doar 38% din suprafaţa agricolă era cultivată, restul rămânând puţin explorată, destinată creşterii vitelor.
Vinurile basarabene erau importate de negustori şi intermediari la un preş redus şi vândute în Rusia ca vinuri din străinătate.
DEMOGRAFIA
Regimul ţarist a urmărit să dilueze elementul autohton, încurajând pe toate căile colonizarea Basarabiei cu populaţie alogenă: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, nemţi etc. Recensământul din 1897 atestă între Prut şi Nistru circa 2 mln. de locuitori.
Românii (moldovenii) alcătuiau 47,58%, ucrainenii – 19,62%, evreii – 11,79%, ruşii – 8,05%, bulgarii – 5,33 %, găgăuzii – 2,88%. În realitate, populaţia românească depăşea 50%, deoarece criteriul pus la baza recensământului – limba vorbită – nu a permis o evaluare corectă.
Dar şi în această situaţie este evidentă reducerea simţitoare, cu peste 30%, a proporţiei populaţiei româneşti.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL
Sistemul de învăţământ instalat era unul străin, rusificat, dirijat după legislaţia ţaristă. Majoritatea intelectualităţii, pregătită în universităţile ruseşti, era din rândurile populaţiei alogene. Nivelul ştiinţei de carte a populaţiei româneşti era extrem de scăzut.
Recensământul din 1897 arată că doar 10,5% dintre bărbaţi şi 1,7% dintre femei ştiau carte. După gradul de alfabetizare, românii ocupau penultimul loc printre etniile din gubernie, depăşindu-i doar pe ţigani.
LIMBA ROMÂNĂ
Înlesnirile privind utilizarea limbii române în învăţământ, biserică şi administraţie, acordate de către regimul ţarist, au fost de scurtă durată. După 1828 – treptat, dar cu insistenţă – autorităţile coloniale au exclus limba română din instituţiile statului, din învăţământ şi biserică.
Doar prin încălcarea legislaţiei, ameninţaţi de persecuţii, unii intelectuali din şcoli şi preoţi în biserici menţineau limba română şi promovau valori ale culturii naţionale.
Politica de rusificare a fost promovată cu intransigenţă în special după constituirea statului român modern, în urma Unirii din 1859. Autorităţile invocau aşa-zisul „pericol al influenţei româneşti în Basarabia”, persecutând orice revendicare cu caracter naţional-cultural.
NOBILIMEA
Nobilimea basarabeană (boierimea) s-a diminuat ca număr şi ca factor de influenţă culturală asupra păturilor largi ale populaţiei.
Prin legislaţie şi numiri în funcţii, autorităţile ţariste au urmărit să integreze boierimea autohtonă în categoria dvorenimii, dominându-i astfel caracterul naţional. O mare parte a boierilor români din Basarabia au plecat peste Prut, menţinându-şi iniţial moşiile de până la 1812.
Altă parte, treptat, s-a ruinat, aşa încât la centenarul anexării Basarabiei doar 30% erau nobili autohtoni „din viţă”, cum se spunea. Majoritatea – 65% – nobililor basarabeni deveniseră dvoreni prin îndeplinirea funcţiilor de stat (cinovnici înnobilaţi) ori erau proveniţi din Rusia. Aceştia, ostili intereselor naţionale, determinau deciziile adunării nobiliare.
Astfel, în momentele decisive, românii basarabeni au avut doar câţiva boieri care, prin pregătirea intelectuală şi convingeri naţionale, le-au apărat interesele în faţa regimului de opresiune. Menţionăm în acest sens pe L. Catargi, V. Kalmuţki, M. Hashaş, N. Casso, V. Stroescu, P. Gore ş.a.Mihai Taşcă, dr. în drept.
Gheorghe Palade,dr. în istorie,conf. universitar.
Sursa: timpul.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu