marți, 6 aprilie 2010

Primarul Chişinăului a făcut noi dezvăluiri despre violenţele din 7 aprilie 2009

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat că a identificat, în înregistrările camerelor de supraveghere de la Guvern, oficiali din fosta, dar şi din actuala conducere a Ministerului moldovean de Interne, printre persoanele implicate în violenţele din 7 aprilie, relatează PRO TV Chişinău.

Primarul Chişinăului a făcut noi dezvăluiri despre violenţele din 7 aprilie 2009 (Imagine: Radu Ştefan/Mediafax Foto)

El susţine că l-a identificat pe fostul ministru adjunct Valentin Zubic printre persoanele prezente în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale , el fiind văzut în mai multe secvenţe. De asemenea, Chirtoacă spune că l-a observat în imagini şi pe actualul comandant-adjunct al Poliţiei Municipale, Iurie Crajanovschi. În total, până în prezent, primarul capitalei afirmă că a identificat 25 de poliţişti în imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe clădirea Guvernului.

"Este vorba despre viceministrul Valentin Zubic. Îl puteţi vedea aici la minutul 58, cum se apropie de poliţiştii din piaţă şi apare şi în alte secvenţe", afirmă Chirtoacă, adăugând că în piaţă a fost prezent şi actualul comandant adjunct al poliţiei municipale, Iurie Crajanovschi.

"Îl puteţi vedea aici în aceste imagini cum el se apropie de Guvern lângă alţi poliţişti", spune primarul. Dorin Chirtoacă susţine că la identificarea persoanelor care se aflau în piaţă în noaptea aceea este ajutat de martori, dar şi de o sursă pe care nu poate să o divulge.

Chirtoacă, vicepreşedinte al Partidului Liberal, a mai declarat că fostul comandant al poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă, l-a lovit cu piciorul pe Damian Hâncu, tânărul care susţine că a fost martor la moartea lui Valeriu Boboc. Ulterior, Gumeniţă ar fi lovit şi alţi tineri culcaţi la pământ, după care a plecat.

"Primul care a lovit este acest bărbat în civil în bluză albastră. Este vorba despre Ion Perju, de la poliţia criminalistică de la CGP (Comisariatul General al Poliţiei, n.red), după care urmează tipul în pulover alb, care stă mai mult deasupra lui Boboc. El îi aplică mai multe lovituri şi este de la comisariatul Ciocana", spune Chirtoacă.

Potrivit primarului, Boboc ar fi fost lovit pe rând de poliţiştii Floreac şi Saachian, un poliţist de la Comisariatul Fulger şi altul de la Ciocana. Poliţiştii nu au comentat deocamdată informaţiile.

Anterior, premierul moldovean declarase că 15 poliţişti au fost suspendaţi pe durata anchetei, deşi surse neoficiale au afirmat că unii continuă să lucreze, iar alţii sunt în concediu medical. Ministrul de Interne anunţase anterior că a văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe clădirea Guvernului încă din luna ianuarie.

Sursa: http://www.mediafax.ro/externe/primarul-chisinaului-a-facut-noi-dezvaluiri-despre-violentele-din-7-aprilie-2009-5821402

vineri, 2 aprilie 2010

Neagu Djuvara: “Unirea cu România se va face. Şi trebuie să se facă!”

7 APRILIE: BĂTUT până a rămas fără suflare, încărcat în NIVA și dus în direcția Spitalului de Urgență!

7 APRILIE: BĂTUT până a rămas fără suflare, încărcat în NIVA și dus în direcția Spitalului de Urgență!

7 APRILIE: BĂTUT până a rămas fără suflare, încărcat în NIVA și dus în direcția Spitalului de Urgență!
Foto: Colaj UNIMEDIA

În noaptea de 7-8 aprilie 2009 reprezentanții organelor de forță din R. Moldova au descins agresiv în Piața Marii Adunări Naționale, dând cu picioarele și obligând pe toți cei prezenți să se culce pe asfalt.

Câțiva dintre polițiștii îmbrăcați în civil nu s-au sfiit să dea cu picioarele în cap și să lase tinerii fără suflare chiar în centrul pieței. Camerele video amplasate pe clădirea Guvernului au surprins aceste momente.

Vedeți mai jos imagini video montate care ilustrează cruzimea polițiștilor.


Mihai Ghimpu, președintele interimar, presupune că unul dintre cei loviți cu picioarele este Valeriu Boboc, decedat în noaptea de 7 spre 8 aprilie.



Sursa: UNIMEDIA

joi, 18 martie 2010

Mihai Ghimpu, presedintele interimar al Moldovei: Cel mai important pentru noi este astazi Alianta, iar alegerile anticipate inseamna sfarsitul ei

Mihai Ghimpu
Foto: HotNews.ro
Alegerile anticipate in Republica Moldova ar insemna sfarsitul Aliantei pentru Integrarea Europeana (AIE) si, mult mai important, o stopare a reformelor economice, crede presedintele interimar Mihai Ghimpu. Intr-un interviu acordat HotNews.ro, el spune ca nu-si doreste o confruntare cu Comisia de la Venetia, privind opinia acesteia referitor la modalitatea de schimbare a Constitutiei, insa nu vede rostul "jocului de-a politica" prin alegeri anticipate. Scaderea PL in sondaje este cauzata de romanismul declarat al partidului, a mai spus Ghimpu, care a vorbit si despre reunirea Romaniei si R. Moldova.

  • Destramarea AIE se produce daca vor avea loc alegeri anticipate, a spus presedintele Ghimpu. Atunci gata, fiecare se va gandi la viitorul parlament. Pe mine nu ma intereseaza viitorul meu mandat, ce functie voi avea. Pe mine ma intereseaza sa folosim situatia actuala pentru ca statul si cetatenii sa castige. De-acum ramane la aprecierea cetatenilor si, din pacate, ei nu constientizeaza intotdeauna lucrurile. Ei acum vor sa bea lapte cu toate ca nu au vaca acasa.
  • Despre riscul ca partidele Aliantei sa piarda voturi din cauza masurilor nepopulare si revirimentul comunistilor: Exista riscul ca partidele Aliantei sa piarda voturi in anticipate, din cauza unor masuri nepopulare care trebuie luate, si de-asta nu sunt de acord cu ele (n.r. alegerile). Noi ne-am asumat aceste reforme. Eu chiar am spus ca daca sugestia europeana era schimbarea constitutiei prin anticipate si nu prin referendum, trebuia sa ne spuna si am fi elaborat altfel memorandumul cu FMI. Am fi zis ca vom incepe reformele, dar peste doi ani de zile, dupa ce am fi trecut de anticipate, am fi ales presedintele.

  • Comunistii nu mai au sanse sa revina la putere. Vom mari posibilitatea cetatenilor de peste hotare sa voteze si acolo comunistii au luat foarte putine voturi, mecanismele lor nu mai functioneaza, nu mai au parghii administrative.
  • Daca avem posibilitatea sa evitam alegerile de ce sa ne ocupam de politica atunci cand noi trebuie sa rezolvam alte probleme: sa ridicam economia, sa incepem relansarea ca sa crestem nivelul de trai al populatiei. Nu mi-e frica de alegeri, ca vom lua cu un mandat-doua mai putin, nu asta e problema. Oricum Alianta s-ar reface, doar daca cineva dintre noi tradeaza si se duce cu comunistii nu va fi asa. Altfel, nu vom face decat sa stopam procesul de reforma prin alegeri si de-asta sunt impotriva lor. Fiindca trebuie sa folosim momentul.
  • Scaderea Partidului Liberal in sondaje: In R. Moldova, un partid care spune transant ca e roman si vorbeste limba romana si e unionist nu prea are parte de aplauze. Asta e.
  • Cel mai important pentru noi este astazi Alianta, pentru ca alegerile anticipate inseamna sfarsitul Aliantei. (...) Si este foarte important sa mentinem increderea pe care cetatenii o au in Alianta, o incredere pe care foarte greu am castigat-o.



Presedintele Mihai Ghimpu asigura ca reformele vor trebui continuate cu anticipate sau fara ele, din cauza memorandumului cu FMI. Iar de reformele facute depinde si venirea investitorilor straini, de care Moldova are foarte mare nevoie. El a facut o invitatie investitorilor romani de a face afaceri in R. Moldova, argumentand prin forta de munca mai ieftina si o politica fiscala favorabila. "Si in al doilea rand, de ce sa nu construiesti o casa langa fratele tau?", a spus presedintele Moldovei.



Despre reunirea Romaniei si a Republicii Moldova:

  • Aderarea Republicii Moldova in UE rezolva doar o singura problema: dispare hotarul intre noi si Romania, dar exista doua state, care au aceeasi piata, intre care exista libera circulatie. Unirea este altceva, este o problema pe care n-o poti realiza cu minciuna sau cu bata. Asta trebuie cetatenii sa inteleaga. Si daca vor vrea, n-o sa-i opreasca absolut nimeni sa se uneasca. Vom vedea, avem experienta celor doua Germanii.
  • Reunirea se poate produce si in cadrul UE, si in afara ei. Poate cand vor vedea cetatenii ca intr-un an, doi, trei patru ca Uniunea Europeana e departe, se vor gandi ca mai bine devenim membri ai UE asa cum scriu unii politologi rusi, unindu-se cu Romania. Cetatenii analizeaza si, daca intr-o zi va exista un partid care sa vina cu un program care sa sustina unirea si cetatenii vor vota, atunci gata. In acest moment nu avem aceasta prioritate, prioritatea noastra a fost sa debarcam comunistii.



  • Romania poate fi cel mai bun avocat al Moldovei la Bruxelles pentru ca vorbim aceasi limba, asta ne ajuta sa cunoastem mai repede mecanismele, procedura de aderare. In orice situatie cetateanul trebuie sa gaseasca cea mai usoara si cea mai scurta cale, iar pentru noi, spre UE, Romania e calea cea mai scurta.


Sursa: Hotnews

sâmbătă, 13 martie 2010

EVZ: ORAŞUL ŞI RANA: Istoria continuă să sângereze la Cernăuţi





ORAŞUL ŞI RANA: Istoria continuă să sângereze la Cernăuţi

Vlad Stoicescu
Duminică, 14 Martie 2010
Treizeci de kilometri, 66 de ani şi o istorie cusută pe viu despart România de un oraş pierdut undeva la graniţa dintre uitare, neputinţă şi frustrare.

Astăzi, doar clopotele mănăstirilor sucevene mai anesteziază, din când în când, distanţa până la Cernăuţi. Dincolo de Vama Siret, peste întinderile Bucovinei, plutesc mii de fantome: 31 de litere ale unui alfabet aproape uitat, fagii tăcuţi din Codrii Cosminului, domnitorii vechii Moldove şi nişte secole sudate de crucile ruginite pe care stau, împotriva timpului şi a timpurilor, nume româneşti.

Cernăuţiul e un oraş, o provincie şi o rană. A fost, pe vremuri, o poezie şi mai mult decât atât. I se spunea „mica Vienă” şi era al treilea oraş (ca populaţie) al României interbelice, după Bucureşti şi Chişinău. O universitate, zece cinematografe, opt consulate străine, unsprezece bănci, peste douăzeci de biblioteci şi douăsprezece spitale strâng, în cifre reci, povestea fascinantă a unuia dintre cele mai importante centre urbane din România monarhică.

În oraşul de astăzi, capitala provinciei cu acelaşi nume, istoria aceasta se rosteşte şoptit. Cernăuţiul a aniversat, în 2008, 600 de ani de la prima atestare documentară a aşezării, printr-un hrisov emis de Alexandru cel Bun. Fondatorul a fost uitat (oamenii locului îi zic Olexandr Dobryi), actul domnesc respiră în prezent aerul unui muzeu din Moscova, iar în România despre Cernăuţi se mai vorbeşte doar la extreme: cu patos şi cu resemnare.

“Acasă” se rosteşte în şoaptă

La treizeci de kilometri de Vama Siret, „mica Vienă” e paradoxul perfect. Un oraş străin, trăindu-şi viaţa pe malul Prutului, plătind nesfârşitul tribut unei istorii-bisturiu. Şi totuşi, la Cernăuţi, vorbind româneşte, rişti oricând să fii înţeles. Aproape 20% din populaţia acestui oraş cu 250.000 de locuitori are rădăcini româneşti.

Recensămintele Kievului vor trage, oricând, cifra aceasta în jos: aici, românii şi moldovenii sunt atât de diferiţi încât vor fi încadraţi mereu în categorii etnice diferite. Atât de diferiţi încât până şi Eminescu e la Cernăuţi un clasic în două literaturi: cea românească şi cea moldovenească. Atunci când, vreme de şase secole, stai la răscrucea marilor interese, reinterpretările nu mai miră.

Ceva doare însă la Cernăuţi mai tare. România i-a uitat pe etnicii de aici. A făcut-o, mai întâi, din raţiuni de stat. Continuă astăzi să o facă din motive neclare pentru miile de oameni cu buletin ucrainean şi rădăcini dincolo de Siret. Pentru Bucureşti, ei sunt doar nişte străini. Au nevoie de vize şi de un întreg proces juridic care să le valideze dreptul de a trece linia spre ceea ce încă numesc „acasă”.

MATEMATICA DESTINELOR

Şase secole. Şi o înmormântare: amintirile

Arhitectural, Cernăuţiul este, fără a abuza de epitete, un oraş impecabil. Centrul vechi al Bucureştiului e doar o tentativă provincială pe lângă statura imperială a clădirilor de aici. Cele şase secole pe care oraşul le-a aniversat în 2008 şi-au lăsat amprenta: o istorie fabuloasă, dată pe repede înainte în secolul de dominaţie habsburgică, plus sumele consistente investite în urmă cu doi ani pentru renovarea faţadelor îngălbenite de vreme. Din punctul acesta de vedere, Ucraina poate oferi oricând o lecţie României.

Mai mult, deşi de la distanţă s-ar putea crede atlfel, toleranţa nu e un cuvânt uitat în Cernăuţiul de astăzi. Oraşul e un amalgam de culturi, iar oamenii au învăţat pe de rost reţeta convieţuirii paşnice. Probleme apar în provinciile din vecinătatea Cernăuţiului, mai ales la Ternopol, acolo unde grupările naţionaliste au o ură genetică faţă de tot ceea ce etichetează ca fiind un pericol la adresa statalităţii Ucrainei. La Cernăuţi însă, etnicii români nu visează la un buletin românesc, ci doar la eliminarea vizelor.

În rest, se mulţumesc cu micile relicve istorice, cicatrici ale timpului trecut pe trupul unui oraş care, deşi străin, nu şi-a pierdut de tot memoria. În capătul dinspre Piaţa Centrală (fostă Piaţa Unirii) a oraşului, strada Olga Kobyleanska (fostă Iancu Flondor, pe care cernăuţenii cu origini româneşti preferă să o numească Strada Domnească) e flancată de o clădire. Pe laterale, în fier forjat, scrie cu litere de-o şchioapă: BCR.

Pe străzile încâlcite care duc spre Universitatea din Cernăuţi (fosta Reşedinţă Mitropolitană), călătorul atent poate citi, pe suprafaţa metalică a gurilor de canal, inscripţii familiare: „societatea română”. În contrapartidă, Monumentul Unirii, inaugurat în 1924 la Cernăuţi în prezenţa familiei regale, a dispărut de mult din Piaţa Centrală, iar în locul său se ridică astăzi statuia lui Taras Şevcenko, poetul naţional al Ucrainei.

Ceva a rămas însă pe loc, nu departe de zona centrală a oraşului, la fosta Reşedinţă Mitropolitană. Aici, pe 28 noiembrie 1918, într-o sală îmbrăcată în marmură, Bucovina se unea cu România.

CAP ŞI PAJURĂ

Armele identităţii: universitatea şi limba

Clădirea care găzduieşte Universitatea din Cernăuţi este o bijuterie construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe unul din cele mai înalte dealuri ale oraşului. Complexul architectural a fost ridicat între 1864 şi 1882, sub îndrumarea cehului Josef Hlavka. La vremea respectivă a fost cel mai costisitor proiect al Imperiului Austro-Ungar, înghiţind 1.7 milioane de guldeni.

Curtea interioară e încercuită de clădiri pe trei laturi, dispunerea conţinând în centru Palatul Mitropolitan, în stânga Biserica celor Trei Ierarhi şi clădirea care astăzi găzduieşte Catedra de Filologie Română, iar în dreapta vechea Casă Parohială (cu un acoperiş absolut superb, ornat în stil bucovinean, şi un turn cu ceas care stă mărturie pentru istoria de toleranţă a oraşului – pe cupola sa tronează o cruce, iar la baza ei, de jur împrejur, e Steaua lui David).


La origini reşedinţă a mitropoliţilor, complexul academic de astăzi e dovada neclintită a luptei pentru identitate dintre români şi ucraineni din ultimii 150 de ani. În perioada interbelică, universitatea a purtat numele regelui Carol I şi, sub bagheta rectorală a istoricului Ion Nistor, se transformase în bastionul politicilor de românizare ale Bucureştiului. Istoria are însă şi revers: după cel de-al Doilea Război Mondial, ucrainenii au aplicat aceeaşi metodă. Rezultatele se văd astăzi.

Citiţi şi:

La Cernăuţi realitatea se scrie cu litere chirilice | FOTOREPORTAJ


Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/889400/ORASUL-SI-RANA-Istoria-continua-sa-sangereze-la-Cernauti/

duminică, 7 martie 2010

EUROVISION - România va fi reprezentata de Paula Seling şi Ovi (Playing With Fire) iar Basarabia de Sunt Stroke Project & Olia Tira (Run Away)

România va fi reprezentata la EUROVISION de Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu cu piesa Playing With Fire iar Basarabia de Sunt Stroke Project & Olia Tira cu piesa Run Away






sâmbătă, 6 martie 2010

"Jandarmul român” de ieri şi birocratul român de azi

dr. Dan Dungaciu
„Fără interbelicul românesc, RM ar fi fost astăzi o Transnistrie mai extinsă..."

(Valentin Mândâcanu)


Ziarul TIMPUL a readus salutar în dezbaterea publică, direct sau indirect, două teme cruciale pentru modul de abordare a relaţiilor dintre cele două maluri ale Prutului. Pe de o parte, recuperarea şi revizuirea memoriei interbelice a acestei relaţii („palma jandarmului" versus „glonţul sovietic").

Pe de alta, dificultăţile inadmisibile ce apar astăzi în funcţionarea eficace a relaţiei Bucureşti-Chişinău (cazul Acordului de mic trafic). Aparent disparate, cele două problematici sunt periculos de apropiate. Nu doar pentru că vor fi puse, abuziv, în paralel de către cei care nu vor ca relaţiile moldo-române să funcţioneze senin, dar şi pentru că, indirect, favorizează astăzi perpetuarea unor clişee - mai periculoase decât cele de ieri - despre prestaţia Bucureştiului în stânga Prutului. Dar să le luăm pe rând.

Resurecţia unei mize

Activitatea Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din RM, numită şi „Comisia Ghimpu", repune pe tapet o temă esenţială, mereu trecută în penumbra dezbaterilor de partea oficială sau oficioasă a istoriografiei de extracţie sovietică de la Chişinău - atrocităţile comise de regimul comunist de ocupaţie. Recentele apariţii în presă ale unor voci autorizate ce vorbesc despre numărul real al basarabenilor care au decedat prin înfometare, au fost deportaţi sau executaţi (peste 300 de mii) nu pot fi ignorate sau trecute cu vederea. În plus, istoria recentă a acestui spaţiu va trebui serios reevaluată, indiferent cât de persistentă rămâne în mentalul public „palma jandarmului român". Chiar şi pentru acei care încă se încăpăţânează să creadă în ea neclintit, dilema ridicată de Constantin Tănase în ceea ce priveşte consecinţele ocupaţiei sovietice rămâne imposibil de evitat: „Voi ce aţi fi preferat - o palmă sau un glonte în cap?... Să nu uităm niciodată: palma jandarmului român a salvat de la moarte sute de mii de basarabeni". Fie şi numai din această perspectivă (care a primit, de altminteri, o nuanţare ulterioară chiar în paginile aceluiaşi cotidian), reevaluarea celui mai puţin discutat interval istoric din spaţiul dintre Prut şi Nistru va trebui făcută.

Apostoli, aventurieri, pedepsiţi

Nu e cazul să reluăm aici lucruri deja discutate. Dar câteva chestiuni rămân esenţiale pentru conturarea unui cadru just, în care discuţia despre interbelicul românesc trebuie purtată. Moştenirea ţaristă lăsa în 1918 o Basarabiei cu o populaţie preponderent ţărănească: 13% urban, 87% rural, iar dintre cei 56,2% de români, doar 31,5% trăiau în oraşe. Gradul de alfabetizare al provinciei era extrem de redus, procentul cel mai mic fiind al românilor. Compatibilizarea instituţională a fost problema cea mai dură cu care s-a confruntat administraţia românească atunci. Funcţionarii treceau greu Prutul, iar cei din Basarabia, urmaşii vechiului regim, boicotau masiv iniţiativele Bucureştiului şi refuzau să vorbească altă limbă decât rusa. În aceste condiţii, trei sunt tipurile de „administratori" care ajung în Basarabia după 1918: apostolii, aventurierii şi pedepsiţii.


Apostolatul îl fac, înainte de toate, dascălii. Numărul şcolilor primare din Basarabia a crescut simţitor după Unire, iar despre acest fenomen au scris frumos şi competent istoricii de la Chişinău. Un absolvent de Sorbona, de pildă, în calitate de „luptător" şi „intelectual", vroia să predea italiana şi franceza în Basarabia pentru a aduce românii rusificaţi şi burghezia rusă mai aproape de limba şi cultura română, latină ca fond. Proiectul educaţional declanşat şi derulat de apostoli peste Prut a fost de succes: sintagma „şcoală la români" s-a bucurat de consideraţie o perioadă lungă, chiar şi anii '50-'60 în ceea ce devenise RSSM.

Aventurierii sunt categoria inevitabilă în acele circumstanţe. Fără să ştie mare lucru despre ce se petrece acolo, cu o mentalitate de conchistadori, de colonişti imperiali în Africa (sintagma s-a folosit explicit), se duc în Basarabia şi încearcă lovituri spectaculoase. Numărul lor nu este însă semnificativ, iar fenomenul dispare treptat după câţiva ani. Pedepsiţii Vechiului Regim care ajung în Basarabia sunt categoria cea mai popularizată de istoriografia sovietică (apoi moldovenistă). Trimiterea funcţionarului public, a soldatului sau jandarmului în Basarabia pentru incompetenţă sau încălcarea regulamentelor era o practică frecventă în epocă. Nu erau de fiecare dată sau obligatoriu rău intenţionaţi, dar nu vroiau sau nu ştiau ce să facă. Lipsa de comunicare şi de înţelegere a zonei sau excesul de zel sunt cauze care trebuie să fie şi ele cuantificate în conturarea unei imagini nu tocmai favorabile şi, ulterior, abundent manipulată ideologic.

Primul proiect european de modernizare

Dacă înainte de 1918 nu exista nicio şcoală românească, după 1918 s-a produs o adevărată „revoluţie culturală", după cum avea să spună Alexandru Boldur. Numărul şcolilor creşte sensibil, astfel că, în ianuarie 1939, existau 2718 şcoli, cu 7581 de învăţători şi 346.747 copii. Progresul industrial a fost evident şi aici: dacă înainte de război existau 207 stabilimente industriale care produceau 250 milioane de lei; în 1932 existau deja 213 fabrici care produceau 800 milioane de lei. S-au înfiinţat bănci: Banca Basarabiei (1920) cu sucursale peste tot; Banca Dacia, Banca Românească, Banca Uniunea Română, Banca Iaşilor, Banca Viticolă a României, Banca Moldova etc. Comerţul s-a dezvoltat şi el: în 1938, existau peste 20.576 de firme individuale şi comerciale, dar structura etnică s-a păstrat: 5209 româneşti (17%), 8136 evreieşti şi 5584 de alte naţionalităţi. Înapoiata provincie ţaristă a Basarabiei avea să resimtă cel mai puternic şocul proiectului de modernizare derulat la scara României Mari în domeniul comunicaţiilor şi al transportului. După război exista în Basarabia o cale ferată deplorabilă (plus ecartament diferit de cel românesc, la fel ca şi astăzi). Progresul a fost evident şi cuantificabil. În 1919, drumul Galaţi-Chişinău se făcea în 19 ore - în 1938 se făcea în opt ore; dacă, înainte de război, în Basarabia circulau 29 de locomotive, în 1920 circulau 130. România a fost printre primele ţări din lume care a folosit transport aerian, în Basarabia construindu-se trei aeroporturi - la Chişinău (1921), Cetatea Albă (1935) şi Ismail (1935).

Pleacă jandarmul, vine funcţionarul?

Paradoxal, dar tocmai când reevaluarea ocupaţiei sovietice deschide uşile unei dezbateri oneste despre intervalul interbelic, apare o miză nouă, care oferă doritorilor de a bloca respectivele reevaluări şi dezbateri muniţie nesperată. În locul „jandarmului român" de ieri va fi aşezat, tacit sau explicit... „birocratului român" de astăzi. Şi el va deveni, pentru perpetuatorii de ieri ai mitului ocupaţiei româneşti, chintesenţa dezinteresului, a dispreţului şi a lipsei de consideraţie a Bucureştiului faţă de basarabeni! Asta este miza reală a bâlbelor inexplicabile ale unor decidenţi din România în ceea ce priveşte, de pildă, gestionarea Acordului de mic trafic la frontieră. Dar este un subiect la care vom reveni cu alt prilej.

Dan Dungaciu, Timpul

Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Mihai Ghimpu: "Vorbim limba română!"

Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Mihai Ghimpu:
Foto: wikimedia.org

Mircea Snegur, Petru Lucinschi, foști președinți ai R. Moldova, și Mihai Ghimpu, președinte interimar al țării, au căzut de acord în cadrul unei emisiuni televizate de la Jurnal TV că vorbesc limba română.

În același timp, președintele țării din perioada anilor 1996-2001, Petru Lucinschi, afirmă că discuțiile despre limbă de la ora actuală nu indică decât faptul că am rămas cu mentalitatea de 20 de ani în urmă.

"Trebuie să analizăm realitățile zilei de astăzi. Dacă vom organiza un referendum cu privire la modificarea limbii din Constituție, vom avea rezultatul așteptat?", s-a întrebat al doilea președinte al R. Moldova, lăsând să se înțeleagă că discuțiile despre limba vorbită nu sunt o prioritate, iar organizarea unui referendum s-ar putea să arate alte rezultate decât cele așteptate.

Sursa: UNIMEDIA cu referire la JurnalTV

Moldovenii vor ca Porumboiu să le lucreze pământul

Moldovenii vor ca Porumboiu să le lucreze pământul
Foto: cotidianul.ro

Prezent în România, Valeriu Coşarciuc, ministrul Agriculturii din Republica Moldova, a declarat că îi va propune omului de afaceri Adrian Porumboiu, finanţatorul FC Vaslui, să investească în agricultura de peste Prut, scrie cotidianul.ro.


„M-am întâlnit zilele trecute la Vaslui cu domnul Porumboiu şi i-am propus să investească în agricultura din Republica Moldova. Va veni pe 11-12 martie la noi şi îi vom propune câteva obiective care ar putea fi cumpărate”, a declarat Coşarciuc în cadrul întâlnirii cu Mihail Dumitru, ministrul român al Agriculturii.

Acesta a mai adăugat că doreşte să elimine restricţia potrivit căreia doar rezidenţii Republicii Moldova pot cumpăra terenuri agricole, care au preţuri mai mici decât cele din România, de 1.000 de dolari pe hectar.

„Rămâne să merg săptămâna viitoare în Republica Moldova și să văd despre ce este vorba.
Publicitate

A fost zilele trecute pe la mine (n.r. - ministrul Agriculturii, Valeriu Coșarciu), a vizitat fermele de vegetale, fabrica de lapte și i-a plăcut. De ce să nu investesc în Moldova? Trebuie să analizez propunerea, pentru că au un potențial agricol destul de bun, dar nu e exploatat. Mai multe nu pot să vă spun până nu întorc vizita. La fotbal pot zice orice, nu și în afaceri”, a declarat pentru cotidianul.ro Adrian Porumboiu.

Patronul FC Vaslui are 50.000 de hectare pe care le lucrează în estul ţării şi controlează grupul agricol Racova, care cuprinde firmele Comcereal Vaslui, Racova, Ulerom, Ilvas, Agrocomplex, Mopan, Agro, Comprest şi Comguard.

Sursa: Cotidianul.ro

miercuri, 24 februarie 2010

pl.md: Tineretul Liberal - program special de Dragobete




Tineretul Liberal din Ungheni au îmbrăcat haină de sărbătoare de - DRAGOBETE



DRAGOBETELE a devenit o tradiţie pentru Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal, astfel tinerii liberali din Ungheni au sărbătorit ,,Dragobetele”în incinta Liceul ,,Dimitrie Cantemir” din oraşul Corneşti, care a găzduit circa 200 de delegaţi din 17 localităţi ale raionului. La sărbătoare a participat şi preşedintele Organizaţiei Teritoriale a Partidului Liberal Ungheni, deputat în Parlamanetul Republicii Moldova, Anatol Arhire.

Cu un cuvânt de salut a venit Anatol Arhire care a accentuat faptul că ,, Din păcate, în timpul ocupaţiei sovietice sărbătoarea ,,Dragobete” a fost umbrită şi interzisă. Avem obligaţia şi datoria morală să-o readucem în casele şi sufletele noastre. În această seară aveţi prilejul de a vă cunoaşte îndeaproape, spunându-vă câte o urare, câte o şoaptă întru perpetuarea înţelegerii, dragostei şi iubirii dintre oameni".

Startul sărbătorii a fost dat de către Aliona Arapova, membră a Tineretului Liberal din orăşelul Corneşti care a condus pe toţi cei adunaţi pe ,,Drumul Dragostei” cu o compoziţie proprie:


Fir de aur tors din cer
Pentru-a dragostei cunună,
Împletind viaţa cu el
Fericiţi ve-ţi fi-mpreună.
Primul pas făcând în viaţă
Încântat....ceva-ţi doreşti
Şi cu zâmbetul pe faţă
De ceva te-ndrăgosteşti.
Din senin dragostea apare
Două mâini când s-au atins,
Bate inima mai tare
Focul veşnic s-a aprins.
Ani la şcoală-mbobociţi
Prima dragoste-nflorea,
La un dans, îndrăgostiţi,
Te iubesc, timid şoptea.
Ochi aprinşi pe sub sprâncene...
Sus pe cer ei se visau.
Strânşi la braţ priveau la stele,
Fericiţi se sărutau.
Taine, şotii te-nconjoară,
Sângele pulsează viaţa,
Dragostea-munţii răstoarnă,
Te prind Zorii dimineaţă...
Neuitată vârstă dulce,
Vârstă beată de parfum,
Umbra ei prin ani te duce
Rătăcind pe-al vieţii drum.
Cauţi mult icoana vieţii
Drumu-i lung pân-la altar,
Lacrimi, zâmbet şi tristeţe
Paşi făcuţi mulţi în zădar.
De e toamnă, nins în plete
N-o să uiţi primul sărut
Şi-acea şoaptă la ureche
Cănd dansai atunci demult.

La final, tinerii liberali Denis Baican, Victoria Maxim, Denis Mutu, Adriana Dimitrache, Arhire Vlad, Iuliana Rotaru, Bodrug Marina şi Sergiu Covali le-au dorit tinerilor adunaţi să iubească şi să fie iubiţi, căci unde dragoste nu e, nimic nu e.

Dragobetele este o sărbătoare românească a îndrăgostiţilor, moştenită de la daci. Conform tradiţiei populare se marchează la 24 februarie ca sărbătoare a tinereţii şi a dragostei. Alături de Mărţişor şi alte sărbători tradiţionale româneşti, Dragobetele defineşte între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor.

Astăzi şi în Chişinău Tineretul Liberal au pregătit un program special cu ocazia acestei sărbători, adunând zeci de îndrăgostiţi în Leagănul Iubirii, instalat în Scuarul Arcului de Triumf.

Anatol Arhire, presedintele Organizatiei Teritoriale PL din Ungheni, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Ansamblul folcloric "Codrenii" din cadrul Liceului "D. Cantemir" or. Cornesti, Ungheni

Victoria Maxim şi Radu Vatamaniuc

Participantii din cadrul concursului de Dragobete

Dansatorii din cadrul Scolii de Arte "Ion si Doina AldeaTeodorovici"

Tinerii Liberali din Ungheni


PL.md

luni, 22 februarie 2010

Românii din Poroscovo, studiaţi de austrieci

Dr. Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor dinTranscarpatia, a primit o invitaţie din partea prof. Gheorghe Axin din Viena, de a participa timp de 3 zile, la Poroscovo la întâlnirea cu românii volohi, profesori de la Ujgorod şi cercetătorii austrieci interesaţi de această comunitate renumită pe vremea Imperiului Austro-ungar, în toate teritoriile acestuia.
„Dacia” are de 2 ani preşedinte al Filialei din Poroscovo pe Vasile Horvat, român voloh din partea locului, unde vor ajunge azi şi reprezentanţi din România.
Comunitatea românilor din Poroscovo numără 1600 de persoane, din care 350 sunt copii. Uitaţi de zeci de ani sau de secole, volohii
s-au declarat ca atare, deşi vorbesc limba română şi au obiceiuri ca ale noastre - afirmă Ion Botoş.

„Când l-am vizitat prima dată la ei acasă, am avut impresia că mă aflu în Apşa de Jos, aşa cum arăta comuna mea natală, în urmă cu 50-60 de ani”. Poroscovo este situat la 200 kilometri de Slatina, în raionul Perecin din Transcarpatia. Românii din Poroscovo trăiesc compact la marginea localităţii montane, unde, de o vreme, s-a instalat un post de Miliţie, pe motiv că volohii, denumiţi şi ţigani albi, s-ar ocupa de furtişaguri. Ei sunt săraci, cu mulţi copii, chiar şi 11, la o familie. Autorităţile se tem că în câţiva ani, românii vor fi majoritari în Poroscovo. În ultima vreme, în presa ucraineană, chiar au apărut câteva texte negative la adresa acestei comunităţi răspândite în 13 aşezări ale raionului şi împrejurimi. În secolele trecute, volohii erau înregimentaţi în detaşamentele miliare, care păzeau cetăţile din zonă, până la Sambor şi Lviv. Ei sunt pomeniţi şi în Diplomele vechi, de Cancelarie. Recent, Biserica Baptistă Română s-a arătat interesată de această comunitate şi va înălţa case de rugăciuni în zonă.

Ion Botoş va dona cărţi şi cadouri pentru copii şi va prezenta noul număr al publicaţiei în limba română „Apşa”, unde este redactor şef, mensual tipărit color, la Sighet.

Autor: Florentin NĂSUI

Sursa: Graiul.ro

Articol preluat de pe www.SIGHET-ONLINE.ro

joi, 18 februarie 2010

perla anului: Marian Lupu, președinte PDM: Din punct de vedere științific, vorbesc limba română, din punct de vedere politic - limba moldovenească!

Din punct de vedere științific, vorbesc limba română, din punct de vedere politic - limba moldovenească!

:))))))))))))))))

Plăiuţ-Ucraina. În satul românesc de munte, Grigore Vieru rămâne în frunte

La una din ediţiile Festivalului „Mărţişorul” de la Biserica Albă, am remarcat grupul artistic al elevilor din Plăiuţ, care au recitat şi cântat într-o română perfectă, deşi satul românesc se află izolat, la vreo 20 de kilometri de Tisa, râul de frontieră care, după 1945, a despărţit copiii de părinţi sau fraţii de fraţi.

Abia la prima ediţie a Zilei Satului, în octombrie anul trecut, am descins în satul românesc ce aparţine de comuna Apşiţa, localitate populată în întregime de ucraineni.

A doua oară, am fost în satul cu 7 uliţe, zilele trecute .

De la Slatina până la Plăiuţ sunt 30 de kilometri pe o şosea bună, pe care circulaţia s-a desfăşurat normal, deşi am prins pe 14 ianuarie o zi autentică de iarnă, cu polei şi omăt proaspăt de 30 de centimetri, cu un peisaj mirific, desprins din basmele copilăriei.

Pe drum, mi-am amintit de legenda satului, povestită de prof. Nuţu Dan, directorul Şcolii româneşti de gradul 1-3.

Prin secolul XV, 7 fraţi români din Apşa de Mijloc au primit moştenire un teritoriu întins pe 7 văi. Doi dintre ei şi-au luat neveste din localitatea Iapa , azi cartier al Sighetului, situată la o zi lumină cu calul.

Azi, toţi cei 800 de locuitori ce trăiesc în 210 case faine sunt români. Inclusiv o parte dintre locuitorii Apşiţei sunt la origine români, chiar dacă ei nu ştiu o boabă româneşte.

Pe cele 7 văi sunt tot atâtea uliţe, fiecare în lungime de 4 kilometri, adică satul se întinde pe o suprafaţă la fel de mare ca a municipiului Sighetu Marmaţiei, aşezare pe care mulţi români de aici nu au vizitat-o, întrucât nu au paşaport! Acesta costă 100 de dolari plus tot atâta viza şi drumul la Cernăuţi. Profesorii de limba şi literatura română s-au lamentat că din această cauză, ei nu au vizitat niciodată România!

Împreună cu poetul Vasile Muste, directorul Casei de Cultură Sighetu Marmaţiei şi dr. Ion Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor din Transcarpatia, principalul organizator al primei ediţii a Festivalului literar „Grigore Vieru”am intrat în sala profesorală a Şcolii din Plăiuţ. Cadrele didactice , toate, s-au ridicat în picioare, salutându-ne. Directorul Nuţu Dan a făcut oficiile de gazdă. Ion Botoş, redactor şef al publicaţiei „Apşa”,dar şi colaborator al Radio Sighet, a pus pe bandă un interviu radiofonic cu Grigore Vieru realizat de Dorel. Todea. Vasile Muste a donat 30 de volume de poezie din creaţia sa şi a prezentat ultima carte a lui Grigore Vieru, pe care marele poet şi academician român i-a dat un autograf cu dedicaţie la Sighet, cu două luni înainte de tragica sa dispariţie. Atât cadrelor didactice, cât şi elevilor, mai târziu, Vasile Muste le-a relatat despre vizita în Maramureşul istoric şi convorbirile cu Grigore Vieru.

Semnatarul acestor rânduri le-a vorbit plăiuţenilor despre „Graiul Maramureşului”, iar Ion Botoş i-a informat pe dascăli că la vară ,câţiva copii din Plăiuţ vor fi trimişi în tabără pe litoralul românesc şi a donat cărţi din partea Consulatului General al României la Cernăuţi şi a Bibliotecii Judeţene „Petru Dulfu” din Baia Mare.

În cadru festiv, tot preşedintele Botoş a înmânat din partea Consulatului Diplome de excelenţă directorului Şcolii şi directorul Casei de Cultură din Plăiuţ, co-organizatori ai manifestărilor. Domnia sa a înmânat şi diplome şi cadouri din partea „Uniunii Dacia” celor 70 de copii din clasele I-XI angrenaţi în această manifestare de suflet, la care cu emoţie şi talent elevii au recitat zeci de poezii şi au interpretat numeroase cântece scrise de „ regele poeziei pentru copiii români născuţi dincolo de hotarele ţării” ,Grigore Vieru, poet studiat în şcolile româneşti din Transcarpatia încă de pe vremea când dascălii de azi, cu studii universitare la Chişinău, erau elevi.

Grigore Vieru era şi este la loc de cinste alături de Eminescu, Creangă, Coşbuc, Sadoveanu Slavici, Alecsandri.
Poeţi şi scriitori români despre care elevii de astăzi învaţă doar după fragmentele din manualele şcolare, cu portrete timbru sau deloc. Profesorii i-au rugat pe delegaţii din România să le trimită portretele literaţilor români studiaţi în şcoală, dar şi opera integrală a acestora.

Festivalul a fost deschis de Nuţu Dan, pe scena Casei de Cultură.
A fost prezentată biografia şi opera celui omagiat, pe care vorbitorul l-a cunoscut personal, în 1975, la Orhei. Domnia sa a trecut în revistă creaţia lui Grigore Vieru”Abecedarele sunt pline de poeziile sale. Vieru a fost un om vesel. El şi-a iubit limba maternă, mama,colegii, a iubit copiii şi tineretul . El a fost şi rămâne Luceafărul poeziei pentru copii. El a fost veşnic tânăr la suflet. Creaţia lui am iubit-o din copilărie, o iubesc şi o voi iubi întotdeauna”.

Adresându-se celor din stânga Tisei, directorul a mai adăugat: „Dacă vreţi să nu fim deznaţionalizaţi, veniţi mai des la noi. Vizitaţi-ne şi ascultaţi-ne, precum şi noi vă ascultăm ca pe nişte modele care vorbesc limba literară română, care cunosc vechile tradiţii şi obiceiuri româneşti. Menirea dumneavoastră este să ne corectaţi, dacă greşim”.

Ion Botoş a explicat de ce acest festival la Plăiuţ, satul pe care vrea să-l scoată din anonimat.

Preţ de două ore, am asistat la un recital de poezie şi cântece răscolite din întreaga creaţie a celui omagiat De la poeziile copilăriei, la cele e dragoste, de la poezia militantă la cele dedicate Mamei, Grigore Vieru a fost rostit de minunaţii elevi traşi la şpiţ ori echipaţi în uniforma şcolară.

Învăţătorii şi profesorii de română care au realizat decupajul regizoral: Aurica Dan, Niţa Şuşca, Ana Tânţaş, Lilia Vlad, Maria Pipceac, Elena Şiman, Ileana Procopici şi Nuţu Dan. Regia tehnică a fost asigurată de pedagogul şcolii.

Încăperea mică,fără acustică, fără sonorizare a fost,totuşi, primitoare.

Cu Nuţu Pipceac, directorul Casei de Cultură din Plăiuţ, ne-adus şi până la pârtia de schi, de 500 e metri, la poalele muntelui Apeţka, cu vârful de1.500 metri. Deşi eram în plin sezon, Vasalie Şiman , proprietarul pârtiei şi al pensiunii cu 60 de locuri de cazare era dus la lucru...în Italia! De pensiune se ocupa soţia, care povestea că zăpadă a căzut cât pentru toată iarna într-o zi şi o noapte. Adică, până în 13 februarie, schiorii nu au prea avut pe ce aluneca pe pârtia cu teleschi de 1.000 metri. Cazarea şi 3 mese pe zi costă aici în jur de 80 lei.

Ghidul nostru Nuţu, îşi amintea pe drum de armata care a făcut-o în timpul URSS. Doi ani a fost soldat gardian la un batalion disciplinar,cum ziceam noi. Numai că el a fost la o divizie, cu 10 mii de militari din tot URSS-ul, trimişi spre reeducare taman în Mongolia! De acolo, Nuţu a venit o singură dată acasă, 12.500 kilometri. Cu avionul a făcut dus-întors 3 zile. Cu trenul, ar fi făcut 14 zile. La unitatea disciplinară din Mongolia, regimul era pentru toţi la fel. Un căprar idiot, imbecilizat, l-a lovit odată pe Nuţu atât de puternic, încât a zăcut 3 luni la recuperare!A fost lovit pentru că nu s-a deplasat în pas alergător prin unitate. De ceea, pentru a nu le fi pecleşiţi feciorii, prin anii 80, 90, românii din dreapta Tisei preferau să dea şpagă 2-3 mii de dolari, pentru a nu le fi luaţi copiii în cătane. Mulţi dintre cei încorporaţi au fost trimişi în Afganistan sau Cecenia, de unde s-au întors …împachetaţi!

În ultimii 20 de ani, în dreapta Tisei am aflat multe istorisiri cutremurătoare. Acolo, fiecare om are povestea sa.
Inclusiv medicul Ion Botoş a lucrat fizic în tinereţe, în Siberia. Povestea lui şi a altora o veţi afla în alte scrieri.

Oaspeţii din stânga Tisei şi cadrele didactice din Plăiuţ au fost invitaţii dlui Botoş la un dineu de lucru la pensiunea „Loredana” ai cărei patroni au rudenii apropiate la Iapa şi Sarasău. Acolo au continuat discuţiile.

La următoarele ediţii vor fi invitaţi mai mulţi poeţi din stânga şi dreapta Tisei. Şcoala are 127 de elevi şi 22 cadre didactice. Mulţi plăiuţeni sunt constructori. Câţiva conduc afaceri în Cehia, sau Rusia. Aici , la Plăiuţ, se vorbeşte foarte bine limba română, dar şi limba oficială,ucraineana, de către tânăra generaţie, dar şi de către ceilalţi români, care au învăţat ucraineana de la vecini. Cei de vârsta a doua sau a treia vorbesc foarte bine şi rusa, limba oficială până în 1991.

S-a profilat conturul viitoarelor ediţii ale manifestărilor „Grigore Vieru”, s-au spus legende şi bancuri şi s-a toastat frecvent, un bun obicei preluat de la ruşi şi de la ucraineni, semn că buna convieţuire între etnii duce la civilizaţie , la progres şi la PACE.

Autor: Florentin NĂSUI
Sursa: www.Graiul.ro
Articol preluat de pe www.sighet-online.ro

Ziarele romanesti, strivite de indolenta Kievului


* In Ucraina, daca e vorba de romani, 0 este egal cu 5 milioane de RON. In timp ce autoritatile romanesti investesc un puhoi de bani in actiunile ucrainenilor din Romania, ziarele romanesti din Ucraina sunt la un pas de inchidere sau supravietuiesc datorita unui «colac de salvare» aruncat tot din tara noastra.
In ciuda vrafului de tratate bilaterale si de cooperare incheiate intre Romania si Ucraina, a drepturilor garante de Constitutie ori de documentele europene, drepturile romanilor din dreapta Tisei sunt calcate in picioare de cizma Kievului. Teoretic, pe baza acestor tratate, finantarea si sprijinul acordat de autoritati ar trebui sa fie facute pe baza de paritate: Statul roman finanteaza activitatile ucrainenilor din Romania, iar cel ucrainean pe cele ale romanilor de dincolo de Tisa. Numai ca, in timp ce ucrainenii din Romania au primit printr-o Hotarare de Guvern peste 5 milioane de RON pentru diverse actiuni de anul trecut, in care intra inclusiv sustinerea ziarelor ucrainene din Romania, romanii de dincolo de granita primesc bani cu taraita sau deloc din partea statului ucrainean.

Publicatia romanilor din Transcarpatia, „Maramuresenii”, e in moarte clinica de ani buni. Iar in acest an se pare ca isi va «da duhul». Redactorul sef al publicatiei, Ion Huzau, spune ca in 2009 a scos 21 de numere din publicatie, dar finantare a primit doar pentru patru luni. Sustinerea financiara a ziarului ar trebui asigurata de trei administratii raionale, care insa arunca pisica de la un unul la altul. Huzau a pierdut sirul restantelor si din cauza intarzierilor a avut tot el de suferit. Statul care nu i-a platit salariu a pretins in schimb impozite si taxe si nu s-a sfiit sa recurga la executari silite. Acum Huzau spune ca asteapta pensia si odata cu ea va renunta la «Maramuresenii»: « Astept inca 11 luni, cate mi-au ramas pana la pensie si pe urma uit de acest ziar. Imi fac ziar independent. Finantarea a fost la fel ca in anii precedenti, poate chiar mai rau. Am primit bani doar pentru 4 luni in 2009. In momentul de fata nu stim care va fi soarta noastra in viitor. Este posibil ca anul acesta sa nu primim nimic. Plus ca nu se stie nici ce pensie voi avea. Cred ca va fi minimala. Dar pe urma ma voi tine de capul celor care trebuia sa ne finanteze. Inca nu stim ce vom face, dar ne-am gandit sa-i dam in judecata. Trebuie sa ma consult cu specialisti in domeniu sa-mi recuperez banii care mi se cuveneau. Este o aventura intreaga, iar in statul asta surprizele sunt la fiecare pas. Nu m-as mira sa nu-mi accepte cererea prin care ii voi da in judecata. Noi trebuie sa primim finantare din 3 directii. Dar numai Teacev-ul ne-a dat un procent foarte mic si in rest nimic. De la Teacev avem pentru 4 luni, iar Rahiv si Ujgorod-ul nu au dat nimic. Pur si simplu isi bat joc de noi. Isi bat joc de mine. Nu voi avea pensie ca slujbas al statului, ca de obicei pensiile la acestia sunt mari. Eu voi avea precis o pensie minimala. Practic, voi fi ca si cei care n-au muncit”.

Desi, teoretic, se afla sub „tutela” statului, oricum Huzau a scos ziarul tot prin forte proprii. De la drumuri la tipografie, la costurile de tehnoredactare, Huzau a achitat din buzunarul propriu multe cheltuieli: „banii pe care i-am primit nu i-am putut folosi numai pentru salarii, pentru ca a trebuit platit si tiparul. Am facut tot ce am putut sa pot scoate cele 21 de numere, ca altfel nu as fi reusit asa ceva din banii alocati. De 6 ani continua blocarea conturilor. Noi am fi putut face bani. Daca nu erau blocate conturile puteam face bani ca am prieteni si m-as fi descurcat. Sunt hotarat sa fac un ziar independent, sa nu mai am nimic de-a face cu ei.”

Paritatea finantarii pare pentru liderii comunitatii romanesti din Ucraina doar o poveste frumoasa, scrisa pe niste tratate oficiale. Ion Huzau spune ca: „la asta ma gandesc in fiecare dimineata si seara si ma enervez. Pentru ca in Romania colegii mei de la ziarele ucrainene au de toate, pe cand pe mine nu ma sustin. Cum o sa-si spele obrazul cu sustinerea tipariturilor la paritate? Pai ei nu au obraz. Ei numai declara ca-si doresc in Europa, dar cu metodele pe care le folosesc si atitudinea fata de minoritati, mi-e greata sa spun ce gandesc, ce vad si ce simt”.

Practic, daca dispare si „Maramuresenii”, nu va mai exista niciun ziar sustinut de statul ucrainean. Asa ca romanii din Ucraina se intreaba daca nu cumva statul roman ar trebui sa mentina paritatea in aceleasi conditii: „eu as zice ca si statul roman sa ia atitudine si sa nu mai sustina publicatiile ucrainene. Am spus de foarte multe ori ca aceasta paritate ar trebui pastrata exact in conditiile in care suntem si noi ajutati. Aici suntem lasati de izbeliste. In momentul de fata am depus cereri pentru 2010, am explicat care-i situatia, dar n-am primit niciun raspuns, nici oficial, nici neoficial. Isi bat joc de noi, dar acum s-a umplut paharul rabdarii”.

Un alt ziar important din Transcarpatia, „Apsa”, este finantat din… Romania. Ioan Botos, presedintele Asociatiei Romanilor din Transcarpatia „Dacia”, si directorul Apsei, a depus cereri peste cereri pentru a obtine finantare pentru ziar. Dupa ce a scos bani din buzunar pentru a tipari ziarul, in final a reusit sa obtina o donatie de la Universitatea de Vest „Vasile Goldis”. In curand, va aparea primul numar pe 2010 al publicatiei, finantata evident tot cu bani din Romania. Echitabil, nu?

Mircea CRISAN
Ioana LUCACEL

Sursa: Gazeta de Maramures
Articol preluat de pe www.sighet-online.ro
Foto: www.reinvierea.wordpress.com

luni, 15 februarie 2010

Transnistria se ofera sa gazduiasca un scut antiracheta al Rusiei

Regiunea separatista Transnistria, din Republica Moldova, se ofera sa gazduiasca un scut antiracheta al Rusiei, daca Kremlinul doreste acest lucru, a declarat, luni, la Moscova, Igor Smirnov, liderul separatistilor transnistreni.

“Spunem asta de mult timp. Noi suntem gata. Noi nu ne opunem la prezenta fortelor armate rusesti pe teritoriul nostru, cu personal si orice alte arme, pentru a proteja viata cetatenilor din Transnistria, Rusia si Ucraina”, a declarat Smirnov, intrebat de ziaristi daca ar fi de acord sa gazduiasca elemente ale unui scut antiracheta al Rusiei, pe teritoriul transnistrean, transmite RiaNovosti.

Igor Smirnov a catalogat decizia tarii noastre de a permite amplasarea elementelor scutului american antiracheta pe teritoriul sau drept “o afacere interna a Romaniei”, precizand insa ca desfasurarea rachetelor americane “nu ar fi un factor de stabilitate” in regiune.

Anuntul vine dupa ce, saptamana trecuta, secretarul de stat roman pe afaceri strategice in MAE, Bogdan Aurescu, declarase ca instalarea scutului american antiracheta pe teritoriul Romaniei nu va afecta situatia din Transnistria sau negocierea noului acord START, dintre SUA si Rusia, potrivit presei de la Chisinau.

De pe Ziare.com

Organizatiile romanesti din Ucraina il felicita pe Ianukovici si spera sa colaboreze cu acesta

dr. Ion Popescu
Intr-o scrisoare de felicitare adresata noului Presedinte al Ucrainei comunitatea romaneasca din Ucraina isi exprima speranta ca impreuna cu noua conducere, in concordanta cu Acordul de parteneriat semnat inainte de alegeri, vor lucra pentru afirmarea valorilor europene, respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale, în special dreptul la studii în limba maternă, la folosirea oficială a limbilor minorităţilor naţionale în teritoriile locuite compact de acestea, transmite ', CAPTION, 'Romanian Global News',BELOW,RIGHT, WIDTH, 300, FGCOLOR, '#CCCCFF', BGCOLOR, '#333399', TEXTCOLOR, '#000000', CAPCOLOR, '#FFFFFF', OFFSETX, 10, OFFSETY, 10);" onmouseout="return nd();">Romanian Global News.

„Reprezentanţii comunităţii vorbitorilor de limba română din Ucraina, alături de celelalte minorităţi naţionale, cu care la 30 noiembrie 2009 aţi semnat Acordul de parteneriat, au sprijinit fermitatea, înţelepciunea şi chibzuinţa dumneavoastră în afirmarea valorilor europene şi realizarea drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale, în special dreptul la studii în limba maternă, la folosirea oficială a limbilor minorităţilor naţionale în teritoriile locuite compact de acestea.

Comunitatea noastră, asemeni întregului popor ucrainean, nutreşte speranţa că sub conducerea dumneavoastră va fi realizat programul „Ucraina pentru oameni", la care dorim să ne alăturăm şi noi, sprijinindu-vă în continuare", se arata in comunicatul Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina", semnat de Ion POPESCU, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, Vasile TĂRÂŢEANU, preşedinte al Senatului Uniunii, deputat în Consiliul regional Cernăuţi si Aurica BOJESCU,secretar responsabil al Uniunii, deputat în Consiliul regional Cernăuţi

Sursa: ', CAPTION, 'Romanian Global News',BELOW,RIGHT, WIDTH, 300, FGCOLOR, '#CCCCFF', BGCOLOR, '#333399', TEXTCOLOR, '#000000', CAPCOLOR, '#FFFFFF', OFFSETX, 10, OFFSETY, 10);" onmouseout="return nd();">Romanian Global News.

Vlad Filat taind sarma ghimpata de pe Prut :"Niciodata nu trebuie sa ne mai desparta asa ceva"

Vlad Filat taind sarma ghimpata de pe Prut :"Niciodata nu trebuie sa ne mai desparta asa ceva"
Premierul basarabean, Vlad Filat si ministrul de Interne, Vasile Blaga, au inaugurat luni punctul de trecere a frontierei intre intre cele doua state romanesti la vama Radauti-Prut - Lipcani, transmite ', CAPTION, 'Romanian Global News',BELOW,RIGHT, WIDTH, 300, FGCOLOR, '#CCCCFF', BGCOLOR, '#333399', TEXTCOLOR, '#000000', CAPCOLOR, '#FFFFFF', OFFSETX, 10, OFFSETY, 10);" onmouseout="return nd();">Romanian Global News.

Cei doi oficiali s-au intalnit, simbolic, pe podul care face legatura dintre cele doua state, la jumatatea cursului Prutului. Premierul Filat a fost primul basarabean care a trecut prin Vama Radauti-Prut, iar pe pasaportul sau diplomatic a fost trecuta viza cu numarul 001. "Este un moment emotionant ca dupa 60 de ani sa fiu primul moldovean care trece din nou prin Vama Lipcani-Radauti Prut", a spus Vlad Filat in fata autoritatilor si a localnicilor. Acesta s-a adresat romanilor spunandu-le ca cele doua state surori nu trebuie sa mai fie despartite, scrie Romania Libera.

Filat si Blaga au taiat bucati din gardul din sarma ghimpata care a fost instalat de regimul comunist ."Niciodata nu trebuie sa ne mai desparta asa ceva", a spus Vlad Filat.

Lungimea gardului cu sîrmă ghimpată de pe frontieră avea 360 km. Lucrările de demontare au început, acum două săptămîni, la indicaţia Prim-ministrului Vlad FILAT, prînă în prezent fiind demontate 20 km.

Vlad FILAT a amintit că, acum doi ani, a organizat o acţiune de protest pe podul de la Lipcani, cerînd redeschiderea acestuia.

„Spuneam atunci că vom fi în stare să obţinem acest lucru şi iată că am reuşit", a menţionat Vlad FILAT.

Prim-ministrul a spus că cetăţenii Republicii Moldova merită şi vor trăi liber şi în prosperitate.

Premierul moldovean i-a mulţumit Preşedintelui României Traian BĂSESCU şi Premierului Emil BOC, dar şi Uniunii Europene pentru contribuţia la darea în exploatare a podului Rădăuţi-Lipcani şi a menţionat, în context, că evenimentul de astăzi are o puternică conotaţie istorică.

Premierul Vlad FILAT a declarat că pînă la finele lunii martie, curent, va fi scoasă în totalitate sîrma ghimpată de la frontiera cu România.

Prim-ministrul Vlad FILAT a luat cu el mai multe bucăţi de sîrmă ghimpată, menţionînd că a fost rugat de unii prieteni şi cunoscuţi.

„Nu trebuie să uităm niciodată de acest gard ruşinos, de sîrma, care ne desparte de Europa şi să nu admitem ca astfel de garduri să mai apară pe viitor", a declarat Vlad FILAT.

Sursa: ', CAPTION, 'Romanian Global News',BELOW,RIGHT, WIDTH, 300, FGCOLOR, '#CCCCFF', BGCOLOR, '#333399', TEXTCOLOR, '#000000', CAPCOLOR, '#FFFFFF', OFFSETX, 10, OFFSETY, 10);" onmouseout="return nd();">Romanian Global News

marți, 9 februarie 2010

Marius Lazurca a avansat ideea infiintarii unei banci de investitii romano-moldovenesti si organizarea impreuna a unui campionat european de fotbal

Diplomatul Marius Lazurca, propus pentru a ocupa postul de ambasador al Romaniei la Chisinau, este audiat in Parlamentul Romaniei. In discursul sau introductiv, el a propus, ca proiect pentru dezvoltarea relatiilor economice dintre cele doua tari, infiintarea unei banci de investitii romano-moldovene.

Diplomatul si-a rostit discursul introductiv, in care a amintit de proiectele de infrastructura existente si anuntate si in timpul vizitei presedintelui Traian Basescu la Chisinau, proiectele politice, economice si culturale.

Principalele idei ale discursului sau:
  • Interesul national al Romaniei in ce priveste relatia cu Moldova e cel mai bine manifestat printr-o politica europeana, activa, generoasa, predictibila, de sustinere a aspiratiilor de integrare europeana a Moldovei.
  • Sentimentul meu este ca odata cu schimbarile de guvern din R. Moldova, Romania dobandeste din nou ocazia unei prezente active in politica externa. Printr-o politica activa, generoasa, predictibila in raport cu R. Moldova, romania isi consolideaza propriul statut in interiorul UE. Printr-o relatie aprofundata cu unul dintre vecinii importanti, Romania aduce o contributie specifica la unul dintre rolurile UE, de promotor al unor standarde in vecinatatea sudica si estica.
  • Rolul eminent al unei ambasade este de a stimula, aprofunda, de a extinde dialogul politic bilateral.
  • Ceea ce Romania poate furniza responsabil este un transfer de competente si expertiza util procesului de adaptare progresiva a Republicii Moldova la standardele si normele europene.
  • Proiectele concrete sunt extrem de importante, suma lor este impresionanta, de la refacerea celor cinci poduri de peste Prut, la linia de cale ferata, Iasi-Chisinau-Tighina pe ecartament european, toate descriu miza esentiala pe care Romania o are de atins in raport cu Republica Moldova. Aceasta miza descrie si o exigenta, cea de buna colaborare intre o intreaga constelatie institutionala din Romania si cea in oglinda din R. Moldova. Pentru actualizarea acestor proiecte, care nu sunt noi, dar au zacut o vreme, ambasada are un rol stimulator important.
  • Activitatea consulara - Romania in R. Moldova trebuie sa operationalizeze la standarde Schengen toate activitatile consulare. Nu va fi simplu. Insa efortul MAE, al Ministerului Internelor este foarte important pentru fluidizarea eliberarii vizelor si incepand cu 31 martie a certificatelor pentru mic trafic la frontiera.
  • Diplomatul a aratat faptul ca Romania este pe locul 9 printre investitorii in R. Moldova, "e un loc care nu ne face neaparat onoare, dar ne incurajeaza sa gandim lucrurile in perspectiva". Inperspectiva de a aduce in actualitate un fond de garantare intre R. Moldova si Romania.
  • Marius Lazurca a avansat ideea infiintarii unei banci de investitii romano-moldovenesti, in care investitor importanta sa fie si BERD.
  • Cooperarea stiintifica si academica este foarte importanta. exista un numar foarte mare de tineri elevi, studenti, cercetatori in Romania. E o cale certa de a crea o elita amicala Romaniei prin stimularea acestei colaborari. (...) trebuie valorificat capitalul de inteligenta a diasporei din Moldova.
  • Promovarea cooperarii culturale este foarte importanta, ajuta investitia de natura politica si economica in R. Moldova. In 2007 s-a luat o decizie care creeaza un institut cultural la Chisinau doar pe hartie. Pledez la crearea unui institut Eminescu sau a unui institut cultural roman Mihai Eminescu, cu rol de actor preeminent pe piata ideilor, artelor, literelor in R. Moldova. este esential ca inteligenta romanesca sa fie actorul primordial in dezbaterea intelectuala din R. Moldova.
  • Este important sa cream contacte directe intre autoritatile locale romane si moldovene, unele proiecte au inceput deja, exista instrumente financiare de cooperare transfrontaliera.
  • Crearea unui spatiu mediatic comun. Vorbim aceeasi limba, ne intemeiem pe o traditie istorico-culturala comuna, e normal sa existe un spatiu de suprapunere intre media romaneasca si cea moldoveana.
  • Participare comuna la targuri si expozitii internationale, nu sub acelasi pavilion, ci pentru a exprima solidaritatea de fond dintre tarile noastre.
  • Organizarea unor sedinte de guvern comune e importanta.
  • Ambasadorul propus a dat exemplul Poloniei si Ucrainei care organizeaza impreuna un campionat european de fotbal, sugerand ca romanii si moldovenii ar putea are in vedere organizarea unei competitii importante.
  • Voi propune ca marile festivaluri nationale sa aiba o antena la Chisinau. Nu stiu de ce Festivalul Enescu nu ar ptuea avea o antena la Chisinau, asa cum are la Timisoara sau Cluj.
  • Sprijinul Romaniei se conceretizeaza mai ales in contextul UE, a mai spus diplomatul, aratand ca recent infiintatul grup al prietenilor Moldovei este un forum "pe care il dorim extins la nivelul intergii UE" si in care Chisinaul isi poate identifica prietenii europeni. Este locul in care dialogul politic si de integrare poate dovedi substanta si competente. Sursa: Hotnews

joi, 4 februarie 2010

Ziarele romanesti trec Prutul

Câteva publicatii din Romania vor fi vândute si în chioscurile de presă din Republica Moldova, transmite Jurnal.md preluat de Romanian Global News'. Acestea vor putea fi procurate începând cu 3 februarie în cioscurile din reteaua de distributie a presei "Moldpresa".

Astfel, în fiecare zi de miercuri, în chioscuri vor putea fi găsite ziarele „Jurnalul Naţional", „Adevărul", „Academia Caţavencu", „Gazeta sporturilor", si „Pro Sport".

"Nu ştiu câte exemplare vom primi, dar cred că vor fi la mare căutare", a declarat, pentru jurnal.md, Oxana Eftovici, vânzătoare într-un chioşc din capitală. Potrivit ei, de multe ori a fost întrebată dacă pun în vânzare ziare din România.

Sursa: Romanian Global News

Într-o săptămână va fi inaugurat postul vamal Rădăuţi - Lipcani

În cel mult o săptămână urmează să fie inaugurat podul Rădăuţi - Lipcani. Postul vamal de la Lipcani este gata, iar vineri reprezentanţii celor două instituţii vamale din România şi R. Moldova se vor întâlni pentru a discuta ultimele detalii, a comunicat în şedinţa guvernului Tudor Balinschi, şeful Serviciului vamal, transmite Timpul.md.

În timpul vizitei la Chişinău, preşedintele Traian Băsescu a promis deschiderea în scurt timp a podului Rădăuţi - Lipcani, ulterior autorităţile locale române anunţând că acest lucru se va produce până la 12 februarie. În prima perioadă, la Rădăuţi, postul vamal va fi unul provizoriu, au anunţat autorităţile române. Ulterior, autorităţile din Botoşani vor face demersuri la guvernul român pentru construcţia unui sediu permanent.

Sursa: Romanian Youth Voice

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

România oferă un ajutor de 100 de milioane de euro pentru Moldova

Traian Băsescu: România acordă 100 milioane de euro pentru frații de peste Prut
Foto: dublins98.ie

România va acorda R. Moldova un sprijin financiar de 100 milioane de euro. Declarația aparține președintelui român Traian Băsescu, care a precizat că este vorba despre un program derulabil în 4 ani, iar banii for fi alocați în 4 tranșe anuale, câte 25 milioane euro. "Banii sunt destinați proiectelor pentru educație, modernizarea școlilor, dar și pentru proiecte de infrastructură locală".


Președintele român a precizat că finanțarea se va face în baza unui acord care urmează să fie negociat în zilele următoare și care va respecta standardele europene.

Unimedia

Emil Constantinescu vine în Republica Moldova

Emil Constantinescu vine în Republica Moldova
sursa: jurnal.md
foto: realitatea.net
617
După ce săptămâna aceasta a fost în vizită Traian Băsescu, astăzi în Republica Moldova va veni cel de-al doilea preşedinte al român, Emil Constantinescu. Înaltul oficial va întreprinde o vizită de lucru la Academia de Ştiinţe a Moldovei, unde se va întâlni cu preşedintele AŞM, academicianul Gheorghe Duca şi conducerea Forului Ştiinţific Suprem din Republica Moldova.

Emil Constantinescu, doctor în geologie, profesor universitar, întreprinde această vizită în calitatea sa de lider al societăţii civile din România şi de preşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Cel de-al doilea Preşedinte al României de după 1989, va lua act de activitatea Clusterului educaţional, va vizita Liceul Academic pentru copii dotaţi şi Universitatea inovaţională a AŞM în vederea stabilirii unor relaţii de colaborare în domeniul pregătirii cadrelor ştiinţifice.
Notăm că Fundaţia Română pentru Democraţie oferă suport universităţilor din ţările vecine în vederea implementării exigenţelor Procesului de la Bologna.

Emil Constantinescu s-a născut în oraşul Tighina. Este primul Preşedinte al României care s-a învrednicit de cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova - Ordinului Republicii, înmânată, în anul 2000, de fostul Preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi
http://www.jurnal.md/ro/news/emil-constantinescu-vine-in-republica-moldova-170421/

PUNCT FINAL: FMI deschide robinetul de bani către R. Moldova. Țara noastră urmează să primească 574,4 milioane dolari americani

PUNCT FINAL: FMI deschide robinetul de bani către R. Moldova. Țara noastră urmează să primească 574,4 milioane dolari americani
Foto: gov.md

Consiliul Director executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat ieri programul de finanțare al R. Moldova, care are o valoare totală de 574,4 milioane dolari SUA. Potrivit FMI, valoarea combinată a asistenţei financiare va fi echivalentă cu 369,6 milioane de Drepturi speciale de tragere (DST) (circa 574,4 milioane de dolari S.U.A.), având ca scop susţinerea programului economic al ţării în vederea restabilirii durabilităţii fiscale şi externe, menţinerii stabilităţii financiare, reducerii sărăciei şi creşterii economice.

În urma deciziei FMI, autorităţile țării noastre obţin acces imediat la cca 93 milioane dolari SUA, iar tranşele următoare vor fi debursate în urma revizuirilor semi-anuale.

Noul program urmează programul pe trei ani finanţat prin Mecanismul de finanţare pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei (PRGF), aprobat de Consiliul de Directori Executivi în luna mai a anului 2006, care a expirat în luna mai a anului 2009.


"Programul autorităţilor pentru 2010–12 are ca scop restabilirea durabilităţii fiscale şi extere şi stimularea creşterii economice. Politica bugetar-fiscală prevede întoarcerea treptată la o situaţie durabilă până în 2012, sau şi mai devreme, dacă va fi posibil. Politica monetară se va axa pe menţinerea stabilităţii preţurilor. Reformele structurale vor sprijini relansarea, inclusiv printr-o flexibilitate mai mare în economia strâns reglementată. Programul de asemenea va majora cheltuielile pentru serviciile sociale esenţiale şi pentru reducerea sărăciei, se menționează în declarația lui Domnul Takatoshi Kato, Director Adjunct al FMI.

În particular, obiectivele programului includ:

- inversarea trendului de deteriorare structurală a situaţiei bugetar-fiscale din anii 2008-2009, totodată asigurând disponibilitatea fondurilor pentru proiectele de investiţii publice şi pentru acoperirea cheltuielilor sociale prioritate;

- menţinerea sub control a inflaţiei, totodată restabilind nivelul rezervelor internaţionale pentru a asigura protecţia economiei naţionale de şocurile externe;

- asigurarea stabilităţii financiare prin consolidarea capacităţilor de a detecta rapid problemele, precum şi fortificarea cadrului de reabilitare a băncilor şi soluţionare a problemelor lor;

- valorificarea potenţialului economiei naţionale prin intermediul reformelor structurale.

UNIMEDIA precizează că programul include prevederi privind suma minimă a cheltuielilor prioritare pentru asistenţa socială. Mai mult ca atât, cheltuielile pentru asistenţa socială vor fi majorate cu 36 la sută în anul 2010, în raport cu anul 2009, pentru a acorda susţinere familiilor vulnerabile.

Acordul cu FMI a fost negociat de guvernul moldovean în luna octombrie 2009.

Detalii financiare despre decizia FMI puteți citi aici.


Sursa: UNIMEDIA

marți, 26 ianuarie 2010

VEZI AICI programul vizitei președintelui României, Traian Băsescu, la Chișinău. UNIMEDIA va transmite VIDEO ÎN DIRECT de la principalele întâlniri

VEZI AICI programul vizitei președintelui României, Traian Băsescu, la Chișinău. UNIMEDIA va transmite VIDEO ÎN DIRECT de la principalele întâlniri
Foto: presidency.ro

Miercuri, 27 ianuarie, președintele României, Traian Băsescu, vine într-o vizită oficială în R. Moldova. Pe parcursul zilei, șeful statului român se va întâlni cu președintele interimar Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat, primarul capitalei Dorin Chirtoacă, liderii fracțiunilor parlamentare și președinții partidelor membre ale Alianței pentru Integrare Europeană.

UNIMEDIA va transmite VIDEO ÎN DIRECT de la principalele întâlniri ale președintelui României cu oficialii din R. Moldova.

Vedeți mai jos programul vizitei președintelui român, planificat pentru 27 ianuarie:


1. Ora 9.40 - Sosirea delegatiei oficiale la Aeroportul Chisinau, ceremonial militar si protocolar de intimpinare. Presedintele Romaniei Traian Basescu este intimpinat la scara avionului de Mihai Ghimpu, Presedinte interimar al Republicii Moldova (oportunitate imagine).

2. Ora 10.40 - Intrevederea tet-a-tet a Presedintilor Republicii Moldova si Romaniei (Sala mica, Resedinta de pe str.N.Iorga, 23, oportunitate imagine).

3. Ora 11.10 - Sedinta in plen a delegatiilor (Sala mijlocie, Resedinta de pe str.N.Iorga, 23,oportunitate imagine).

4. Ora 11.40 - Ceremonia decorarii dlui Traian Basescu cu Ordinul Republicii (Sala alba, Resedinta de pe str.N.Iorga, 23,oportunitate imagine).

5. Ora 12.00 - Declaratii comune de presa (Sala alba, Resedinta de pe str.N.Iorga, 23, se pot adresa 2 intrebari din partea fiecarui grup de presa).

6. Ora 12.20 - Ceremonia depunerii coroanelor de flori la Monumentul lui Stefan cel Mare.

7. Ora 12.40 - Convorbiri oficiale cu Vladimir Filat, prim-ministrul Republicii Moldova (intrarea din str.Puskin, oportunitate imagine).

8. 16.00 - Depunere de flori la Cimitirul Central.

9. 16.25 - Intilnire cu Dorin Chirtoaca, primarul general al municipiului Chisinau (Primaria, oportunitate imagine).

10. 18.00 - Intilnire cu liderii fractiunilor parlamentare.

11. 21.45 - Intilnire cu liderii Aliantei pentru Integrare Europeana.

Sursa: UNIMEDIA

duminică, 24 ianuarie 2010

Basescu l-ar putea instala peste 5 ani pe presedintele de la Chisinau, Vlad Filat ca presedinte si la Bucuresti...

ce spuneti daca viitorul presedinte al Republicii Moldova, dupa alegerile de peste cativa ani, va fi Vlad Filat?
suna rezonabil?
in aceste conditii, la un an dupa ce Filat ar deveni presedintele RM, ar expira si mandatul lui Basescu care isi doreste sa realizeze unirea...
si cum in Romania, peste 5 ani, cel nominalizat de Basescu drept candidat va avea sanse mari sa castige, acest candidat ar putea fi chiar Filat... (Filat ar putea fi chiar candidatul mai multor forte politice din Romania, sau chiar al tuturor...)..
asadar Filat ar putea fi presedinte atat in Republica Moldova cat si in Romania!

ce credeti, mai putem repeta faza inca o data in istorie dupa unirea lui Cuza?

Sau poate nu Filat ci Chirtoaca?

151 de ani de la Unirea Principatelor Române. VEZI AICI ce părere aveau politicienii moldoveni despre semnificaţia acestei zile înainte de căderea com

151 de ani de la Unirea Principatelor Române. VEZI AICI ce părere aveau politicienii moldoveni despre semnificaţia acestei zile înainte de căderea comunismului în R. Moldova
Foto: wikimedia.org

Azi, 24 ianuarie 2010, se împlinesc 151 de ani de la Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească prin dubla realegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În istoria românilor evenimentul mai este numit şi „Mica Unire”. UNIMEDIA vă invită să urmăriţi mai jos declaraţiile politicienilor moldoveni despre semnificaţia acestei zile înainte de căderea comunismului în R. Moldova (răspunsurile au fost înregistrate la 24 ianuarie 2009).


Atunci, UNIMEDIA a dorit „să verifice” care este importanţa acestei zile pentru politicienii de la Chişinău, fiind contactaţi şi întrebaţi „Care este importanţa zilei de 24 anuarie pentru Dvs.?” (fără a preciza că e vorba de 24 ianuarie 1859, când a fost realizată Unirea Principatelor).

Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră:
„Este importantă nu doar pentru mine, ci pentru tot poporul Republicii Moldova. Este o filă importantă pentru viaţa spaţiului românesc, când deputaţii din Sfatul Ţării au manifestat mult curaj, pentru care au şi fost ulterior pedepsiţi. Consider că este un exemplu important pentru toţi politicienii de la 24 ianuarie 1859 încoace, când a fost votată o decizie, care a exprimat doleanţele poporului din Moldova, cât şi a fraţilor noştri de peste Prut. Mai devreme sau mai târziu, cred că situaţia respectivă va fi soluţionată pozitiv.”

Mihai Ghimpu, preşedinte al Partidului Liberal:
„Este una dintre cele mai importante zile din istoria naţiunii noastre, deoarece în această zi s-a pus temelia unificării românilor. Este ziua spre care au tins majoriatea domnitorilor, dar a fost realizată de marele român Alexandru Ioan Cuza prin Unirea Prinicipatelor Moldova şi Ţara Românească. Azi Partidul Liberal va desfăşura două acţiuni - o ieşire în teritoriu ca să discutăm cu cetăţenii despre problemele cu care se confruntă şi o depunere de flori la bustul lui A. I. Cuza de la liceul care poartă numele domnitorului”.

Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al Partidului Democrat din Moldova:
„Este o zi importantă... Principatele Româneşti s-au unit într-o singură ţară. Aţi vrut să mă prindeţi dacă ştiu semnificaţia zilei? (zâmbeşte). Consider că este un moment important pentru toţi cei care trăiesc în Republica Moldova, deoarece deşi trăim în diferite ţări, avem aceleaşi tradiţii, aceeaşi limbă şi istorie. Acum, românii din Republica Moldova şi România au şansa să trăiască într-o Europă unită, dar pentru asta mai avem mult de lucru.”

Vitalia Pavlicenco, preşedintele Partidului Naţional Liberal:
„Această zi are o semnificaţie aparte pentru PNL, deoarece Partidul Naţional Liberal din România a realizat Marea Unire, aderarea la NATO şi UE. Ne mândrim cu aceste realizări şi pledăm pentru omogenizarea spaţiului politic româno - român. Noi avem conceptul uniunii interstatale România - Republica Moldova, care prevede oferirea sprijinului din partea României pentru ca şi Republica Moldova să ajung în Uniunea Europeană.”

Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova:
„Este o zi foarte importantă, care a marcat un început pentru naţiunea română. Urmează să implementăm aceste decizii istorice. Acest moment istoric a făcut ca politicienii, care aveau viziuni şi interese diferite, să ia o decizie, care a oferit un viitor acestei naţiuni.”

Dumitru Braghiş, preşedintele Partidului Social Democrat din Moldova:
„Este un eveniment istoric foarte important în istoria Ţării Moldovei, care a avut loc acum 150 de ani şi trebuie să fie apreciat. Plus, trebuie să ţinem cont că a avut loc un asemenea eveniment şi să nu uităm.”

Sursa: UNIMEDIA