duminică, 16 mai 2010

Neagu Djuvara: Trebuie să folosim Transnistria ca pe o monedă de schimb cu Ucraina!

Cunoscut drept senior al Bucureştilor, istoricul Neagu Djuvara le-a spus studenţilor basarabeni de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi că deşi este foarte bătrân, îşi doreşte cu ardoare să vadă cu ochii lui refăcută graniţa pe Nistru.

„Noi avem o monedă de schimb cu Ucraina – Transnistria. Noi trebuie să le dăm Transnistria, cu condiţia ca Ucraina să refacă puţin graniţele de sud şi de nord ale Moldovei. În acelaşi timp, pentru că avem în Transnistria peste 40% populaţie românească, le vom zice locuitorilor de acolo că cine vrea să revină în Moldova o poate face oricând. Care vrea să se întoarcă le dăm pământuri la noi. Dar şi invers, cine vrea să rămână acolo pentru a deveni cetăţeni ai Ucrainei, o poate face fără probleme”, spune istoricul.

Astfel se poate îndeplini un vis de-al lui care datează de aproape 70 de ani: o Românie rotundă!

„Este un vis pe care vreau să-l văd împlinit, dar se pare că sunt prea bătrân”, spune trist Neagu Djuvara, care a sărbătorit anul acesta 92 de ani de viaţă.

Acesta le-a mai spus studenţilor că în acest moment aşa zisa unire culturală dintre România şi Moldova nu pare să fie deloc eficientă, singura soluţie fiind o unire administrativă.
Neagu Djuvara i-a asigurat pe studenţii basarabeni că după unire România trebuie să le garanteze “fraţilor de peste Prut” că vor avea toate drepturile de care beneficiază toate minorităţile. Istoricul i-a rugat pe studenţi să facă lobby printre membrii familiilor de dincolo de Prut să înţeleagă importanţa acestui pas care trebuie făcut.

Sursa: Adevarul.ro
Foto: badpolitics.ro

miercuri, 12 mai 2010

Adevarul: Ucraina se rupe în cinci bucăţi

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici (stânga) şi Dmitri Medvedev

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici (stânga) şi Dmitri Medvedev

Preşedintele Viktor Ianukovici a mandatat guvernul să elaboreze un proiect de federalizare a ţării. Ministrul pentru Politicile Regionale, Viktor Tihonov, susţine că statul unitar actual nu răspunde „provocărilor moderne“, aşa că e nevoie de descentralizare.

VIDEO Proteste violente în Parlamentul ucrainean: fumigene şi ouă aruncate

Vladimir Putin: "Propunem crearea unui important conglomerat ruso-ucrainean"

Într-un interviu acordat săptămânalului ucrainean „Gazeta 2000", vicepremierul şi totodată ministrul pentru Politici Regionale de la Kiev, Viktor Tihonov, a pledat pentru federalizarea ţării.

„Sunt un susţinător fervent al ideii de descentralizare şi de federalism", a spus Tihonov. El a amintit că la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea această idee a fost susţinută de doi cunoscuţi naţionalişti: Mihail Dragomanov şi Mihail Gruşevski.

La alegerile prezidenţiale din 1991, pentru o structură federativă s-a pronunţat şi Viaceslav Ciornovil, viitorul lider al opoziţiei proccidentale din Ucraina, decedat apoi în condiţii suspecte într-un accident rutier.

„Practica a demonstrat că modelul actual nu face faţă provocărilor moderne. Oricât de mult am vorbi despre dorinţa noastră de a ne alinia standardelor ţărilor dezvoltate din Europa, dacă nu vom schimba nimic este puţin probabil să obţinem rezultatele dorite", a subliniat oficialul ucrainean.

Pro şi contra

Planul nu a trecut neobservat în rândul analiştilor de la Kiev. Directorul Institutului ucrainean pentru Strategii Globale, Vadim Karasev, spune că dacă susţinătorii sistemului federal şi-au propus să modifice Constituţia, atunci o vor face.

El crede că vestul Ucrainei nu a fost pro-rus nici în timpul URSS, iar la nivel cultural şi lingvistic o astfel de federaţie există deja, chiar dacă nu sunt graniţe administrative.

Karasev dă ca exemplu faptul că multe regiuni din Ucraina au eroi proprii şi le-au ridicat monumente, iar la nivel de afinităţi vestul este pro-occidental, iar estul, pro-rus.

Cu toate acestea, expertul se teme că un asemenea proiect ar ameninţa existenţa unei Ucraine independente, în graniţele sale actuale.

La rândul său, directorul general al Consiliului de Strategie Naţională din Kiev, Valeri Homiakov, spune că ideea federalizării animă de multă vreme clasa politică din Ucraina.

„În opinia mea, aceasta este singura modalitate de a salva Ucraina ca stat, pentru că Ucraina este foarte, foarte eterogenă", a declarat, pentru „Vzgliad", Homiakov, subliniind că Ucraina are şi în prezent în componenţa sa o republică autonomă, Crimeea.

„Galiţia e o altă ţară"

Şeful Institutului European pentru Cultura politică, Aleksandru Bulavin, consideră că a vorbi despre unitatea Ucrainei „este pur şi simplu ridicol".

„Este evident că Galiţia este o altă ţară şi nu le putem interzice locuitorilor să pună monumente cu eroul lor naţional Bandera. Prin urmare, în afară de programele de educaţie care trebuie să aibă caracter naţional, restul ar trebui să se decidă la nivel regional", subliniază Bulavin.

Directorul general al Institutului internaţional de expertiză politică din Kiev, Evgheni Mincenko, crede că elaborarea proiectului de federalizare va necesita cel puţin un an, subliniind şi el diferenţele care există între regiunile din estul rusofon al Ucrainei şi vestul catolic naţionalist ucrainean.

„Dacă locuitorii din Ivano-Frankovsk vor ca Bandera să fie erou naţional n-au decât, la urma urmelor e dreptul lor. Însă ei nu au dreptul să-l impună pe Bandera ca erou în regiunea Lugansk din estul Ucrainei", susţine Mincenko.

„Simte minoritatea română din Cernăuţi nevoia să vorbească în limba română? N-are decât să vorbească. Dacă în Crimeea limba rusă predomină, de ce locuitorii peninsulei să fie ucrainizaţi cu forţa?", se întreabă analistul.

Ce spune litera legii

Constituţia din 1996 a consfinţit statutul unitar al Ucrainei, punându-se capăt discuţiilor despre federalism.

Care vor fi cele cinci viitoare regiuni

Potrivit publicaţiei „Vzgliad", Ucraina ar putea să fie împărţită în cinci regiuni: Galiţia, Ucraina Centrală, Kiev, Slobojanşina şi Crimeea (care este deja o regiune cu grad de autonomie sporit).

Dar aceasta este doar o versiune de lucru a noului guvern pro-rus de la Kiev, iar declaraţiile vicepremierului Viktor Tihonov par menite doar să testeze opinia publică ucraineană.

Oricum, o parte dintre analiştii ucraineni îi reproşează preşedintelui Ianukovici că nu dă doi bani pe regiunile vestice ale ţării (bazinul său electoral fiind în Est) şi că oamenii pe care i-a numit în Vest ca guvernatori sunt nişte "glume".

Comitet pentru salvarea Ucrainei

La Kiev a fost înfiinţat, săptămâna trecută, Comitetul pentru salvarea Ucrainei. Din acest organism fac parte scriitori, jurnalişti, reprezentanţi ai partidelor şi organizaţiilor de opoziţie care se opun politicii de apropiere faţă de Moscova. Ei vor să tragă un semnal de alarmă faţă de înţelegerile dintre preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii de la Kremlin care fac ca Ucraina să fie luată „bucată cu bucată" de Moscova, scrie „Ukrainskaia Pravda".

„Regimul lui Ianukovici s-a transformat într-o comisie de lichidare a statului nostru. Pentru a se asigura de bunăvoinţa şefilor de la Kremlin, noua putere, după vânzarea teritoriului ucrainean, este gata să predea şi sectorul aeronautic şi energia atomică. Ei vând Ucraina şi poporul, angro şi en-detail", susţin membrii Comitetului pentru salvarea Ucrainei într-un apel către populaţie.

Apelul intervine în contextul în care regimul Ianukovici a bătut palma cu Rusia asupra multor proiecte sensibile. Luna trecută, preşedinţii rus şi ucrainean, Dmitri Medvedev, respectiv Viktor Ianukovici, au decis prelungirea staţionării Flotei Ruse în Crimeea până în 2042, în schimbul unei reduceri cu 30 la sută a preţului pentru gazele naturale ruse achiziţionate de Ucraina.

„Anexă a Rusiei"

Premierul Putin face acum presiuni pentru înfiinţarea unui holding în domeniul nuclear, dar şi pentru o fuziune între concernul rus Gazprom şi societatea ucraineană Naftogaz. O fuziune între gigantul gazier rus şi Naftogaz ar avea consecinţe majore, Ucraina urmând să fie transformată, în felul acesta, într-o „anexă" a Rusiei, consideră politicieni ruşi şi ucraineni. În plus, aceasta ar constitui o miză importantă atât pentru următoarele alegeri prezidenţiale din Rusia, cât şi pentru scrutinul din Ucraina.


Sursa: http://www.adevarul.ro/international/Ucraina_se_rupe_in_cinci_bucati_0_258574547.html

Djuvara: Ion Iliescu si sotia sa,vinovati ca n-am avut un nou martie 1918

Existenta unei republici separate de Romania, intre Prut si Nistru, este o monstruozitate, este un lucru nefiresc, sustine istoricul Neagu Djuvara.

Potrivit acestuia, la inceputul anilor '90, imediat dupa Revolutie, s-ar fi putut realiza unirea celor doua state, vinovat pentru neinfaptuirea acestia facandu-se Ion Iliescu si sotia sa, Nina, care este de origine rusoiaca, scrie Adevarul.

"Sunt destul de multi cei care au dorit unirea in acel moment, insa s-a opus Ion Iliescu cu sotia lui, care este rusoaica (...) Am fi putut retrai la inceputul anilor '90 un al doilea 27 martie 1918", a precizat Neagu Djuvara intr-un interviu acordat cu prilejul dezbaterii cu tema "Unirea, o provocare actuala, din perspectiva interactionarii celor doua medii educationale", organizata de Clubului Studentilor Basarabeni si Bucuvineni "Stefan cel Mare si Sfant" din cadrul Ligii Studentilor Galati.

Istoricul a afirmat ca Romania trebuia sa aiba o rezistenta in momentul iunie 1940. "Adica cum? Am cedat fara sa tragem un foc de pusca o provincie intreaga", s-a intrebat retoric Neagu Djuvara.

Ghimpu: Daca cetatenii vor dori Unirea, nimeni nu are cum sa ii impiedice

Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, crede ca societatea moldoveneasca este in schimbare si, daca cetatenii tarii sale vor dori sa se uneasca cu Romania, nimeni nu are cum sa ii impiedice.

"Daca or sa doreasca cetatenii (unirea - n.red.), si in primul rand cei ai Republicii Moldova, nu ii va opri nici NATO, nici Federatia Rusa, nici Bucurestiul. Eu stiu un lucru, timpul lucreaza in favoarea a ceea ce discutam noi acum. De ce credeti ca a spus un deputat comunist ca daca se include limba romana in Constitutie, inseamna un prim pas spre unirea cu Romania? Noi vorbim romaneste", a declarat Ghimpu pentru
Adevarul.

Liderul de la Chisinau considera ca "timpul lucreaza, se schimba generatiile, oamenii cunosc adevarul, nu mai pot fi manipulati", asa incat acuma moldovenii nu mai pot crede ca Romania este ultimul imperiu, dusmanul celor care locuiesc in Republica Moldova.

"In 2018, vreau sa le vad (cele doua tari - n.red.) asa cum vreau eu. O sa vedem. Realitatea este mai puternica. Asa a fost si cu Germania. Cine mai credea ca o sa vina anul in care zidul ala o sa dispara?", se intreaba Ghimpu.

Cat despre situatia problematica din Transnistria, Ghimpu sustine ca UE a gresit putin in acest caz si Chisinaul nu va accepta o separare a Transnistriei. "Nu acceptam si nimeni nu va accepta lucrul asta. Ar insemna sa ramana un teritoriu necontrolat, dirijat in continuare de Federatia Rusa. Ar mai insemna instabilitate la hotare. Nu o sa accepte nici Uniunea Europeana, nici Statele Unite ale Americii. Noi trebuie sa rezolvam acest conflict pe cale pasnica, iar solutia nu poate fi alta decat cea bazata pe dreptul international".

Ghimpu spera ca Moldova va ajunge la o intelegere cu Federatia Rusa. "Eu tot timpul spun ca Federatia Rusa are cu ce se mandri, nu trebuie sa se mandreasca pentru ca are tancuri de pe vremea lui Stalin sau ca are arma inventata pe timpul lui Petru I", a adaugat presedintele interimar.