Lupta pentru memorie
În 1979, când Societatea Academică era declarată "institut naţional cu denumirea de Academia Română", prin decretul nr. 749 semnat de Carol I, se sublinia că are "de scop cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi a frumoaselor arte". Fidelă acestei misiuni, Academia Română a reunit între membrii ei fondatori reprezentanţi din toate provinciile locuite de români, realizând unitatea spirituală şi contribuind la împlinirea Marii Uniri din 1918. Întreţinerea "focului naţional", după cuvintele lui Dimitrie Gusti, s-a făcut în primul rând prin cultivarea limbii şi istoriei noastre şi numeroase documente atestă această exemplară fidelitate. Împlinirea a 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România a fost marcată de o sesiune ştiinţifică, organizată de Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie şi Secţia de filologie şi literatură ale Academiei Române şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. La sesiune a participat şi un grup de istorici, scriitori, filologi şi ziarişti din Republica Moldova. În mesajul adresat participanţilor, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministrul Guvernului României, citit de Doina Uricariu, se subliniază: "Ca reprezentanţi ai unei înalte instituţii culturale, Dvs. îi reuniţi pe cei mai de seamă savanţi şi reprezentanţi ai valorilor româneşti care supun atenţiei naţionale şi internaţionale un demers ştiinţific netulburat de alte pasiuni decât cele ale cercetării şi adevărului ştiinţific". Desfăşurarea lucrărilor, moderate de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, a ilustrat convingător că politicul nu poate să influenţeze autenticitatea şi responsabilitatea cercetării ştiinţifice. Au susţinut comunicări acad. Marius Sala, acad. Alexandru Zub, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, acad. Gleb Drăgan, şi, din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, Valeriu Matei, prof. Gheorghe Palade şi Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române.
S-a început, fireşte, cu limba despre care Alexandru Roman spunea, în 1866, la inaugurarea Societăţii literare, că "ne uneşte", iar V. A. Urechia preciza că "disoluţiunea unui popor începe din ziua în care datează disoluţiunea limbei, căci limba împarte pururi soarta poporului". Se ştie însă că românii de peste Prut au trebuit să lupte, afirma acad. Marius Sala, "cu teoria după care ar exista o limbă romanică răsăriteană diferită de (daco)română, din raţiuni şi cu scopuri evident politice, pentru a justifica, prin această pretinsă identitate lingvistică (şi etnică), înglobarea Basarabiei în componenţa Imperiului ţarist şi apoi în URSS". Lingviştii au demonstrat, mai ales după 1989, că această teorie nu are temei ştiinţific şi niciun specialist occidental nu recunoaşte limba "moldovenească". Cum cuvântul din urmă îl vor avea oamenii de ştiinţă, au fost reproduse cuvintele marelui lingvist E. Coşeriu: "A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de română este, din punct de vedere lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere ştiinţific şi practic, e o absurditate şi o utopie şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural".
Dar, atrăgea atenţia acad. Al. Zub, "dacă limba, agresată sub mai multe forme, are totuşi mai multă putere de rezistenţă, istoria se arată a fi un teren mai sensibil, mai fragil, mai lesne de folosit propagandistic". În aceste condiţii, istoriografia naţională stăruie să restituie adevărul "aşa cum a fost", într-o luptă tenace pentru memorie. Numeroasele confruntări pot alcătui un adevărat dosar, din filele căruia a fost pusă în discuţie problema "istoriei integrate", o intenţie a autorităţilor de a elimina istoria românilor, în aşa fel încât viitoarele generaţii să nu aibă sentimentul continuităţii româneşti dincolo de Prut, cum scrie Ion Ţurcanu. Printre alţi intelectuali, a fost citat istoricul Ion Varta, care în "Istoria integrată în versiune comunistă. Istoria unui război identitar" îşi susţine punctul de vedere cu o solidă documentaţie şi confruntarea este în desfăşurare. O asemenea politică a fost încercată şi în ţări ca Bulgaria şi Ucraina, care au refuzat adoptarea "istoriei integrate, motivând că naţiunile trebuie să-şi cunoască mai adânc istoria naţională". Dar presiunile exercitate asupra unor militanţi profesionişti pentru memoria naţională, sublinia acad. Al. Zub, ca şi asupra institutelor de istorie şi lingvistică nu au dat, până acum, rezultatele scontate de regim. Mai mult, "aceste presiuni au avut darul de a limpezi unele conştiinţe, să-i aducă din nou în stradă pe apărătorii tineri şi mai puţini tineri ai cauzei naţionale".
În alocuţiunea sa, Mihai Cimpoi a evidenţiat că actul unirii Basarabiei cu România din martie 1918 a fost unul "justiţiar, al Istoriei însăşi, un act de repunere a românilor basarabeni în drepturile lor fireşti şi în matricea stilistică firească prin oprirea politicii de deznaţionalizare", parte a unui proces ce a dus la Unirea de la 1 decembrie 1918. Într-o derulare cronologică a evenimentelor au fost amintite: constituirea Partidului Naţional Moldovenesc care revendica, între altele, autonomia Basarabiei, libertăţi democratice, introducerea limbii naţionale în învăţământ, administraţie locală; adunarea Uniunii Cooperatorilor din Basarabia; adunarea generală a reprezentanţilor clerului şi mirenilor; congresul ţărănimii din Basarabia; congresul învăţătorilor moldoveni; congresul militarilor. Suita evenimentelor a culminat prin constituirea, la 21 noiembrie 1917, a Sfatului ţării, care, la 2 decembrie, votează Declaraţia de proclamare a Republicii Democrate Moldoveneşti, la 24 ianuarie 1918 independenţa şi la 27 martie unirea cu România. Toate atestă conştiinţă românească "nealterată de procesul sistematic de ştergere a identităţii româneşti". În acelaşi spirit a vorbit şi Valeriu Matei, pentru care "românitatea românilor basarabeni are ca temelie atât cultura şi limba română, cât şi jertfa generaţiilor de înaintaşi, inclusiv a celei care a realizat Unirea de la 1918, generaţia lui C. Stere şi Al. Mateevici, cărora nu li s-a adus încă pe deplin cuvenita cinstire". Cu argumente ştiinţifice de necontestat, Gh. Palade a înfăţişat renaşterea spirituală din Basarabia după Unirea din 1918., Acad. Eugen Simion, iniţiatorul acestei sesiuni, a prezentat personalitatea lui C. Stere, "un exponent al lumii basarabene", cu un accent deosebit pe romanul "În preajma revoluţiei" şi a anunţat intenţia publicării scrierilor sale în seria "Opere fundamentale"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu