 Dorin Chirtoaca, vice-presedintele PL si primarul general al mun. Chisinau Foto: chisinau.md |
UNIMEDIA vă prezintă mai jos interviul integral:
Reporter: Cum apreciaţi declaraţia preşedintelui Voronin care a afirmat recent că primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, este cel care a declanşat războiul din Transnistria la sugestia Bucureştiului, în condiţiile în care acelaşi preşedinte Voronin a afirmat de nenumărate ori în ultimii ani că Rusia este cea care a pornit războiul împotriva Republicii Moldova?
Dorin Chirtoacă: Din punctul meu de vedere lucrurile au, din păcate, o puternică tentă electorală. Pentru că Partidul Comuniştilor este într-o disperată căutare de voturi noi pentru alegerile parlamentare din 2009, când se pare că bazinul electoral al comuniştilor va fi şi mai epuizat faţă de alegerile locale din 2007. De unde ar putea veni aceste voturi? De la cetăţenii noştri plecaţi peste hotare la muncă nu prea au cum să vină. Potenţialul de racolare a celor din interior s-a cam epuizat. Rezultă o încercare din partea comuniştilor de a obţine voturi din Transnistria. Şi atunci trebuie să le servească cetăţenilor din regiunea transnistreană nişte subiecte electorale, în speranţa că ele vor prinde şi, în schimb, comuniştii vor fi recompensaţi cu voturi. Este nepotrivit şi chiar periculos faptul că din motive electorale se schimbă discursul şi se încearcă a fi schimbat adevărul.
Este un lucru obiectiv că în 1992 războiul a fost declanţat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova, lucru care a fost constatat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Ilaşcu, lucru pe care îl cunoaşte toată comunitatea internaţională şi anume în acest mod a intrat şi va rămâne în istorie această tristă pagină din trecutul Republicii Moldova.
Această declaraţie a preşedintelui Voronin se înscrie şi în şirul evenimentelor recente. Înainte cu ceva timp au avut loc câteva vizite la Moscova, unde s-a văzut o schimbare de macaz în relaţiile bilaterale, a avut loc şi întâlnirea cu Smirnov – în care, din punctul meu de vedere, preşedintele Voronin a fost umilit şi nu mi se pare deloc demn de oricare cetăţean al Republicii Moldova să-şi vadă preşedintele umilit de cineva care a uzurpat puterea de stat în anii '90. Dar aceasta a fost alegerea preşedintelui Voronin. Iar după Vinerea Mare, când a făcut declaraţiile cu pricina, am mai putut urmări cum focul sfânt de la Ierusalim a fost adus în Republica Moldova de către un reprezentant al regiunii separatiste, episcopul Iustinian, chiar dacă, din punct de vedere religios, lucrurile nu ar sta aşa, pentru că bisericile din stânga Nistrului fac parte din Mitropolia Moldovei.
Cred că se doreşte o soluţionare a situaţiei din Transnistria cu o puternică tentă electorală, în tandem cu Federaţia Rusă. Şi cred că de aici vin şi toate declaraţiile – ele sunt subordonate acestui interes.
R: Credeţi că este posibilă o soluţionare a conflictului transnistrean – pozitivă şi echitabilă pentru Republica Moldova şi pentru viitorul ei european – în anul 2008, aşa cum şi-ar dori autorităţile centrale?
D.C: Cred că soluţionarea problemei ar trebui să înceapă din altă parte şi nu cred că ar trebui să fixăm ca reper un anumit an – 2007, 2008 sau 2009... Sunt convins că cetăţenii din regiunea transnistreană îşi doresc, ca şi toţi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova, un viitor sigur, prosper şi de perspectivă. O asemenea perspectivă o oferă apropierea de Uniunea Europeană şi obţinerea liberei circulaţii în spaţiul european. Pe măsură ce partea dreaptă a Nistrului se va dezvolta, va avea din ce în ce mai multe oportunităţi, vor fi aici din ce în ce mai multe locuri de muncă, din ce în ce mai multe investiţii, din ce în ce mai multe companii prezente cu cele mai diverse servicii şi tehnologii, Republica Moldova va deveni din ce în ce mai atractivă pentru regiunea transnistreană. Dacă mai apare şi libera circulaţie, Republica Moldova este ca şi integrată.
Dacă vom avea aceste ingrediente, atunci pentru oricare persoană din regiunea transnistreană o asemenea situaţie va reprezenta un punct de atracţie şi oamenii de acolo vor dori să facă parte din rândul cetăţenilor Republicii Moldova. Şi atunci vom putea mai uşor vorbi despre zile, luni sau ani ca termen de rezolvare definitivă.
Deci, totul depinde de noi. Depinde în primul rând de Guvernul Republicii Moldova. Nu trebuie să vină formatul de negocieri 5+2 sau forţe de pacificare ca să asigure această prosperitate – este nevoie doar de câteva lucruri elementare pentru orice stat occidental – funcţionarea instituţiilor democratice, libertatea presei, independenţa justiţiei, independenţa autonomiei locale, transparenţa decizională... Este nevoie de o deschidere pentru investiţii, pentru o economie liberă.
Cadrul legislativ din acest punct de vedere este deja potrivit, doar că urmează să fie aplicat întocmai. Şi pe măsură ce vin investitorii şi se dezvoltă Republica Moldova aşa cum s-a dezvoltat România, Bulgaria şi Polonia sau ţările baltice, vom urma practic aceeaşi cale, pentru ca într-o bună zi să observăm că problema transnistreană practic nu mai există şi că ea s-a rezolvat prin aceste pârghii economice.
R: Puterea centrală insistă asupra semnării Tratatului de bază şi a Tratatului de frontieră cu România. De unde credeţi că vine această insistenţă?
D.C: În 1991 România a încheiat un Tratat de bază cu Uniunea Sovietică. La câteva luni de zile Uniunea Sovietică a sucombat. Eu cred că oricare tratat sau convenţie internaţională trebuie să fie în pas cu prezentul, dar în special cu viitorul. Din acest punct de vedere, viitorul Republicii Moldova este în cadrul UE şi atunci un Tratat de cooperare şi de parteneriat în cadrul UE, aşa cum propune România, este mai aproape de ceea ce îşi propune chiar Republica Moldova – adică integrarea în UE.
Aceasta este perspectiva firească şi nu cred că trebuie căutată alta, care ar îngreuna situaţia. Mai ales că un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova vor cetăţenia română, mai ales că toţi cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor să circule liber în Europa. Presupun că un asemenea tratat de parteneriat între cele două state ar putea cataliza cumva acest proces de apropiere de UE şi de disoluţie a frontierei în spirit european, aşa cum s-a întâmplat între toate statele membre.
R: Unii analişti de la Chişinău constată că Partidul Comuniştilor, pe parcursul celor şapte ani de când este la guvernare, a preluat de la opoziţie principalale atuuri, începând cu integrarea europeană, dezarmând-o într-un fel. Nişa "neocupată" încă ar mai fi, potrivit experţilor, cea a relaţiilor cu România şi în anul preelectoral 2008 comuniştii ar putea încerca să îmbunătăţească aceste relaţii, aşa cum au procedat şi în preajma alegerilor din 2005. Drept dovadă şi unele semnale că ar fi existat câteva demersuri din partea diplomaţiei de la Chişinău pentru intermedierea unei întâlniri a preşedintelui Voronin cu Traian Băsescu. Ce prognoze aveţi pentru evoluţiile relaţiilor cu România în acest an preelectoral?
D.C.: Nu cred că este vorba despre singura nişă pe care o are astăzi opoziţia şi nici nu aş spune că opoziţia mizează foarte mult pe această nişă a relaţiilor cu România. Aş spune, dimpotrivă, că integrarea europeană, ca drapel pentru Partidul Comuniştilor, a cam fost epuizată – nu mai sunt credibili comuniştii în ceea ce priveşte promovarea integrării europene, mai ales în lumina ultimilor evoluţii în relaţia cu Federaţia Rusă şi a declaraţiilor în legătură cu regiunea transnistreană şi cu războiul care ar fi fost declanşat la indicaţia României. Pentru că prin această declaraţie preşedintele Voronin atacă în egală măsură Europa. Uniunea Europeană nu ar fi acceptat în rândurile sale un stat cu probleme de tipul "instigare la agresiune teritorială". Dacă România ar fi dat intr-adevăr asemenea indicaţii în 1992, acest lucru ar fi însemnat existenţa unui conflict latent între România, Rusia şi Republica Moldova, ceea ce ar fi generat un mare pericol pentru UE. Şi din moment ce Republica Moldova, prin preşedinte, atacă România, înseamnă că atacă Uniunea Europeană, deci atacă integrarea în UE – şi acest subiect nu mai este credibil în mâna comuniştilor.
În plus, iată că după trei ani, Planul de acţiuni cu UE nu reprezintă un mare succes, reprezintă mai degrabă o echilibrare a cadrului legislativ – cadru legislativ pe care Republica Moldova l-a avut de fapt în anii 1990-1994 şi care ulterior a fost înrăutăţit progresiv în perioada 1994-2005, pentru ca din 2005 să fie din nou refăcut. Asta nu înseamnă performanţă, asta înseamnă achitarea unor restanţe.
Cred că mai curând soarta alegerilor parlamentare depinde nu de anumite nişe din domeniul relaţiilor Republicii Moldova cu România, cu UE, cu Rusia sau problema transnistreană. Cred că soarta alegerilor va fi determinată de rezultatul activităţii coaliţiilor pe care partidele de opoziţie le-au format la nivel local în majoritatea raioanelor Republicii Moldova. Rezultatul activităţii acestor coaliţii va reprezenta pentru cetăţeni un reper şi un termen de comparaţie faţă de perioada de după 2001, când majoritatea a fost câştigată de comunişti.
Oamenii s-au săturat şi s-au plictisit de tot ceea ce înseamnă administraţia comunistă. Pe de altă parte, evident că oamenii se gândesc la ce ar putea pune în loc. Şi evident că se gândesc că au nevoie de ceva stabil, nu doar bine intenţionat, pentru a putea administra şi guverna. Din acest punct de vedere, ceea ce se întâmplă la nivelul Consiliului municipal Chişinău, dar şi în unele raioane unde majoritatea nu este deţinută de comunişti, conţine un grad mai mare de polemică, discuţii, poate chiar conflict, ceea ce aparent i-ar putea îngrijora pe cetăţeni şi ar putea apărea ca o slăbiciune, ca un vid de stabilitate. Dar lucrurile nu stau aşa. Pentru că dacă privim dincolo de discuţii şi polemici, rezultatele activităţii Consiliului municipal Chişinău arată o evoluţie clară şi coerentă în favoarea interesului cetăţeanului. Şi dacă aceste rezultate sunt însoţite şi de dezbateri, nu cred că aici este o problemă – este un lucru firesc într-o democraţie. Este de preferat, din punctul meu de vedere, o asemenea stabilitate care este însoţită de foarte multe polemici unei stabilităţi de tip forţat pe care o are Partidul Comuniştilor, bazat pe o verticală dură a puterii, în care polemica este practic absentă, cine ştie, poate chiar interzisă.
R: Cum apreciaţi recentele modificări aduse de către majoritatea comunistă Codului Electoral, prin care s-a ridicat pragul electoral de la 4 la 6% şi au fost interzise alianţele preelectorale?
D.C: Negativ. Pentru că actualele coaliţii din cadrul consiliilor locale s-au creat tocmai pentru că partidele de opoziţie au reuşit să ia pe ansamblu mai mult de 50%. Au reuşit acest lucru pentru că nu a existat un prag electoral. Prezenţa unui prag electoral ridicat, cum este cel de 6%, ar putea da posibilitatea comuniştilor - care vor fi probabil şi în viitorul Parlament, dar nu cu o pondere de majoritate absolută - să încheie alianţe care să le permită să se menţină la guvernare, aşa cum a fost şi în 2005. Şi atunci s-ar putea ca rezultatul alegerilor, în cazul în care el va fi pozitiv pentru opoziţie, să fie din nou trucat în favoarea comuniştilor. Un prag mai mic ar da posibilitatea mai multor forţe politice să participe la proiectul opoziţiei, să zic aşa. Un prag mai mare permite şi o redistribuire mai mare de voturi şi este suficient ca cel puţin unul din aliaţii comuniştilor să ajungă în Parlament şi să se perpetueze pentru încă un mandat guvernarea comunistă. În tot cazul, pragul ridicat favorizează actualul partid de guvernământ.
R: Cât de uşoară sau, din contra, dificilă pentru opoziţie va fi campania electorală pentru parlamentarele din 2009?
D. C.: Campania electorală va fi cel puţin la fel de tumultoasă ca şi cea de la parlamentarele şi localele precedente. Dar în mod sigur va fi chiar mai complicată din punctul de vedere al respectării drepturilor celor care vor dori să fie activi în campanie, atât cetăţeni, cât şi partide. Comuniştii vor arunca în luptă tot ceea ce înseamnă resursă administrativă şi sistem represiv. Pentru ei va conta ca cei care au o altă părere să nu poată să promoveze această părere în mod liber. Cred că opoziţia trebuie să fie pregătită de aşa ceva şi nu-şi facă iluzii că va fi o campanie electorală deschisă şi liberă.
Contează foarte mult şi ceea ce se întâmplă până la campania electorală. Cât de cât informat este Chişinăul, însă în afara Chişinăului există doar câteva posturi radio şi TV cu acoperire naţională, în special cele care aparţin de putere şi informaţia este foarte distorsionată, chiar prezentată pe invers decât este în realitate. Aici ar trebui să existe de pe acum o implicare poate mai fermă a organismelor internaţionale care îşi doresc alegeri libere şi democratice în 2009, iar monitorizarea campaniei electorale ar trebui să înceapă cu mult timp înainte. Dacă ziua alegerilor este una aparent corectă în ceea ce priveşte procedurile şi exercitarea votului, ea practic nu contează, dacă a fost fraudată campania electorală.
R:Teza moldovenismului este una intens promovată de partidul de guvernământ de la Chişinău. Ce ecou are aceasta la oamenii de rând?
D. C.: Este o pierdere de vreme, o ocupaţie fără sens. Este o teorie epuizată, ofilită... Este încă una din încercările disperate ale comuniştilor de a fundamenta în continuare teza unui popor diferit de România, aşa cum a făcut-o înainte imperiul ţarist rus şi apoi URSS. Dar în secolul XXI, când există internet şi informaţia circulă liber, nu mai poţi îndoctrina oamenii la fel ca atunci. Dacă acest lucru nu s-a reuşit atunci când erau frontierele închise, când nu era acces la informaţie, când se discuta doar la bucătărie, în şoaptă, (dacă atunci) nu s-a reuşit înăbuşirea şi ascunderea adevărului, acum acest lucru chiar nu mai e posibil. Iată de ce, oricâte mijloace vor investi comuniştii în această teză, ea va eşua. Aşa ceva nu poate reuşi. Niciodată. Nu ai cum. Şi foarte bine că nu se mai poate astăzi să faci o asemenea şmecherie. Dar comuniştii mai persistă încă în idea că pot convinge pe cineva şi, având şi resurse, investesc în teza moldovenismului în loc să le dea la ţarani sau profesori sau să-i investească în economie.
R: În percepţia unui cetăţean de rând, România este foarte puţin prezentă în Republica Moldova – începând de la mediul informaţional, de afaceri şi aşa mai departe. Pe de altă parte, Moscova, dar mai ales Tiraspolul, vorbesc tot mai des în ultimul timp despre "românizarea" masivă a Republicii Moldova...
D. C.: Păi ştiţi că este aşa o vorbă populară – Hoţul strigă "Prindeţi hoţul!"
R:Ce este totuşi cu zona aceasta dintre Prut şi Nistru? De unde vine această influenţă foarte puternică a Rusiei în regiune?
D.C.: Ceea ce s-a întâmplat în 1937 la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov a schimbat destinul acestei regiuni. După 1940 au avut loc schimburi masive de populaţie – au fost deportaţi românii băştinaşi în Siberia şi în schimb au fost aduşi din Rusia şi din alte părţi ale fostei Uniuni Sovietice specialişti, sate întregi chiar au fost schimbate cu locul şi au avut loc aceste "intervenţii chirurgicale" în structura populaţiei din actuala Republică Moldova.
În 1990 cu toţii eram produsul acestui sistem. Din 1990 urma să fie creat un cadru democratic pentru ca toţi cetăţenii, indiferent de originea etnică, să se poată afirma în această societate. Din 1990 până în 1994 acest cadru a fost creat. El a fost însoţit de o puternică contrapropagandă a structurilor reminiscente din fosta URSS, care au încercat să acrediteze idea unui pericol de naţionalism, de şovinism şi ură interetnică în Republica Moldova. Ceea ce s-a dovedit a fi în timp o teză falsă şi o provocare aruncată de Federaţia Rusă pentru a menţine Republica Moldova în sfera sa de influenţă.
În prezent vorbim de o populaţie formată în proporţie de 80% din români, aproximativ 10% ucraineni, 8-10% ruşi, urmaţi în descreştere de bulgari, găgăuzi şi aşa mai departe, care, majoritatea, sunt convinşi de perspectiva europeană a Republicii Moldova şi, cu sau fără voia Guvernului, într-acolo ne îndreptăm.
Deci nu putem spune că actuala Republică Moldova este o zonă românească sau rusească. Este o zonă aşa cum a rezultat în urma intervenţiilor care au avut loc în perioada sovietică, cu specificul său, dar care poate fi în egală măsură europeană, aşa cum au ajuns să fie ţările baltice, Polonia, Bulgaria sau România.
R: În ce măsură a fost greu - sau uşor - să preluaţi după victoria în alegerile locale din 2007 Primaria Chişinău, o structură condusă de ani de zile de reprezentanţi ai comuniştilor?
D. C.: Nu aş spune că a fost greu, dar a fost şi este solicitant, pentru că sunt o serie de restanţe pe care a trebuit să le rezolvăm şi o serie de proiecte neterminate sau începute incorect de precedenta administraţie. (...) Am reuşit să rezolvăm o mare parte din aceste probleme, au mai rămas ceva restanţe în ceea ce priveşte unele decizii în domeniul funciar. Serviciile au căpătat altă dimensiune de activitate şi ne-am asumat şi măsuri nepopulare, majorând câteva tarife pentru a nu falimenta prestatorii de servicii. Am urmărit şi o creştere a transparenţei şi eficienţei acestor servicii, proces care este de durată, pentru că este vorba de servicii de timp sovietic, care funcţionază încă din acea perioadă. Urmează concesiunea acestor servicii, probabil din anul viitor, după alegerile parlamentare, pentru a putea avea şi o situaţie financiară mai stabilă şi mai sigură. Aici este una din dificultăţile cele mai mari, pentru că Guvernul – a propos de relaţiile cu Guvernul – încearcă pe căi directe şi indirecte să ne blocheze din punct de vedere financiar. Până acum am reuşit să evităm toate aceste blocaje, vom mai avea încă un test foarte dur la toamnă, la sezonul de încălzire 2008-2009.
În plan tehnic, cooperarea cu administraţia centrală funcţionază relativ bine, însă atunci când apare componenta politică lucrurile încep să iasă din funcţiune. (...)
Bugetul municipiului Chişinău este în prezent unul auster, nu este suficient pentru tot ceea ce înseamnă necesarul municipiului. Pentru comparaţie - Piteştiul care are 200.000 de locuitori are un buget similiar cu cel al Chişinăului, care are un milion de locuitori. Iaşiul, care este de două ori mai mic decât Chişinăul are un buget de două ori mai mare. Dar încercăm să ne descurcăm cu aceste resurse.
Încerc să nu mizez prea mult pe ceea ce ne-ar putea oferi Guvernul, pentru că s-ar putea întâmpla la un moment dat fie să amâne, fie să blocheze, fie să nu aibă bani... Astfel încât încercăm să nu depindem prea mult de Guvern, care nu este prea dispus să ne sprijine. Drept dovadă în acest sens este şi faptul că oraşul Bălţi din nordul Republicii Moldova şi administrat de reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor, cu o populaţie de câteva ori mai mică decât cea a Chişinăului, a luat de la bugetul de stat subvenţii în valoare de 180 de milioane de lei, în timp ce Chişinăului i-au fost repartizate 100 de milioane de lei. Este o politică a Guvernului de susţinere a administraţiilor de culoare comunistă şi de marginalizare a celor conduse de opoziţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu