Basarabenii au fost alături de România
Aproape două mii de suporteri s-au strâns ieri seara în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău pentru a urmări meciul dintre România şi Franţa, terminat la egalitate 0-0. Echipaţi cu eşarfe, steaguri şi trompete, aceştia au cântat imnul României şi i-au încurajat pe toată durata meciului pe tricolori.
În scuarul din centrul Chişinăului, meciul a început cu mult înainte de primul fluier al arbitrului. Câteva zeci de suporteri au scandat „Hai România!!!”, iar unii au făcut repetiţia pentru a cânta alături de echipa României “Deşteaptă-te, române!”. În momentul în care echipa lui Victor Piţurcă, alături de cele 15 mii de piepturi ale suporterilor României prezenţi pe stadionul din Zurich, au intonat imnul României, basarabenii din scuar s-au ridicat în picioare şi au cântat cu patos. Până acum, niciodată imnul României nu a produs atâtea emoţii în rândul basarabenilor. Aceştia au cântat până şi „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească/Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!” pe parcursul meciului.
Chiar dacă România a început prudent meciul cu francezii lui Raymond Domenech, suporterii din Chişinău au strâns pumnii la orice fază de atac sau de apărare a tricolorilor. Mutu a fost aplaudat la faza din minutul zece al întâlnirii, atunci când s-a strecurat printre apărătorii echipei adverse, dar a avut o execuţie slabă.
România, de altfel ca şi Franţa, nu au strălucit deloc, dar suporterii echipei României, inclusiv cei de la Chişinău au rămas mulţumiţi de rezultat, iar la sfârşitul meciului au aplaudat minute bune echipa României, în semn de mulţumire pentru rezultatul din meciul cu Franţa, echipă care are pretenţii la câştigarea trofeului. Acum, suporterii de la Chişinău aşteaptă meciul cu Italia de pe 13 iunie şi promit că vor veni în număr mare să-şi susţină echipa favorită.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu