sâmbătă, 30 ianuarie 2010

PUNCT FINAL: FMI deschide robinetul de bani către R. Moldova. Țara noastră urmează să primească 574,4 milioane dolari americani

PUNCT FINAL: FMI deschide robinetul de bani către R. Moldova. Țara noastră urmează să primească 574,4 milioane dolari americani
Foto: gov.md

Consiliul Director executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat ieri programul de finanțare al R. Moldova, care are o valoare totală de 574,4 milioane dolari SUA. Potrivit FMI, valoarea combinată a asistenţei financiare va fi echivalentă cu 369,6 milioane de Drepturi speciale de tragere (DST) (circa 574,4 milioane de dolari S.U.A.), având ca scop susţinerea programului economic al ţării în vederea restabilirii durabilităţii fiscale şi externe, menţinerii stabilităţii financiare, reducerii sărăciei şi creşterii economice.

În urma deciziei FMI, autorităţile țării noastre obţin acces imediat la cca 93 milioane dolari SUA, iar tranşele următoare vor fi debursate în urma revizuirilor semi-anuale.

Noul program urmează programul pe trei ani finanţat prin Mecanismul de finanţare pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei (PRGF), aprobat de Consiliul de Directori Executivi în luna mai a anului 2006, care a expirat în luna mai a anului 2009.


"Programul autorităţilor pentru 2010–12 are ca scop restabilirea durabilităţii fiscale şi extere şi stimularea creşterii economice. Politica bugetar-fiscală prevede întoarcerea treptată la o situaţie durabilă până în 2012, sau şi mai devreme, dacă va fi posibil. Politica monetară se va axa pe menţinerea stabilităţii preţurilor. Reformele structurale vor sprijini relansarea, inclusiv printr-o flexibilitate mai mare în economia strâns reglementată. Programul de asemenea va majora cheltuielile pentru serviciile sociale esenţiale şi pentru reducerea sărăciei, se menționează în declarația lui Domnul Takatoshi Kato, Director Adjunct al FMI.

În particular, obiectivele programului includ:

- inversarea trendului de deteriorare structurală a situaţiei bugetar-fiscale din anii 2008-2009, totodată asigurând disponibilitatea fondurilor pentru proiectele de investiţii publice şi pentru acoperirea cheltuielilor sociale prioritate;

- menţinerea sub control a inflaţiei, totodată restabilind nivelul rezervelor internaţionale pentru a asigura protecţia economiei naţionale de şocurile externe;

- asigurarea stabilităţii financiare prin consolidarea capacităţilor de a detecta rapid problemele, precum şi fortificarea cadrului de reabilitare a băncilor şi soluţionare a problemelor lor;

- valorificarea potenţialului economiei naţionale prin intermediul reformelor structurale.

UNIMEDIA precizează că programul include prevederi privind suma minimă a cheltuielilor prioritare pentru asistenţa socială. Mai mult ca atât, cheltuielile pentru asistenţa socială vor fi majorate cu 36 la sută în anul 2010, în raport cu anul 2009, pentru a acorda susţinere familiilor vulnerabile.

Acordul cu FMI a fost negociat de guvernul moldovean în luna octombrie 2009.

Detalii financiare despre decizia FMI puteți citi aici.


Sursa: UNIMEDIA

Niciun comentariu: