Nicoleta Vieru
Lista de repartizare a locuințelor sociale achiziționate sau construite din fondurile proprii ale Municipiului București, propusă de către Comisia de Evaluare a situațiilor sociale deosebite în care se regăsesc bucureștenii solicitanți de locuințe sociale cuprinde 17 beneficiari. Dintre aceștia nouă sunt persoane evacuate din locuințe, iar alți opt, angajați ai Primăriei Capitalei.
Unele alegeri ale Comisiei de Evaluare sunt însă surprinzătoare. Astfel, pe lista bucureștenilor cu o situație socială deosebită, propusă pentru primirea unei locuințe sociale, este și Mirela Ercuță, ce ocupă funcția de șef serviciu în cadrul Direcției Relații Publice și Informare a Primăriei Capitalei. Conform declarației de avere, angajata Primăriei este posesoarea unui autoturism Volvo S40, fabricat în 2006 și a unui teren agricol de 5 hectare în Brăila. De asemenea, Mirela Ercuță deține și bijuterii în valoare de 5.000 de euro, iar în 2009 a avut un venit anual de 30.000 lei. Statusul Mirelei Ercuță pe siteul de socializare hi5 este “fericită”.
Pe lista celor selectați pentru a primi locuințe sociale din partea Primăriei se regăsește și Mariana Trifan, expert în cadrul Direcției Buget. Angajata Primăriei deține 12,5% dintr-un apartament moștenit în București și un autoturism Skoda fabricat în 2009. În plus, în 2009 an a încasat un venit de 17.856 lei, la care se adaugă cel al soțului de 40.102 lei.
Alături de cele două angajate se regăsesc Gabriela Chivu și Marius Anghel, ce dețin funcțiile de șef serviciu, repsectiv consilier juridic. Cei doi nu dețin terenuri sau apartamente, însă sunt posesorii unor autoturisme Logan, respectiv Chevrolet Aveo. În 2009, Chivu și Anghel au înregistrat venituri de 29.907 lei, respectiv 30.000 lei (cu tot cu venitul soției).
Ceilalți patru angajați ai Primăriei Capitalei aflați pe listă pentru primirea unei locuințe sociale, nu dețin bunuri imobile sau mobile, și au venituri anuale între 14.000 și 20.000 lei.
Potrivit raportului de specialitate al Direcției Spațiu Locativ și cu Altă Destinație din cadrul Primăriei Capitalei, lista de repartizare a locuințelor sociale a fost întocmită pe baza unor criterii de departajare precum situația locativă actuală, starea civilă, numărul minorilor care locuiesc cu solicitanții, starea de sănătate și categoria socială.
În noiembrie 2010, pe lista beneficiarilor de locuințe sociale a fost inclusă și o directoare din instituție care deținea teren, casă în construcție, bijuterii de 25.000 de euro și un venit lunar pe familie de aproape 100 milioane lei vechi.
Noua listă de repartizare a locuințelor sociale achiziționate sau construite din fondurile proprii ale Municipiului București va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București în ședința de joi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu