În perioada 26-27 martie 2011 la Cernăuţi s-a desfăşurat ediţia a IV-a a Festivalului-Concurs Internaţional de interpretare vocală şi instrumentală „Vise printre stele”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti-Cernăuţi, în colaborare cu Liga Tineretului Român din Regiunea Cernăuţi „Junimea” şi cu spijinul Primăriei Municipiului Cernăuţi.
În urma primirii formularelor de candidatură, au fost selectaţi 60 de participanţi din Ucraina, România şi Republica Moldova cu vârste cuprinse între 6 şi 21 de ani, care au concurat în trei secţiuni: interpretare vocală, muzică clasică şi creaţie. Concursul a constituit un bun prilej de evaluare a muncii depuse de profesori şi instructori în sprijinul copiilor cu aptitudini, pentru ca aceştia să-şi poată afirma talentul şi preocupările muzicale, nivelul de pregătire al concurenţilor fiind superior ediţiilor anterioare.
Marele premiu - Trofeul Internaţional „Steaua de vis”, a plecat la Lviv (Ucraina) la solista vocală Oxana Caraim. Pe lista câştigătorilor figurează cu premiul I: Dana Maria Salahor (Hliboca, regiunea Cernauţi) Iulia Poliuleac şi Marta Dutciuc (Cernăuţi), Viorela Stoian şi Mara Corlade (Piatra Neamţ) – la secţiunea interpretare vocală, iar la interpretare instrumentală s-au remarcat Anastasia Belinska (Cernăuţi), Raluca Vasiluţă (Poiana Stampei, Suceava), Teodora Petrescu şi Octavian Pârâu (Iaşi).
De asemenea, diplome de merit au primit toţi instructorii copiilor şi tinerilor selectaţi pentru etapa finală a acestui Festival al prieteniei, alături de Şcoala Micilor Vedete, Clubul Victorioşilor din Târgovişte, Palatul copiilor din Iaşi, Clubul copiilor sector 5 Bucureşti, Asociaţia "Star" din Piatra Neamţ, care la rândul său au înmânat invitaţii de participare la festivalurile "Etno Junior Fest", "Volare" şi “Ofrandă sunetului” mai multor copii şi adolescenţi români din regiunea Cernăuţi.
Evenimentul a fost mediatazat şi promovat de partenerii media ai Centrului Bucovinean de Artă - Radio Iaşi, Radio Ucraina Internaţional, Studioul Teritorial TVR Iaşi, Compania municipală de radio şi televiziune „Cernăuţi”, publicaţiile în limba română din Bucovina: Libertatea cuvântului şi Concordia din Cernăuţi, Ziarul de Herţa, Monitorul de Hliboca. Evoluările concurenţilor la etapa finală a concursului au fost imprimate de Clubul Media „Meridian” din cadrul Centrului, materiale video fiind difuzate participanţilor. Spectacolul de Gală al laureaţilor va fi difuzat pe posturile CRT „Cernăuţi”, Tisa 1(Ujgorod, Transcarpatia), TVR Iaşi.
Festivalul concurs „Vise printre stele” este primul eveniment din cadrul proiectului „Spre viitor cu Europa”, implementat de către Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti-Cernăuţi sprijinit de Primăria Cernăuţi, următoarele fiind Festivalul „Alese perle pentru mama” şi „Ziua Europei”. Concursul are ca obiectiv principal încurajarea tinerelor talente în domeniul interpretării muzicale, oferind copiilor şi tinerilor posibilitatea de a-şi demonstra abilităţile de interpretare muzicală, iar creatorilor amatori şi profesionişti - posibilitatea lansării unor noi şlagăre pentru copii şi tineri.
Iurie Levcic, Preşedintele Centrului Bucovinean de Artă Cernăuţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu