Nişte tovarăşi de la Tiraspol au fost invitaţi la Berlin. Pe banii nemţilor. Delegaţia trimisă de Igor Smirnov a stat în capitala Germaniei în perioada 11-15 aprilie. Vladimir Iastrebciak, pretinsul ministru de Externe, era însoţit de Serghei Ceban, vicepreşedintele Sovietului Suprem, şi de Ilia Galinski, directorul Institutului de istorie a statului şi a dreptului. Cum, care stat?
Agenţii lui Smirnov s-au dat băţoşi până şi pe la Berlin, unde au discutat cu reprezentanţi din Bundesrat, din Bundestag, de la Cancelaria Federală, din Ministerul Afacerilor Interne şi din Ministerul Finanţelor, cu autorităţile din landul Saxonia şi cu diverşi experţi în drept internaţional din Germania.
Ei le-au atras atenţia gazdelor asupra unor aspecte principiale privind relaţiile dintre Republica Federală a Germaniei şi Republica Democrată Germană la sfârştiul anilor 1980 şi între Republica Moldova şi Republica Moldovenească Transnistreană.
Adică să nu confundăm realităţile, da?
E adevărat că RDG şi Republica Molotov au cam aceeaşi sorginte, dar orişicât...
Raţionamentul lor este genial: dacă poporul german a mers spre unificarea sa de-a lungul mai multor veacuri şi a trăit în două state după 1945, totuşi "popoarele Moldovei şi Transnistriei nu au fost legate niciodată de un stat comun, ci, dimpotrivă, până la începutul anilor 1990, au trăit într-o formaţiune statală creată artificial". Pe de altă parte, factorul determinant şi în procesele care au dus la unificarea Germaniei, şi în procesul de reglemntare a conflictului moldo-transnistrean, a fost şi rămâne voinţa popoarelor, au spus reprezentanţii Transnistriei.
Delegaţii de la Tiraspol au precizat că "poporul Germaniei a năzuit spre unificare, dar poporul Transnistriei tinde spre recunoaşterea internaţională a independenţei sale", aşa cum arată rezultatele referendumului din anul 2006.
Ei au subliniat importanţa asigurării egalităţii juridice în timpul negocierilor fiindcă în condiţiile presiunii şi tentativelor de a impune legislaţia uneia din părţi nu se poate ajunge la un dialog normal.
Nemţii, oameni educaţi, nu i-au contrazis pe-alde Volodea. S-au uitat la ei ca la alte creaturi de grotă. De aceea, slujitorii lui Smirnov au înţeles că Berlinul este de acord cu "egalitatea juridică" dintre Chişinău şi Tiraspol.
Dacă luăm în considerare doar faptul că R. Moldova a fost recunoscută la ONU, iar Transnistria – nu, ar fi suficient să înţelegem că discuţia pe acest subiect este deplasată.
Prin urmare, transnistrenii au respins modelul german pentru alăturarea Tiraspolului la Chişinău. Aici au oarecum dreptate: modelul german de reunificare se poate raporta doar la reîntregirea Basarabiei cu România.
Ideea este veche, de pe vremea când ne păstorea Ion Iliescu, cel care a semnat ultimul tratat din istorie cu Uniunea Sovietică. Şi din cauza lui, această idee a fost călcată în picioare.
Trebuie reamintit că Germania Federală a introdus chiar în textul Constituţiei referirea la reunificarea cu RDG "pe cale paşnică". Sigur că nu puteam pretinde o asemenea atitudine la Bucureşti pe vremea comunismului: reîntregirea naţională pe cale paşnică. Pentru Uniunea Sovietică, ar fi sunat ca o declaraţie de război.
Însă nici după 1990, politicienii de la Bucureşti nu au fost capabili să consemneze acest ideal în textul Constituţiei sau în Declaraţia de recunoaştere a independenţei Republicii Moldova. Aşa se face că, de 20 de ani, Moscova sprijină independenţa, suveranitatea şi neutralitatea Republicii Moldova, dar faţă de România, iar nu în raport cu Rusia. Este foarte semnificativ că mulţi politicieni şi diplomaţi germani se uitau cel puţin semnificativ la noi când îi întrebam dacă ar fi posibilă aplicarea modelului german la reunificarea românilor.
În condiţiile actuale, mai adecvat ar fi modelul cipriot. Alipirea Transnistriei la Republica Moldova – sub orice formă – este iluzorie. Smirnov face jocurile Kremlinului de unde mesajul este evident: pseudo-negocierile trebuie tergiversate cât mai mult pentru ca trupele de ocupaţie să rămână de veghe în Transnistria. Cu bunăvoinţa europeană nu se poate obţine nimic.
Şi atunci, singura ieşire rezonabilă este abandonarea Transnsitriei şi unirea cu România. După care, elitele noastre trebuie să lupte pentru drepturile românilor de peste Nistru. Este cea mai rapidă formă de aderare la Uniunea Europeană pentru Basarabia.
Scenariul este cu atât mai oportun, dacă avem în vedere că strategii de la Bruxelles vor să împingă R. Moldova în grupul Ucraina-Belarus-Georgia.
Singurul care insistă ca al doilea stat românesc să adere odată cu ţările din vestul Balcanilor este Traian Băsescu. Este şi aceasta o modalitate, dar istoria noastră ne convinge că trebuie să credem în Măria Sa Faptul Împlinit...
Sigur, există şi scenariul după care Transnistria ar putea fi oferită Ucrainei, pentru nordul Bucovinei, Herţa şi sudul Basarabiei. O altă iluzie oferită gratis. După ce a deprins excelent lecţia de la Moscova, Kievul nu va ceda niciodată de bunăvoie ceea ce nu-i aparţine conform dreptului istoric...
Arătam altădată că nu există semne că Germania va juca loial faţă de români în rezolvarea conflictului de pe Nistru cu Rusia. Unii s-au supărat.
De aceea, trebuie să reamintesc de un fel de convenţie (mulţi folosesc cuvântul impropriu "memorandum"), semnată în iunie 2010 la Meseberg, de către cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Medvedev. Conform acelei convenţii, trebuia constituită un fel de comisie Rusia-UE, un comitet ceva pentru reglementarea conflictelor din spaţiul ex-sovietic. Era o formă naivă de a-i sugera Moscovei că are nişte restanţe grave şi atunci Medvedev a plusat: ce-ar fi dacă acest comitet sau comisie s-ar ocupa şi de conflictele din Orientul Mijlociu?
Eu cred că şi prin America Latină se pot rezolva oarece tensiuni...
Dacă însă Chişinăul nu va pune piciorul în prag pentru exercitatea suveranităţii dincolo de Nistru, cum ar fi normal şi legal, atunci să credem în viitorul negocierilor cu agenţii lui Smirnov. Vlad Filat a dovedit că poate duce mult şi multe. A uitat afrontul din partea lui Lenin de la Tiraspol şi acceptă să se vadă cu el din nou. Oriunde. Eventual la un meci de hochei.
Dar acolo se poate pune crosa la patină... Mai potrivit ar fi un meci de rugby fiindcă ruşii se pricep la... grămadă.
Este şi asta o artă a răbdării.
„Actul de guvernare nu reprezintă doar ceea ce-ţi place, sunt situaţiii în care trebuie să-ţi asumi unele decizii mai complicate, care nu ne plac. Mie nu mi-a făcut plăcere să merg la Tiraspol trecând prin acele „puncte de control", să fiu în acea atmosferă. Însă, am folosit această posibilitate de două ori, în cadrul celor meciuri de fotbal, pentru a comunica, pentru a găsi soluţii la problemele care nu reprezintă rezolvarea conflictului, dar îmbunătăţesc viaţa oamenilor", a nuanţat Vlad Filat.
Eu îi doresc să rămână consecvent şi să întoarcă şi celălalt obraz.
Arena.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu