Sursa: http://catalincornea.ro
Citesc în presa basarabeană o știre despre o declarație a fostului prim-vicepreședinte al PLDM și ministru ale justiției, Alexandru Tănase, proaspăt desemnat judecător la Curtea Constituțională din Republica Moldova.
Așadar, referitor la zvonurile de acum câteva luni cum că Tănase l-ar contracandida pe Chirtoacă la Primăria Chișinăului, Tănase declară:”Eu nu voi lupta niciodată cu Dorin Chirtoacă. Sunt mai multe motive în acest sens. Ceea ce pot să vă spun este că nu mi-aș dori niciodată un mandat ca cel pe care l-a avut el. Mai întâi doi ani de batjocoră comunistă, apoi doi ani de lipsă de cooperare”…
Trecând peste confirmarea faptului că partidul lui Filat, cu toate meritele liderului acestuia, a practicat un soi de canibalizare a partidelor și liderilor din Alinață, informația mai relevantă este că un om de valoarea lui Tănase recunoaște rolul fundamental pe care un lider politic dintr-un alt partid l-a purtant în schimbarea democratică din Republica Moldova…
Acest om este Dorin Chirtoacă!
La alegerile locale din 2007 am ”pariat” pe Dorin Chirtoacă și acesta a reușit să zmulgă Chișinăul din mâinile comuniștilor, să redea încrederea în șansa democratică a Republicii Moldova și să contribuie fundamental la constituirea guvernării pro-europene.
Dorin Chirtoacă este liderul autentic al Republicii Moldova. Voi reveni cu o postare despre nevoia susținerii lui Chirtoacă pentru un nou mandat la Primăria Chișinăului.
Am gasit si emisiunea. Video la ProTV Chișinau. Part 1, Part 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu