vineri, 29 aprilie 2011

Cum a ajuns clădirea-monument istoric a Academiei Române să aibă termopane

Academia Română

Academia Română

Monumentul istoric de pe Calea Victoriei este afectat din punct de vedere estetic prin montarea tâmplăriei PVC. Clădirea care adăposteşte Academia Română din 1890 a fost construită în 1866 şi declarată, în 2004, monument istoric.

O simplă schimbare a tâmplăriei, în cazul clădirilor istorice presupune o mare atenţie acordată detaliilor arhitecturale. În cazul Academiei Române din Bucureşti, tâmplăria veche a fost înlocuită cu una de tip PVC, deşi acesată modificare nu avantajează stilul în care a fost construită clădirea. „Termopanele nu sunt o problemă, problema este culoarea care s-a ales. Sigur că nu trebuie păstrată tâmplăria veche, dar aceasta putea fi înlocuită cu una care este similară", a spus Gheorghe Pătrașcu, arhitectul-șef al Capitalei. Reparaţiile i-au nemulţumit şi pe reprezentanţii asociaţiilor care luptă pentru o identitate unitară a capitalei istorice. "Din punct de vedere moral și estetic nu este bine să alterezi imaginea acestor clădiri", a spus Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul.

Valoarea estetică, pe primul loc

Regula în aceste situaţii este ca orice modificare ce se vrea realizată în cazul unei clădiri din patrimoniul istoric, să fie avizată de Ministerul Culturii. „Din păcate, neavând posibilitatea să urmărim în arhivă care au fost exact solicitările pentru lucrările din 2005-2006, nu putem da un răspuns în privinţa avizelor eliberate,deocamndată, dar în principiu nu este în regulă ca pe o clădire monument istoric să se utilizeze materiale sau tehnologii de natură să afecteze valoarea arhitectonică, estetică sau istorică a respectivului imobil. În cazurile în care se fac restaurări, renovări, reparaţii la asemenea imobile, comisiile care se ocupă de monumentele istorice, analizează fiecare caz în parte şi decid ce trebuie făcut", a explicat Radu Enache, purtător de cuvânt al Ministerului Culturii.

Povestea alegerii termopanelor

Fostul preşedinte al institutului, academicianul Eugen Simion, cel în timpul căruia au fost montate noile rame din PVC, a refuzat să îşi spună părerea în acest context. „Nu eu răspund de problema asta", a spus profesorul. Fostul secretar general al Academiei, academician Victor Voicu, a explicat că, în 2005 când s-a luat decizia ca tâmplăria veche să fie schimbată, starea acesteia era una deplorabilă. „La un moment dat erau chestiuni penibile. Tâmplăria era să cadă chiar şi în biroul meu", a spus Victor Voicu. Mai mult acesta a argumentat că au fost luate în calcul şi considerentele financiare atunci când s-a decis montarea tâmplăriei din PVC. „Trebuia să fie tâmplărie din lemn, făcută la comandă, dar care costa de 10 ori mai mult. Probabil că asta a fost explicaţia, economia. Exista riscul să cadă geamurile. Din punct de vedere estetic deranjează mai mult sau mai puţin, dar asta e, aşa s-au găsit soluţiile la vremea respectivă", a completat academicianul. Astfel de situaţii nu pot fi controlate pentru că, în Bucureşti nu există un for care să verficice starea lucrărilor, sau dacă acestea se duc la bun sfârşit conform regulilor impuse de statutul de monument istoric. „Doar dacă suntem sesizaţi se face o anchetă internă. Sancţiuni există, categoric. Responsabilitatea administrativă, cicilă şi penală, după caz, revine celor care au încălcat regulile", a mai spus Radu Enache.

Alternativă de lux

Tâmplăria veche care dădea dureri de cap academicienilor a fost înlocuită în perioada octombrie 2005-februarie 2006. Lucrările de montare a tâmplăriei PVC la clădirea Academiei Române au costat peste 280.000 de lei. O soluţie viabilă ar fi fost montarea unei tâmplării speciale, făcute la comandă, recomandată de arhitecţi în cazul reparaţiilor clădirilor din rândul monumentelor istorice. „Soluţia care se utilizeză la clădiri de mare valoare este o tâmplărie specială extrem de elaborată şi scumpă. Se foloseşte mai mult în străinătate. E o soluţie costisitoare", a mai spus Romeo Belea, arhitect.

Sursa:http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-adevarul_de_seara-academia_romana-tamplarie_0_471553047.html

Niciun comentariu: