In Basarabia vor avea loc alegeri locale pe 5 iunie. La propunerea fracţiunii Partidului Liberal, deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană au decis ca alegerile locale să fie organizate pe 5 iunie, transmite Romanian Global News.
Iniţiativa de a include pe ordinea de zi a şedinţei un proiect de hotărâre care prevede stabilirea date alegerilor locale a venit ad-hoc, în timp ce deputaţii discutau legea bugetului de stat pentru anul curent. Liberalii au anunţat că nu votează documentul în lectură finală până când nu se stabileşte data alegerilor locale. Zis şi făcut. Timp de două ore deputaţii au reuşit să se adune în comisii şi să avizeze pozitiv proiectul liberalilor.
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu a explicat că data de 5 iunie este mai potrivită pentru că e începutul verii şi cetăţenii încă nu sunt plecaţi în vacanţă.
Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a dat asigurări că instituţia pe care o conduce are suficient timp la dispoziţie pentru a se pregăti de locale.
Potrivit lui Ciocan, la alegerile din 5 iunie vor candida aproximativ 100 de mii de cetăţeni. Unii pentru funcţiile de primari, alţii pentru cele de consilieri raionali, municipali sau locali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu